Ghici pe cine a găsit iar Iohannis țap ispășitor!

Comisia Europeana

Klaus Iohannis a reluat duminică atacul la PSD, legându-i pe sociaal-democrați de comunism.  Totodată, Iohannis a dat vina pe PSD în ce privește MCV-ul, spunând că, după guvernarea PSD, România riscă să rămână singurul stat din UE care este supus MCV.

„Au trecut 30 de ani de la Revoluție, însă moștenirea comunismului s-a văzut în toate perioadele în care PSD a fost la putere, perpetuând incompetența și corupția. Acest partid a fost o piedică în calea dezvoltării României în toți acești 30 de ani. După această guvernare PSD, România riscă să rămână singura țară din UE cu MCV (Mecanismul de Cooperare și Verificare – n.r.) „, a declarat Klaus Iohannis la o reuniune a liberalilor unde și-a lansat programul.

De asemenea, acesta a dat vina pe PSD pentru sărăcia din România.

„După ani de guvernare social-democrată, țara noastră, din păcate, este încă prima la sărăcie și ultima la ocrotirea persoanelor vulnerabile dintre toate statele UE. Trist. Prin actualele politici defectuoase autoritățile nu corectează dezechilibrele și nici nu dau încereder cetățenilor că sistemul de pensii sau cel de asistență socială sunt echitabile și sustenabile pe termen lung. Această situație nu mai poate continua. Avem nevoie de o viziune pe termen lung care să cuprindă soluții și măsuri reale de sprijin pentru toate categoriile sociale, inclusiv în ceea ce privește natalitatea, pensionarea sau inserția pe piața muncii”, a afirmat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis îşi prezintă programul ”Împreună pentru România normală”, începând cu ora 17.00, la World Trade Center Bucureşti, în prezenţa premierului desemnat, Ludovic Orban şi a aproximativ 700 de membri ai PNL, parlamentari, aleşi locali, reprezentanţi ai societăţii civile, ai mediului academic şi ai structurilor asociative.Programul Preşedintelui Klaus Iohannis vorbeşte despre recâştigarea încrederii în instituţiile statului, despre respectarea statului de drept, despre educaţie, sănătate şi solidaritate socială, despre susţinerea antreprenorilor, dar şi despre dezvoltarea infrastructurii şi a digitalizării.

Publicată de Partidul Naţional Liberal pe Duminică, 27 octombrie 2019

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

37 de Comentarii

  1. Hotul striga:hotii! Nesimțitul asta știe doar sa arunce gunoi în capul altora. Dacă cei din PSD au fost atât de rai, sa ne spuna el, Plăvanis, ce a făcut bine!!! Acum, ca a scapat de PSD-isti, sa spună poporului roman și lumii întregi cu ce a contribuit el la îmbunătățirea nivelului de trai din Romania sau a imaginii țării noastre în exterior! Vaiiii, pardon! Poate ca trebuie sa mai așteptăăăm pentru ca e încă obosit după plimbarea în Japonia.

  2. Cel mai im….. presedinte pe care l-a avut si-l are Romania. Dar si mai imbecila e toata conducera PSD care nunul l-a suspendat si nu-l suspenda dar si pentru faptul ca nu contra-ataca campania agresiva a acestuia s-a PNL printr-o campanie si mai agresiva. Lasandu-l pe nemtalau sa puna pe butuci Romania prin instalarea guvernului de loaze cre…e si id….e la PV. M..EJohannis, M..EPNL si M..EHellvig.

  3. si ce, are dreptate, dar tot ce vine dinspre johannis prezentati in nota zeflemista. psd nu are nimic in cap ptr viitorul romaniei, toate resursele sunt destinate clientelei, baronilor,rudelor.

  4. Păi ce nu-i adevărat din ce zice Ficusul? Nu ramanem singurii cu MCV din vina PSD? Nu e vina PSD pt.saracie? Teleormanul a fost guvernat 2p de ani de Dragnea. Nu e vina lui sau e a lui Soros sau deep state? Nu mai zice nimic Nistorescu de statul paralel,oare de ce? Nu-l plateste nimeni pt a zice asta?

