Preşedintele Confederaţiei Patronatului Român, Gheorghe Naghiu, vorbeşte într-un interviu pentru cotidianul.ro despre problemele pe care le întâmpină firmele private în relația cu statul român.
–Domnule Gheorghe Naghiu mulții investitori români se plâng de „cadourile” pe care trebuie să le facă pe la minister diferiţilor funcţionari pentru a-şi primi la timp banii datoraţi pentru lucrările efectuate. Cum scăpăm de ele?
– Cu siguranţă foarte simplu. Practic toate instituţiile statului ar trebui să fie obligate să plătească facturile în ordinea vechimii. Nu putem fi la zi cu ele, atunci le plătim pe cele din urmă cu trei-şase luni, dar atunci când le plătim le plătim la toţi. Şi aşa poţi să ai o previziune ca om de afaceri despre data la care vei primi banii datoraţi şi nu vei mai putea interveni.
Pot aprecia totuşi că o astfel de problemă se încadrează în specificul românesc. Numai în România statul în calitatea sa de partener comercial îşi foloseşte autoritatea pentru a evita obligaţiile ce şi le-a asumat contractual. Este de neimaginat cum statul român, deşi beneficiar al lucrărilor efectuate, serviciilor prestate, al bunurilor livrate etc. nu-şi achită la termen şi în integralitate obligaţiile născute din raporturi comerciale. Mai mult, avem nenumărate exemple în care deşi întreprinzătorul privat are calitatea de creditor în raport cu statul român (indiferent de subsidiara bugetară) acesta este ţinut la plată, acţionat în instanţă, pus în întârziere, executat silit etc. pentru obligaţii de plată în raport cu un terţ cont bugetar. Cu alte cuvinte, în situaţia în care întreprinzătorul privat are dublă calitate în raport cu statul român,- debitor respectiv creditor – deşi sumele ce urmează a fi încasate de la acesta sunt mai mari decât obligaţiile sale, este obligat la plata în condiţiile în care nu primeşte sumele ce i se cuvin.
Cred că suntem singurul stat din Uniunea Europeană care nu crează un just echilibru între drepturi şi obligaţii raportat la partenerul său comercial. Aşi mai putea arăta că lipsa egalităţii de tratament se dovedeşte şi prin aceea că statul percepe, calculează şi pune în sarcina întreprinzătorului privat majorări, dobânzi şi penalităţi pentru sumele datorate şi neachitate la termen, în condiţiile în care acesta nu recunoaşte niciun fel de penalitate (fie şi dobânda legală) pentru obligaţiile sale. Asupra acestor aspecte am avut numeroase intervenţii, au fost făcute propuneri, au fost generate discuţii atât la nivelul executivului cât şi la nivel legislativ, fără însă a se constata progrese.
Raportat la cele arătate doresc să amintesc că prin această modalitate se încalcă un principiu fundamental de drept conform căruia „la situaţii juridice egale tratamentul juridic trebuie să fie egal”. Sunt convins că în oricare stat de drept, un astfel de principiu este înscris pe lista principiilor fundamentale, lucru pe care încă sperăm să îl facă şi autorităţile române.
–Știu că premierul Emil Boc a propus într-o întâlnire cu patronatele că va lua o astfel de măsură. Ce s-a întâmplat?
-Acum un an premierul Emil Boc într-o întâlnire cu patronate a spus că va susține măsura noastră ca plata facturilor să se facă în ordinea vechimii. Dar doar a zis. De atunci nu s-a întâmplat nimic concret. Poate a uitat, ori poate nu a vrut să ia o astfel de măsură. E greu de spus de ce premierul nu și-a ținut promisiunea. Dar poate acum, citind acest material, va acționa și în această direcție. Niciodată nu e prea târziu.
Arăt totuși că domnul prim-ministru are promisiuni neonorate în raport cu plătitorii de taxe și impozite, în special cu agenții economici.
Cred că se impune un exemplu.
În urmă cu un an prin modificarea C.P.Fiscală a fost introdus un text de lege – art.120 ind.1 prin care neplata la termen a obligațiilor în raport cu bugetul de stat și bugetele asigurărilor sociale se sancționează, suplimentar , cu penalități de întârziere. Astfel dacă întârzierea este de până la 60 de zile penalitatea este de 5% din suma datorată, iar întârzierea peste această limită cu 15%. Avem semnale din structurile noastre ,viața însăși ne dovedește că economia românească este într-un blocaj financiar datorat lipsei de lichidități din piață. Putem dovedi că cea mai mare parte a membrilor noștrii dețin creanțe bilanțiere cu mult mai mari decât obligațiile de plată. Acest fenomen naște o reacție în lanț în sensul că prin neîncasarea facturilor nu putem crea disponibilitatea băneasca necesară achitării obligațiilor bugetare, apărând riscul executării noastre silite. Chiar și în aceste condiții statul în loc să devină un partener cu cei care îl susțin financiar, găsește de cuvință să adauge noi sancțiuni. Aici statul ar trebui să intervină în sensul realizării unui just echilibru între partenerii comerciali și bugete. Pot afirma cu toată răspunderea că penalitățile de întârziere în cuantumul mai sus arătat face ca numărul societăților comerciale care intră în incapacitate de plată să fie tot mai mare. Cu alte cuvinte statul își ucide sursele .
