Gestul lui Putin care a agitat și mai mult spiritele: „Cu ce se deosebesc…?”

Președintele rus Vladimir Putin a emis joi seara un decret potrivit căruia toţi rezidenţii din teritoriile ucrainene ocupate care nu adoptă cetăţenia rusă pot fi deportaţi de la jumătatea anului 2024.

Deţinătorii de paşapoarte ucrainene urmează să primească un paşaport rusesc – până la 1 iulie 2024 -, iar cei care vor refuza paşaportul vor fi consideraţi străini şi pot fi expulzaţi.

Putin a dispus ambelor camere ale parlamentului federal – Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei – să adopte măsuri pentru sprijinirea participanţilor la campania militară şi pentru „integrarea deplină” a celor patru teritorii ucrainene anexate (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie).

„Acestea sunt pământurile noastre istorice şi aceştia sunt oamenii noştri. Mulţi dintre voi aţi fost acolo. Cu ce se deosebesc ei de cealaltă parte şi de alte părţi ale naţiunii noastre? Cu nimic. Ei fac parte din poporul nostru”, a spus el.

Rusia are mulţi susţinători în SUA şi în Europa, care sprijină Ucraina în confruntarea cu armata rusă, a mai declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, adăugând că ţara sa nu intenţionează să se izoleze de restul lumii.

„În SUA, avem o mulţime de oameni care gândesc la fel ca noi, la fel şi în Europa. Elitele se comportă diferit. Dar ştim că elitele nu promovează întotdeauna o politică în interesul propriului popor. Iar aceasta se va întoarce în cele din urmă împotriva lor”, a afirmat Putin, adresându-se Consiliului legislatorilor Adunării Federale din Sankt-Petersburg.

Kremlinul, a subliniat Putin, nu intenţionează să meargă pe calea izolării. „Dimpotrivă, vom extinde relaţiile pragmatice, de la egal la egal, reciproc avantajoase şi exclusiv de parteneriat cu ţările prietene din Eurasia, Africa şi America Latină”, a spus el.

„Suntem pregătiţi să lucrăm cu acei parteneri străini, companii şi corporaţii globale care ţin la reputaţia lor şi care doresc să coopereze cu Rusia”, a declarat Putin în faţa liderilor celor cinci partide reprezentate în parlament şi a altor deputaţi şi senatori marcanţi.

Putin i-a acuzat pe „foştii parteneri” ai Rusiei de distrugerea „maniacală” a canalelor de dialog, a dreptului internaţional şi de dorinţa de a-şi impune Moscovei regulile proprii.

„Care reguli? Nimeni nu le-a vazut. Cine le-a scris? Le scriu sub plapumă şi fac acolo ceva cu ele. Dar noi nu intenţionăm să ne băgăm sub plapuma lor şi nu intenţionăm să respectăm aceste reguli”, a spus preşedintele rus, citat de media de stat ruse.

El a insistat asupra faptului că patriotismul şi serviciul public sunt ideale pentru Rusia, o „ţară-civilizaţie” care a devenit „unul dintre centrele autonome şi suverane ale marii lumi multipolare”.

Putin a subliniat că economia naţională a rezistat asaltului sancţiunilor occidentale, în timp ce autorii acestora plătesc consecinţele instabilităţii pe care ei înşişi au provocat-o.

În acelaşi timp, el a zis că, în vremuri de „agresiune economică din partea Occidentului”, guvernul şi toate autorităţile locale trebuie să lucreze „ca un mecanism bine uns”.

Economia rusă s-a confruntat cu multiple provocări în acest an, inclusiv cu o rublă mai slabă, venituri mai mici din energie şi o izolare sporită, având în vedere că ţările occidentale continuă să impună sancţiuni pentru acţiunile sale în Ucraina, notează Reuters.

Ministrul de finanţe, Anton Siluanov, a declarat vineri că prognoza Moscovei privind un deficit bugetar pentru 2023 care să nu depăşească 2% din produsul intern brut (PIB) este încă valabilă, dar că acesta va depinde de veniturile din petrol şi gaze, au relatat agenţiile de presă ruse.

Rusia a declanşat la 24 februarie o invazie în Ucraina, pe care o numeşte „operaţiune militară specială”, iar Kievul şi Occidentul – o agresiune brutală, ilegală, neprovocată şi nejustificată, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Author

22 de Comentarii

  1. cand esti beat si nu are nimeni curajul sa iti spuna ca esti beat pentru ca esi prost la betie. Rusii o sa fie inconjurati de un gard.