  5. . Ni se consolideaza pe zi ce trece ideea ca romanii sunt de mai multe soiuri: Romanii lui PNL-isti; Romanii lui securisti; Romanii lui sectoristi; Romanii lui muisti:; Romanii lui navetisti;; Romanii lui, dar ai nimanui de alta nationalitate, alta orientare politica si alta anvergura intelectuala.
    Ps.Nu uitati: Anvergura intelectuala a lui Jhonni se reduce la cea a bratelor.
    PS. Fiti optimisti. Natura nu uita si nu iarta. E singura certitudine pe care Jhonny nu o ia in considerare. Dar va veni si vremea lui, vorba Ecleziastului.
    ps. A venit timpuul sa-i deconectam neuronul de la bateria Licuriciului si a cominternistilor UE.

  6. nu vati prea dumirit. Germanu asta va spune cum sa plonjati, sa nu se faca valuri. Sa plonjati mai incet. Ca de plonjati prea tare, nu mai praduieste tataru de bukres tara mai tare. Lucru care nu tre sa se intample.

    Oricum, de nu muta capitala de la tatari, din bukres, oriunde, germanu asta nare nici o sansa. Sa intre pa treaba in UE, sef de nato etc. Voi nici nu banuiti la ce nivel de civilizatia germanu asta vrea sai vanda pa romani. A vandut la straini copii orfani romani, germanu asta. Stie mersu in domeniu.

    Voi ai periclitati relatiile neamtului, la Ursula. Sa nu mai spuneti ca va e foame. Dacum ncolo sa spuneti numa ca sunteti satui de belsuguri.

  7. Vai de tine tiTica! Numai PSD conduce tara asta!? Prezedintele de ce e ales? Doar de poza? Sau pentru curse București – Sibiu-București/România – orice altă țară unde poftește neamțul?

  8. Ramanem singurii cu MCV si fiindca au lucrat la greu cozile de topor basiste, luate acum la san de meditatorul evazionist. Cu atatea cozi de topor, este de mirare ca Romania mai exista !

  9. Destul! Români, alegeți un presedinte
    ROMAN! Am văzut cum e neamțul! Doarme 4,5 ani și acum, hop, trezirea ca vin alegerile și mai vrea 5 ani. Iar în cei 4,5 ani ne a facut slugile Europei! ?????

  10. Gelule, m-am speriat ! Cind am citit ca l-ai facut pe Iohannis „cel mai im… presedinte” am crezut ca zici „important presedinte” … dupa aia m-am linistit, citind urmatoarele cuvinte … Imi permiti sa completez urmatoarele „puncte-puncte” ? „loaze credibile si ideale” … „Magnifice Johannis, marete PNL si monumentale Hellvig !” (haide, domne, glumeam ! de altfel, glume de prost gust !)

  11. M..EJohannis, M..EHellvig, M..EOrban, M..EPNL ca doar acestea sunt expresii politice, conform matahalei din deal M..EJohannis.

  12. L ati auzit vreodată pe tovarășul PRESedinte, care nu mai poate de grija MCV. sa se ingrijoreze de ce mâncarea romanilor, cetățeni europeni, este mult mai proastă decât mâncarea fraților din UE? Sau sa se ingrijoreze de ce se taie pădurile din România? Sau de ce băncile străine îi jecmanesc pe romani? Sau de ce combustibilii au un preț exorbitant la noi? Sau de ce sunt atâția copii dispăruți? Sau de ce sunt atâtea crime, violuri și alte infracțiuni de care noi aflam abia acum? Eu Nu am auzit!

  13. Bai Tica (te-am mai intrebat da’ nu ai raspuns, Tica e prescurtarea de la ticalos ?), da’ ia spune-ne matale, prostovanu’ asta CE a facut ca sa ia apararea intereselor romanilor si a Romaniei fata de derbedeii criminali de la Bruxelles ?? De fiecare data a fost numai „pe invers”, cu pîrîciuni, delatiuni, temenele , bezele si acadele facute sau cistigate la sau de la mafia UE ! De parca ar fi presedintele Zimbabwe sau al Mozambicului ! Asa ca … mai lasa-ne ! Ia-ti panarama „tour operator” si bagati-o in … !

