Ghici cine bate la ușa Cotroceniului

Ghici cine bate la ușa Cotroceniului. Omul de afaceri şi preşedinte al Partidului Dreapta Liberală Viorel Cataramă. Acesta  a anunţat că îşi va depune candidatura la alegerile prezidenţiale din iarnă.

„Voi candida la alegerile prezidenţiale din 2019 ca preşedinte al partidului politic Dreapta Liberala, cu un mesaj ProCapitalism. Vrem să trimitem socialismul în istorie”, a declarat Viorel Cataramă, pentru MEDIAFAX.

Acesta mai transmite şi care sunt principalele ţinte:
– anularea pensiilor speciale

– anularea ajutoarelor sociale pt persoanele apte de muncă
– concedierea a cel puţin 25% dintre bugetari
– susţinerea puternică a sectorului privat prin incurajarea exporturilor, diminuarea importurilor, acces simplu la creditare/finanţare, simplificarea birocraţiei, reducerea fiscalităţii pe muncă.
– promovarea Statului-Natiune, opoziţie la stânga globalistă
– ProEU, dar în primul rând ProUSA

Omul de afaceri Viorel Cataramă a înfiinţat Partidul Dreapta Liberală după ce a părăsit Partidul Liberal, în urma neînţelegerilor cu liderul liberal Ludovic Orban.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

10 Comentarii

  1. Sa candideze ca nu-i bai!

    Doar PSDeii NU gasesc nici un candidat cu sanse, iar varianta de a se face de ras e prea de tot!
    „Robert Negoiță: Există o părere cvasiunanimă în interiorul PSD că SANSELE la prezidențiale sunt aproape NULE.
    PSD are probleme grave în interior, a afirmat luni primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, care a spus că „există o părere cvasiunanimă în interior că şansele PSD sunt aproape nule” la alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres.
    „Înainte să discutăm despre candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, cred că sunt foarte multe chestiuni mult mai urgente de rezolvat în interior, probleme pe care le are partidul.
    Întâi trebuie să-şi rezolve problemele şi după aceea să ne gândim cu ce oferte venim din exterior.
    În acest moment sunt probleme grave în interior. Există o părere cvasiunanimă în interior că şansele PSD sunt aproape NULE, la felul în care s-a prezentat, la felul în care a condus România, la modul în care electoratul a arătat dezaprobarea faţă de acest mod de a conduce, asta ne duce cu gândul că într-adevăr PSD are o mare PROBLEMA de Credibilitate.
    Or în politică dacă n-ai credibilitate, n-ai nimic”, a afirmat Robert Negoiţă înaintea şedinţei Biroului Permanent al PSD.
    Potrivit acestuia, „partidul a fost adus în stare de fiasco”.
    „PSD trebuie să demonstreze că e capabil să identifice care au fost acele decizii complet greşite, cine sau cei care se fac vinovaţi de ele să plătească în vreun fel sau altul, astfel încât să demonstrăm că suntem un partid de oameni absolut normali”.

    Adica, PSD e pe faras!
    BRAVO, Romania, la gunoi cu escrocii astia!
    Oare Dragnea din celula de la Rahova ce-o zice?!!

  2. Inca UNUL care porneste cu „stangul”, sa-i aminteasca cineva atributiile functiei pe care o doreste, dar, daca vrea si el „guvernul meu” precis se va lasa c-un mare proces de „plagiat” !

  3. „… cu un mesaj ProCapitalism” !!! He he ! pai asta-i chiar gluma anului, ba Catarama (ruginita) ! Sau poate ai uitat ca tocmai socialismul (ma rog, hai sa-i spunem „comunism” romanesc) pe care doresti sa-l „trimiti in istorie” te-a imbogatit (de altfel intr-un mod cit se poate de dubios …) ?! Da’ la mecla matale, de plotoner sef de promotie la scoala de la Baneasa, la ce sa ne asteptam ? …

  4. Si cotrocenistul actual a promis ca va elimina publicitatea la medicamente sau tratament de pe micile ecrane,mincinosul naibii! Așa că, nu mai credeti ce scot ăștia pe gaura gurii,cand ajung in prima pozitie a statului ii doare la 14 km de nevoile cetateanului!

  5. @UN_OM, Poate ca nu stie el exact articolele din Constitutie referitoare la atributiile presedintelui, dar macar stie ca este parte a Executivului si ca poate sa-si impuna programul daca Romania are un guvern care sa-l sprijine, mai ales ca este presedintele unui partid. El stie ca nu are sanse la prezidentiale, dar alegerile astea ii pot aduce vizibilitate, care se poate repercuta si asupra partidului sau. Daca tu ai fi presedinte si ai fi nevoit sa coabitezi cu un guvern care isi face de cap, nu ai vrea „Guvernul Meu”?

    @lili, Esti irecuperabila pentru umanitate!

  6. Dom’le , daca zice omul pe fata ca e „in primul rand ProUSA” atunci are un program clar:
    1] 40% someri, ca sa formeze o patura groasa de concurenti la portile fabricilor lor care sa lucreze pe un salar mai mic decat cel al aluia pe care el il da afara, fiindca are salar prea mare, ca in USA!
    2] 40% analfabeti, pentru care unica sansa de supravietuire e sa se inroleze in armata USA!
    3] 20% homeless , care sa moara pe strada ca in USA!
    Si iata ce usor si-a indeplinit programul 100%

  7. Asta or e prost, or e prost. Ce poti sa-i spui unuia care vrea sa trimita socialismul in istorie. CARE SOCIALISM?!?

  8. acest program este cel mai fantezist din toate, deci poporul român care este credincios , crede in minuni îl va vota, la fel și partidele care vor fi de acord cu un program imposibil. vrea să eradicheze hoția!!!!!!! așa a făcut psd și cu Iohanis( că psdul l/a pus ) , a făcut ce a vrut și a spus că nu/l lasă iohanis să facă ce a promis. la urmă nici nu a mai trebuit să fie opoziție că figura iohanis și te descurci mai ușor cu unul. de aia a votat poporul și cu USR care nici măcar nu are program , nici șef, nici partid , doar votanți….cum să/l critici pe USR că nu există…..in fapt USR este PSD tânăr, un fel de PD pornit și el din PSD. înainte de ,48 cei sub 45 nici nu puteau face parte din parlament

  9. Ghici cine-i mai Dulap decât Dulapul actual ? Și Cataramă-i Mare la stat și dăștept cum n-am aflat ! Seamănă leit cu actualul , nu numai la stat ci în special la CUVÂNTAT , CUVÂNTAT . . .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.