  2. Rusii nu se pot dezbara sub nicio forma de politica deportarilor, epurarilor etnice, masacrelor, exterminarilor, a executiilor gravitationale prin aruncari de la etaj si a noviciokului. Ev Mediu in toata regula.
    La fel cum nu-i poti dezbara de vodka, nici de crime nu-i poti dezbara. Nici de cotropiri de teritorii de la vecini. Niciun vecin european n-a scapat de ,,pohtele” hraparete ale acestei natii blestemate. De la toti vecinii europeni au furat teritorii: finlandezi, tarile baltice, polonezi, cehi, unguri si romani.
    Se mai mira ca niciuna din aceste natii (cu exceptia catzeilor unguri) nu poate sa-i sufere si ca ii considera pe veci niste nenorociti ireconciliabili?……[Rumburak]

  3. Bre Stefi ! Las-o dracu cu bautura! E filozofie de alcoolic in delirum tremens! Mergi la dezintoxicare!

  4. Fara a avea legatura cu luptele din Ucraina, Rusia se angajeaza in niste proiecte econmice uriase cu tari actuale si viitoare BRICS. Marea ruta arctica de transport prinde si mai multa viata odata cu tovarasia Chinei . Rusia detine singura controlul a 50% din Arctica iar infrastructura sa de la nordul inghetat ia amploare, inclusiv in plan militar. Impreuna cu Iranul baga sume enorme pentru un viitor coridor de transport de la Petersburg pana la Mumbai in India. Mai nou impreuna cu Arabia Saudita dicteaza politica mondiala a petrolului. OPEC-ul o mai exista? Cine zice ca Rusia este izolata? Izolata va ramane batrana Europa dar si saraca datorita sanctiunilor care s-au intors impotriva ei.

  5. Măcar rușii le dă dreptul să aleagă locuitorilor din regiunile rusești din est, cetățenie sau expulzare. Măscăriciul in schimb, i-a tocat cu bombe din 2014 încoace.

  6. Karl Marx – „Insemnari despre romani”, un video prezentat de prof. dr. Adrian Coroianu

  7. Ce spune Putin e perfect legal: si tarile UE îi retrimit în tarile de origine pe imigrantii ilegali. Ori, tipii fara pasaport rusesc nu sunt cetateni rusi si stau în respectivele teritorii ilegal. Fostele regiuni Donbas, Donetzk si Lugansk ale Ucrainei au devenit, prin referendum-uri, ruse. Cetatenii lor sunt RUSI. Cine nu vrea sa devina rus si ramâne ucrainean mai si fiind dusmanul Rusiei, dat fiind razboiul, în care regimul de la Kiev s-a dedat la fapte grave de terorism. @ha, ha: tocmai fiindca masacaricii criminali de la Kiev (Poroscenko, Jale-nski) i-au tocat cu bombe din 2014 (de la prezenta lui Nuland-Mc Cain în piata Maidan), autoritatile regiunilor respective si-au declarat, întâi, independenta, si dupa, au cerut aderarea la Rusia. @Politica gulagului : intoxici, amice! „gulagurile” = SATE POPULATE din Siberia în care-au fost internati prizonierii de razboi POLONEZI (daca habar n-ai, afla ca imediat dupa Revolutia din Octombrie 1917, Rusia a fost atacata de POLONIA, si, dupa aia, de-o coalitie de state vestice, care, la fel SUA, voiau s-o dezmembreze).

  8. ”…Elitele se comportă diferit. Dar ştim că elitele nu promovează întotdeauna o politică în interesul propriului popor. Iar aceasta se va întoarce în cele din urmă împotriva lor…”

    Așazisele ”elite” nu au un …popor al lor, au doar o ”agendă” care din păcate nu este….UMANĂ și care încalcă LEGITĂȚILE,încercând să impună omenirii CONTROLUL, creind…SUFERINȚĂ 🙁

    PĂCAT

    P.S. A se revedea, pentru cine este interesat, tema ”Războiul” (Drama Orioniană, Prisma din Lira și ”al doilea război din Atlantida, Chemarea Atlanților)
    Succes, la-nțeles

  9. După anexarea Alsaciei și Lorenei în 1870 imperiul german a oferit locuitorilor două opțiuni: – Semnează un angajament de fidelitate față de noul stat și pot rămâne sau -pleacă/sunt trimiși cu forța în Franța. Perioada în care se puteau decide era mai mică decât un an.

  10. E corect. Sunt liberi sa aleaga : in or out. Foarte bine Rusia ! Foarte bine !

  11. Excelent a descris „ordinea bazata pe reguli”! alea sunt scrise de hamericani in interesul lor si schimbate cand nu mai convin tot lor! Lumea va deveni multipolara! Slava Z

  12. Pentru locuitorii teritoriilor ocupate incepe, așadar, o perioada de apocalips. Cine sa se opună regimului terorist? Cine se împotrivește Fuhrer-ulului, dispare. Chiar și cei care îndrăznesc să cârtească fie numai cu gândul, să se ferească de mânia lui. Și la ce bun o revoltă împotriva unui pluton de execuție care dispune de toate mijloacele pentru a te amuți, pentru a te trimite să putrezesti undeva într-un lagăr sau in Siberia? „Opricinina” veghează zi și noapte. Situația devine catastrofală. Putin instaurează Omerta și în ” hălcile vitale”. Oribil! Trăgaciul îl ajută pe Herr Putin să transforme fiecare suflare în oaie, terminata, infranta.

