Despre suspendarea din magistratură a judecătoarei Mariana Moncea

Gheorghe Piperea: Realitatea TV ar putea intra acum în faliment

Secţia de judecători a CSM a decis miercuri suspendarea pentru 6 luni din magistratură a judecătoarea Mariana Moncea, cea care de 7 ani nu reuşeste să soluţioneze dosarul de insolvenţă depus de Realitatea TV.

Avocatul Gheorghe Piperea a afirmat în direct pentru Ştirile B1TV că el se aştepta, având în vedere faptele judecătoului sindic din cazul Realitatea TV, ca această să fie exclusă din magistratură. De altfel, decizia de suspendare a fost luată cu majoritate de voturi, unul din membrii CSM cerând chiar excluderea deciziei.

„Este surprinzător, eu mă aşteptam la soluţia cea mai drastică, excluderea din magistratură. Odată ce s-a pronunţat trebuie să avem încredere în actul de justiţie şi că ceea ce s-a decis are o motivare cât se poate de rezonabilă.

Probleme abia încep pentru că indiferent dacă va obţine în calea de atac pe care probabil o va exercita suspendarea efectelor acestei decizii a CSM, atunci cei care au vreo obiecţie în legătură cu activitatea abuzivă, incoerentă, neatentă a acestei judecătoare vor avea tot dreptul să ceară şi să obţină înlocuirea din poziţia de judecător sindic prin intermediul recuzării sau altor proceduri.
Cel mai grav este că hotărârile pe care le pronunţă sunt vulnerabile pentru că acţiunea disciplinară poate duce la revizuirea acestei hotări ceea ce înseamnă că actul de justiţie poate fi grav afectată în aceste dosare, motiv pentru care preşedinta secţie ar trebui să ia decizia ca aceste dosare, măcar cele noi, să nu mai meargă la acest judecător sindic pentru a nu crea o tulberare şi mai mare”, a afirmat Gheorghe Piperea.

Avocatul susţine că acum există şanse foarte mari ca televiziunea Realitatea TV să intre în faliment, Piperea afirmând că ar fi singura decizie posibilă ca urmare a datoriilor acumulate de societate.

„În orice caz, situaţia dosarul de insolvenţă a televiziunii Realitatea este în momentul acesa descâlcită, dacă există elemente şi şanse să fie salvată atunci vor fi valorificate sau dacă este situaţie de faliment, cum spun eu de câţiva ani, atunci se va decide mai repede decât a putut să permită acest judecător sindic. Nu spun acest lucru pentru că îmi doresc ci pentru că nu există altă soluţie atât din punct de vedere al datoriilor către Fisc pe care le face în fiecare lună cât şi din punctul de vedere al jocului concurenţei”, a precizat Piperea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

5 Comentarii

  1. Ei si!? Oricum 7 ani a tot emis in interesul unora si altora, nu-i asa!? Acum, asta e …se orienteaza oamenii…fac alta televiziune…si tot asa…halal …toti reclama justitia independenta…in fond judecatorii( singurii magistrati) au atata independenta cat isi „pot permite” sa aibe…

    • I se ia jucaria lui Rares Bogdan? Sa vezi atunci zvarcolire in chinuri!

  2. DAR DE RECORDUL JUDECARII INSOLVENTEI/FALIMENTULUI FORTUS IASI DE PESTE 11 ANI,IN CARE S-AU DECLARAT CEL PUTIN 3 FALIMENTE, TOATE ANULATE DE CURTEA SUPERIOARA,SI NICI NU MAI STIU CATE PLANURI DE REORGANIZARE APROBATE SI DECAZUTE CE SPUNETI? SI CUM AU FOST PLATITI SALARIATII CAND DIN MARTIE 2015 A FOST INTRERUPTA FURNIZAREA GAZELOR NATURALE SI DIN MAI 2015 ACELASI LUCRU S-A INTAMPLAT SI CU FURNIZAREA ENERGIEI ELECTRICE, DECI NU SE MAI PUTEA FACE PRODUCTIE CURENTA? MAI MULTE DETALII IN DOSARELE 2291/99/2007/FORTUS IASI SI INCA 76 DE DOSARASE CONEXE LA CEL DE BAZA, JUDECATE LA TRIBUNALUL SPECIALIZAT MURES.

    • Fortus Iasi NU ii deranjeaza pe Dragnea si PSDeii!
      Poate ramane in Insolventa ani multi!

  3. Asa, asa!
    Dragnea a dat Orddin sa scape si de Realitatea si uite-asa intrega mass-media va fi a lui!
    Va merge nu numai la RTV si Antena 3, curand va merge la TOATE posturile TV care vor ajunge in mana apropiatilor lui!
    Rusine!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.