  14. Iohanis fost membru PCR ca inspector pe vremea lui Nicusor la Sibiu(intesat de securisti) ne povesteste cu Helvig langa el de comunism…Mai era unul ca el: comunistul securist Petrov care condamna comunismul si facea pe anticomunismul impreuna cu Tismaneanu fiu de activist comunist si locatar in Primaverii…
    Asta ca sa vedem pana unde merge impostura si cabotinismul.

  15. Bubos pe fata, bubos pe dos si bubos pe creier, asa ca e normal sa gandeasca ca o „Ein Land, Eine Partei, Ein Führer!!!”

  16. Bravos evazionistule vandut ! Tine-o tot asa ca sa fim siguri ca viitorul presedinte va fi un patriot adevarat !
    Tu sa-ti pregatesti doar un elicopter bun…. PDL-PNL-istii sa-si sape niste gauri adanci in care sa se ascunda cand o incepe vajul ! Sau sa naparleasca inca o data, daca mai pot…

  17. Domnul Iohannis este consecvent. Nu validează, miniștrii, șefi de parchete, procuror sef, etc… propuși de guvern lâsând România pe “interimat”, după care cuvântă că guvernarea PSD nu face treabă. În cazul MCV: bulgarii au dat bani să li se ridice, și țineți minte că domnul Jean-Claude Juncker a promis că el va ridica MCV -ul și României! Și fapul că l-a ridicat bulgarilor dovedește că așa se hotărâse. Doar că “românii” de la Bruxelles ai domnului Iohannis au dat la ordinul lui bani grei să nu ni se ridice MCV-ul. Ei și acum poate tuna că PSD este de vină. Că alceva nu știe decât să învinuiască și spurce. De edificat în timp 5 ani nu a fost în stare să edifice nimic. Zâzanie în țară și maculatat țării pe unde a umblat străinătate pe banii țării pe care o vorbește de rău.

  18. In ultimii 15 ani am avut un presedinte securist si altul bolsevico-fascist, asta este problema romanilor. Alegem numai scursori.

  19. Prostul care se respecta intotdeauna da vina pe altii. Iar securistul face la fel dar o face din jigodism. Voi ce credeti, M..EJohannis o face din prostie sau din secureala???

  20. Babaieti,va taie ăștia pensiile speciale,mai e putin. Degeaba omorati bit-ii pe site-ul asta drag voua,cu jigniri si acuzatii fără nicio dovadă,aduse tuturor celor care nu gandesc ca voi. Lumea s-a schimbat se ridica valul. Tic-tac,tic-tac!

  21. Asta ori o face pa prostul,ori e prost gramada,ori isi face mendrele cu cetatenii si tara ca asa vrea muschii lui! Oricum,sper si chiar vreau sa cred ca se va „cocota” pe fundul rapei politice!

  22. @Gelu,faci icter mecanic de disperare,hibridule!Iohannis,cel mai mare roman in viata, castiga din primul tur!

  23. Cel mai cel din toate cele:”prost rau sau tamp” ar fi spus la sprit cativa gurist,poate ca mai au si dreptate adapatii din sticle cu alcool. De vina sunt toti incepand de la cotrocenistul urlator pana la ultimul politician intrat in gratiile minciunilor manipulatorii politice! A arunca cu injurii doar spre o parte din clasa politica de parca ar fi straini si nu au nicio legatura de sange cu Romania,ca diar ai mei sunt originari din Romania,ceilalti sa dispara,este o mentalitate tampita,mentalitate infecta precum e corpul cu organele interioare ale celor care urla in acest fel!