  13. @Hilenuța Putlerson, se putea sa nu bați campii iar.
    Ce treaba are imigratia ilegala din UE cu oamenii aia nascuti si crescuti in regiunile alea.
    Nu se urmareste decat purificarea etnica la fel ca in Crimeea dupa 2014. Confiscam proprietati, cui nu-i convine sa plece.

  14. Puti are dreptate, sunt teritoriile istorice ale Rusiei iar rusii reprezinta peste 95% din populatia din aceste regiuni
    Mai trebuie sa ia si Odesa si atunci nu vor mai fi probleme .
    Ucraina are teritorii ?
    Domnilor ziaristi, cand o sa renuntati la lozinca ,, Rusia….o agresiune brutala,ilegala,neprovocata si nejustificata…,,pentru ca ne subapreciati inteligenta,deoarece lizinca ar fi valabila pentru Rusia.

  15. Foarte corect procedeaza Putin ,iar cei spalati pe creier care il acuza, sa isi gaseasca putin timp si sa se documenteze ca aceaste metode au fost aplicate si in alte tari europene ,nu este singurul Putin care le aplica acum.

  16. @Dumitru:

    procentul pe care il dai este aberant. Donbasul si Odesa sint majoritar ucrainene, chiar daca, dupa limba, sint mai multi vorbitori de rusa decit de ucraineana. Aceasta situatie este doar consecinta politicii de rusificare, intotdeauna prezenta acolo unde calca si copita ruseasca. Putin este deci un farsor mizerabil, pretinzind ca sint teritorii rusesti.

  17. @tetea (Anonim): Daca regiunea-n care te-ai nascut – cineva da exemplul Alsaciei si Lorenei, pierdute de Franta în razboiul de la 1871 (atunci a mai pierdut ea si alte lucruri inestimabile, distruse de Comuna, si-a mai trebuit sa-i plateasca si Germaniei despagubiri de razboi considerabile, vezi si România, în aceeasi situatie la 1945, dar sa trecem…) – daca, deci, te-ai nascut într-o regiune devenita a altui stat (din Franta, initial, Alsacia si Lorena ajung în Germania, dupa razboi), autoritatile statului în care te gasesti fara documente justificative, – în cauza, Germania -, te expulzeaza fara discutie. Daca un cetatean român face o excursie-n Austria, sa spunem, si sade mai mult de 3 luni, tot ilegala-i e sederea, fiindca, pentru o sedere neturistica, are nevoie de-o viza. Asa c-Austria te expulzeaza. Poti sa tot fi cetatean al UE, daca nu esti si-al tarii respective, ori n-ai o viza de sedere valabila (casatorie, rude în linie directa, care, ele, sa-ti garanteze sederea – adica sa-ti justifice natura vizei -, sau daca n-ai proprietati imobiliare (RESEDINTA PRINCIPALA, NU SECUNDARA) + documente atestându-ti identitatea, adica un buletin de identitate/pasaport VALABIL = cazul tipilor din fostele regiuni ucrainiene, unde s-au întâmplat orori, din partea ucrainienilor, din 2014 si pâna acuma, fiindca acolo mai e si razboi, în care identitatile cu atât mai mult trebuie dovedite), provoci suspiciuni si te-nvarti de-o expulzare sigura. @Anonim (iar): Donbas-ul si Odesa sunt majoritar RUSESTI. Copite tu ai: si „politica de rusificare” tzine de aberatiile pe care le proferezi. Odesa = orasul fondat de Ecaterina cea Mare. Nemtoaica. Si-a carei statuie a fost darâmata de nazistii tai ucrainieni.

  18. Hilenută pune mana si mai citeste istorie. Te pomenesti ca la Odesa era camp cand au navalit barbarii. La Herson ce faci, ca acolo 75% din populatie e ukrainiana?

  19. tetea spune:
    29 aprilie 2023 la 18:05 —— Din ce manual de istorie citesti dumneata tot ce afirmi si cunosti cu atita precizie ? 75% populatie ukraineana in Herson .

  20. Noi gandim dupa regula veche: seful nostru Putin are intotdeauna dreptate. La fel ca si Stalin.

  21. @tetea (Anonim): Nu ti-am spus ca Odesa a fost construita de rusi, ca-ntemeietoarea ei este Ecaterina cea Mare? si daca „barbari” sunt tatarii, ei erau în Crimeea de sute de ani. Hoarda de Aur. Ca nu degeba era DE AUR. Ai priceput, tataie? @Stanescu : @tetea stie, si mai multe, nu! Mai ales la vârsta lui, apropiata de-a lui Robinette.

  22. Putin a spus: Nu putem, nu avem dreptul moral, de a abandona oameni ca noi pentru a fi sfashiatzi de calai ! Calaii nazishti sunt la Kiev shi in armata lor nazista dar oricine se considera U-Krainian shi se auto-denumeshte Volodimir in loc de Vladimir este un potentzial calau nazist shi trebue depistat shi neutralizat preferabil innainte de a comite acte de terorism nazist.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.