– Deci acuzați executivul de impunere unor reguli care conduc la diminuarea capacității de plată a agenților economici..
– Fără îndoială. Analizele noastre, studiile realizate, intervențiile directe adresate ministerelor și primului-ministru, conduc la ideea că o fiscalitate excesivă naște tentația evaziunii. Însăși atitudinea legislativului conduce inevitabil la o astfel de stare.
–Ce anume aveți în vedere?
– Multe. Mă rezum la a arăta că am propus guvernului o inițiativă de modificare a prevederilor art.115 din Codul de Procedură Fiscală privitor la ordinea stingerii obligațiilor de plată. Conform acestui text de lege, bugetul stinge obligații de plată în ordinea vechimii acestora fără să țină cont de voința plătitorului, stinge dobânzi, penalități și majorări pe care plătitorul nu le are înregistrate contabil cu toate că ordinul de plată indică o altă destinație a plății, deturnând astfel destinația plății . O astfel de atitudine naște o confuzie fiscală între evidențele plătitorului și fișa sintetică a contribuabilului aflată la autoritatea fiscală, lucru nepermis și profund nelucrativ. Deși lucrarea cu propunere de modificare întrunește toate elementele și exigențele juridice, inclusiv expunere de motive , până la această dată nu avem nici măcar o reacție. În aceste condiții pot să întreb: despre ce parteneriat vorbim?
–Apropo, Guvernul Boc tot vorbește de parteneriatul public-privat. S-a mișcat totuși ceva în acest domeniu?
– În domeniul parteneriatului public-privat nu avem în acest moment decât legea ce reglementează domeniul. Dar normele de aplicare nu au fost aprobate. Deci vorbim practic despre parteneritul public-privat la nivel teoretic nu și practic. Deci există pe hârtie, dar nu există în realitate. Așa că așteptăm normele iar mai apoi vom putea vorbi și practic despre acest parteneriat.
–Cum apreciaţi totuşi relaţiile dintre autoritarea publică şi întreprinzătorii privaţi ?
-Fac o mică paranteză şi arăt că niciun stat, indiferent de forma sa de organizare nu poate exista în lipsa unor venituri. Nu doresc să insist asupra surselor de venit care fac un stat să funcţioneze. Dar, o componentă esenţială a acestora o constituie taxele impozitele şi contribuţiile pe care întreprinzătorii privaţi le plătesc bugetului de stat şi bugetelor asigurărilor sociale. Cu alte cuvinte, statul impune regula iar întreprinzătorul este ţinut să o respecte, în caz contrar, statul putând să-şi exercite pe deplin autoritatea sa coercitivă.
Desigur, că orice obligaţie născută în sarcina întreprinzătorilor privaţi trebuie să aibă beneficiul consultării publice în care părţile să-şi apere interesele. În realitate constatăm că formalismul în dezbaterea publică a devenit politică de stat, că propunerile Patronatului nu se regăsesc în actul normativ decât într-o măsură foarte mică, aproape neseminficativă.
Din acest considerent apreciem că relaţiile dintre întreprinzătorii privaţi şi autoritatea statului este departe de a se armoniza, evident nu din vina patronatelor. Trebuie înţeles de asemenea, că patronatul ca organizaţie în sine apără interesele membrilor săi şi încearcă să realizeze un dialog, în măsura posibilităţilor, pe picior de egalitate cu autoritatea publică. Cred cu tărie că numai o astfel de relaţie poate elimina suspiciunile şi induce ideea parteneriatului real.
Ca o mică paranteză, apreciem că autoritatea publică are obligaţia unei recunoaşteri, fie şi la nivel simbolic a corectitudinii acelor agenţi economici ce îşi achită la termen şi în integralitate obligaţiile de plată, având în vedere că oricare atitudine contară –intirziere,plata insuficienta etc.este sancţionată prin efectul legii.
– Care ar fi cea mai mare problemă care ar izvorî din acest parteneriat?
– Parteneriatul public-privat este în fapt o afacere la care participa statul si agentul economic. De regulă între acționari mai apar probleme. Unul a pus bani mai mulți, altul e nemulțumit de profit, altul de politica firmei, etc. E posibil ca și în parteneriatul public-privat să apară dezacorduri pe perioada derulării lui. Trăim vremuri de criză, iar în aceste vremuri lucrurile nu pot evolua așa cum au fost prognozate. Deci ele mai trebuiesc schimbate pe parcurs. Deci se pune problema: înțelege statul vremurile în care trăim?
–Domnule preşedinte, credeţi că măsurile adoptate de guvern pentru atenuarea efectelor crizei economice şi-au dovedit eficienţa ?
