Ministrul Ioan Botiş şi-a asumat răspunderea şi a luat o decizie corectă prin demisie, a declarat, miercuri, presei vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL) Gheorghe Flutur, conform AGERPRES.
El a evitat să comenteze dacă hotărârea ministrului a fost tardivă sau nu, limitându-se la a spune că nu are foarte multe informaţii în legătură cu un posibil conflict de interese în legătură cu activitatea soţiei lui Ioan Botiş.
Flutur a evitat să comenteze şi înlocuirea lui Botiş, dar a precizat că portofoliul pe care acesta l-a deţinut aparţine PDL şi urmează ca în cadrul partidului, dar şi după consultări în coaliţie, să se ia o decizie în cel mai scurt timp în acest sens.
Ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, a anunţat, miercuri, că şi-a depus de dimineaţă demisia la primul-ministru, el menţionând că a aşteptat ca preşedintele Traian Băsescu să se întoarcă din Azerbaidjan pentru a-l informa.
Ministrul a precizat că a vrut să facă acest gest încă de marţi, considerând că deşi nu are o problemă juridică, are o problemă morală în legătură cu implicarea familiei sale în absorbţia de fonduri europene în domeniul muncii.
Premierul Emil Boc a anunţat că a acceptat demisia ministrului Botiş.