  24. Johannis nu si-a dat osteneala de-a cauta-n doctrine: social-democratia fiindu-i, politic, adversara comunismului. De-aia s-au si grabit Nastase Adrian si complicii (care-s tocmai aliatii lui Johannis, adica Ponta-Basescu) sa distruga tot ce se facuse – bun -, fiindca si industria, si infrastructurile – caile ferate, soselele asflatate, Canalul Dunare-Marea Neagra, Transfagarasanul -, si locuintele decente (electrificate si cu apa curenta) îi erau necesare tarii-, în ’45 de ani de socialism, în mod abuziv renumit „comunism”. Comunism, Johannis necititule, analfabetule = GRATUITATE. „Societatea fiecaruia dupa necesitati”, si GRATUIT. Nu „comunistii” au distrus România, ci niste Coposu, Nastase Adrian si Basescu-Ponta-Johannis. Citeste ce scriu forumistii @Cotidianului, @Johannis, poate-poate-ti vine mintea la cap, desi-ti lipseste cromozomul 22!

  25. Deja la B1TV,SA DAT PE POST.ÎN BEC ÎI O STRUCTURÃ MAFIOATÃ BINE ORGANIZATÃ DE SECURISTI SI CONTROLATÃ.CE MAI VREM?NIMIC.DEJA ÎI REZOLVATÃ,PROBLEMĄ,DACÃ TELEVIZIUNEA B1TV O CONFIRMAT ACEST LUCRU.

  26. Cei care dupa 30 de ani inca mai vorbesc de mostenirea comunismului sunt batuti in cap(scuzati-mi caracterizarea!). Eventual ar putea vorbi cat de cat aproape de subiect acei romani care nu au fost membri pcr. Dar omul cu sapca americana a fost si nu i-a mers chiar rau. Oare Verner nu a auzit de mostenirea SECURITATII sau se sfieste sa o spuna?

  27. „Totul pt clientela PSD” Muntele de marmura dat lui Videanu, Izvoarele lui Micula sunt doar doua nume de rezonanta in economia romaneasca…pt oamenii slabi este simplu sa spui ”baroni” si sa acuzi, iar incet incet padurile sunt taiate de austrieci si suedezi, cernozionul devine proprietate straina, pt ca UE ne-a cerut sa-l ”scoatem la mezat” pt ca ei au PIB de N ori mai mare si pot cumpara din maruntisi totul, Romania dupa o perioada de privatiuni si alta de vanzare a otelurilor speciale si inoxurilor la pret de fier vechi, pt ca niste analfabeti scriau de „megalomania” raposatului, cand in occident exista nu combinate ci concerne ind. aveti noroc cu noua generatie de tineri „documentati”, numai sa nu se impiedice de o grabla ca nu vor sti cum ii spune, ca si pe vremea lui Alecsandri, oare de el au auzit?

  28. „… s-a văzut în toate perioadele în care PSD a fost la putere, perpetuând incompetența și corupția…” Chiar tu impostorule ti-ai gasit sa vorbesti, care ai furat case cu acte false? Chiar tu tradatorule vorbesti, cu actiunile tale naziste? Ai uitat cum ai sustinut ca FDGR este urmasul de drept al organizatiei naziste GEG desfintata prin lege? Noi nu am uitat, tradatorule!

  29. M-am saturat de discursurile lui cu caracter nazist! Scuteste-ne!

  30. @Ileana Rollanson
    Nu ma bag in dezbaterea despre Johannis si nici nu vreau sa fac partizanat politic, dar argumentul tau si al altora, ca au construit comunistii iar altii nu, e gresit. Au ajuns la putere fara nici un fel de opozitie sigur ca au facut, volens-nolens. Oricine ar fi fost la putere atunci ar fi facut la fel. Cum zicea Iliescu? A, turbina istoriei. Chiar n-am nimic cu nimeni dar repet, argumentul e fals.
    Cat despre caile ferate, mai intereseaza-te cine le-a construit. La fel si ideea canalului. Reperul e unul cronologic. Nu vreau sa-ti dau eu raspunsul tocmai ca sa nu folosesc acelasi argument gresit ca si tine.
    S-au construit mall-uri pentru ca directia economiei s-a schimbat. Ca a fost bine ca a fost rau, nu judec eu. Vine apoi Greta Thunberg si ne spune sa stam pe loc, pana creste ea mare. Dar mai hotarati-va!