-Patronatul Român este o organizaţie apolitică. În mod evident însă, suntem interesaţi de politicile economice şi sociale ale tuturor partidelor parlamantare, în mod deosebit cele cuprinse în programul de guvernare. Din acest considerent, prin structura sa organizatorică Patronatul Român a făcut o analiză a programului de guvernare , asupra perspectivei economice a României, a prognozei şi dinamicii taxelor şi impozitelor, asupra măsurilor stimulative a producţiei şi serviciilor. S-a constatat că nu toate măsurile înscrise în program se întemeiază pe analize asupra realităţii economice a României, că unele au caracter general, iar altele pot fi plasate în sfera teoriei. Pentru a dovedi că suntem parteneri de dialog în adevăratul înţeles al cuvâtului, Patronatul Român a propus o serie de amendamente, a cerut analiza unor propuneri proprii care nu se regăseau în programul de guvernare. Propunerile noastre au privit în special adoptarea de hotărâri care să faciliteze libera concurenţă, accesarea asistată a fondurilor europene, acordării de facilităţi şi înlesniri pentru realizarea de investiţii, achiziţionarea de tehnologie şi alinierea fiscalităţii naţionale cu cea din statele Uniunii Europene. Am insistat asupra propunerii privitor la înfiinţarea unui fond de investiţii care să asigure lichidităţi şi capital de lucru societăţilor comerciale eligibile, fond de investiţii în care statul român să aducă o contribuţie suficientă pentru a-l face funcţional. Au fost transmise scrisori de intenţie, propuneri concrete, inclusiv expuneri de motive şi analize comparative cu poticile economice ale altor state. Până la această dată nu a fost generată o discuţie concretă asupra acestei propuneri. Poate viitorul guvern…
Nu putem totuşi înţelege atitudinea statului român care în plină criză, când numărul societăţilor comerciale intrate în incapacitate de plată este din ce în ce mai mare, în loc să relaxeze fiscalitatea, să reducă numărul taxelor şi impozitelor, ia aberanta măsură de a majora TVA. Efectele nefaste sunt bine cunoscute, majoritatea întreprinzătorilor privaţi criticând această măsură. Desigur că majorarea TVA nu are nicio legătură cu atenuarea efectelor crizei economie şi, aşi îndrăzni să arăt că de fapt, guvernul României nu a adoptat o măsură favorabilă bugetului, cu atat mai mult privită într-o perspectivă viitoare.
Constatăm că aşa-zisele măsuri anticriză au generat în fapt, o evaziune fiscală fără precedent, perdantul direct fiind statul român.
-Domnule Naghiu ce impresie aveți despre reorganizarea teritorială a României?
-Eu cred că este multă manipulare în România. Chiar zilele trecute îl citeam pe lingvistul nord-american Noam Chomsky care a stabilit lista celor zece strategii de manipulare prin mediile de informare în masă.Chomsky evocă diferite tehnicii de manipulare și, în primul rând strategia diversiunii. Aceasta consistă în deturnarea atenţiei publicului de la problemele importante şi de la schimbările hotărâte de elitele politice şi economice, printr-un potop continuu de distracții și de informații neînsemnate. O altă metodă se numește și „problema-reacție-soluție”. La început, se creează problema, sau situația prevăzută pentru a suscita o anume reacţie a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. Și cred că problema regorganizării teritoriale poate face foarte bine parte din această metodă. S-a creat problema, a avut loc și reacția din partea minorității maghiare iar apoi s-a găsit și soluția. Între timp guvernul disponibilizează peste 10.000 de polițiști, divergențele dintre medici și Casa de Sănătate s-au rezolvat în defavoare cetățenilor, iar la problemele din economie nimeni nu are nici o soluție. Sunt în România pentru omul simplu probleme mult mai grave decât reorganizarea teritorială a României. Dar despre astea nu mai vorbește nimeni.
Intreprinzătorii privați sunt organic legați de autoritatea publică fie că aceasta are rol de reglementare , rol de control sau de evidență. A mări distanțele înseamnă a sporii cheltuielile cu consecință directă asupra nivelului profitului. O reorganizare administrativ-teritorială impune eforturi bugetare considerabile, cheltuieli ce vor spori gradul de fiscalitate. Taxele și impozitele se plătesc de către contribuabili, cu alte cuvinte nivelul de trai al plătitorului se va înrăutății, deci moftul reorganizării va fi suportat de cei care se opun .
Nu înseamnă însă că nu înțelegem necesitatea reducerii cheltuielilor de funcționare ale statului, fie și pe calea reducerii aparatului bugetar. Prin reducerea aparatului bugetar înțelegem reducerea birocrației, desființarea organismelor cu atribuțiuni funcționale suprapuse, comasarea multelor entități care fac controale și care au putere decizională discrețională, eliminarea verigilor intermediale de tip căpușă etc. Nu înțelegem să reducem efortul colectiv pe linia educației, a sănătății, ordinei publice. Nu înțelegem că regiile statului să concureze neloial companiile private, să beneficieze de alt tratament fiscal și de eșalonări/scutiri la plată, ca managerii companiilor de stat, salariații cu anumite ierarhii să aibe beneficii și salarii fără legătură cu performanța economică.