  31. Absolut gretos acest Mare Antiroman care in orice imprejurare isi arata obsesia patologica fata de PSD . Nu ca n-ar avea astia destule greseli dar , este o mostra de crasa prostie , numai sa-l compari cu ‘guvernul meu’ 1 , Ciolos zero ! Ne mai trebuie o portie , suntem inconstienti ? Doar este clar ca vrea ca RO sa fie bagata intr-o oala , cu capac , la fiert , sa o faca rasol pt marii pradatori , nesatui . Cat timp va fi plantat si tinut in frunte , acest uzurpator si dezbinator , numai de nenorociri vom avea parte . Desteapta-te romane din somnul cel de moarte …!

  32. ‘ Omul care a făcut … nimic în ultimii 5 ani ‘ aruncă vina doar pe PSD, cine țipa tot timpul ‘ nu sunt bani pentru …’, desigur, ‘ slugile sale prea plecate ‘(la propriu și figurat), cine o fi reprezentat România în tot acest timp la Consiliu European și care sunt rezultatele benefice obținuțe ?!

  33. @ghkj;lk’;l\; : nu spun ca „altii” n-au construit. Spun ca România a fost BOMBARDATA-n WW2 si-a trebuit reconstruita, pe de-o parte, si ca „altii” n-au construit DESTUL. Fa socoteala ca România-i stat NOU, colonie TURCEASCA pâna la 1878. Cu, adica, o mostenire dezastruoasa. Din cauza de tributuri, inclusiv, si de secatuire a culturilor, fara nici o investitie (de la turci, bine-nteles). + pârile traditionale ale românilor între ei la-Nalta Poarta. Vezi, ulterior, la rusi/sovietici, si-acuma, la SUA. Semne rele de TURCIFICARE. Între 1859-1878 fiind vorba de PRINCIPATELE UNITE, care aveau sa devina o tara. Cine-a construit caile ferate din România? stra-stra-stra si stra-stra-strabunicii mei, amândoi, ingineri de drumuri si poduri. Primul, francez, fiindca Napoleon III al Frantei a ajutat enorm România (cu arhitecti si ingineri inclusiv, vezi Bucurestiul, „Micul Paris”, construit de arhitecti francez si de elevii lor români, între care arhitectul Cerchez, autor de cladiri remarcabile. Au construit, însa numai câteva strazi, centrul, Calea Victoriei = les Champs Elysées, bd. Magheru = bd. Haussmann, Cotrocenii si Soseaua, unde, peste tot, sunt replici ale palatelor pariziene). Transilvania fiind construita de Habsburgi. Între razboaie, din cauza dezastrului de-asa zisi „oameni politici”, în România nu s-a mai facut nimic, si-n razboi, tara a fost bombardata si de Aliati (1941- 23 August 1944, între care bombardamentul de la 4 aprilie ’44, devastator) si Germania (23 August 1944-aprilie 1945). Tara = reconstruita DIN TEMELII dupa ’45 (inclusiv din cauza terenurilor si cladirilor MINATE, atât la orase, cât si la SATE + ca infrastructurile-i fusesera bombardate, si ce mai ramasese, minat. Asa ca TOT a trebuit DEMINAT si RECONSTRUIT + industria tarii, realizare majoritar de dupa ’45).

  34. @ghkj;lk’;l\; (II) Canalul : TREBUIA construit. Artera majora de transport al marfurilor. Povestea „Canalului” din primii ani de „comunism” fiind de adormit copiii: nu-ti închipui ca s-o fi facut ceva pe-acolo, cu câteva lopeti si vreo câtiva oameni politici colaborationisti ai nazistilor si-ntre timp, loviti de-Alzheimer. Desi nu de tot. Vezi spionul Coposu, dotat si cu voce, si cu ura. Si-altii (Hossu-Longin, cu legionarii ei de „eroi” cu tot, si „institutul de studiu al ‘crimelor ‘… „, marca SUA).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.