Ghid de spontaneitate

Spontaneitatea înseamnă, printre altele, a învăța să ai încredere în tine. OK, unii oameni poate sunt prea spontani… spre exemplu, un tatuaj la 3 dimineața, o pereche de pantofi în valoare de 500 de lei, poate că nu este rațional să pui în practică tot ce-ți trece prin minte, potrivit PsychologyToday.com.

Dar pentru mulți dintre noi viața de zi cu zi este foarte rutinizată, iar dacă decidem să ne rupem puțin de obiceiurile cotidiene, acest lucru poate însemna planificare intensă. Poate că e timpul să vă relaxați.
Ceea ce stă în calea spontaneității este rațiunea, faptul că sunteți excesiv de precaut și anxios, dar și că gândiți de două ori înainte de a lua o decizie, iar aceste lucruri conduc la frica de a da piept cu lumea. Reușim să menținem o mare parte din această tulburare mentală prin simpla instalare a „comportamentului auto-pilot“.

Orice om poate fi spontan și poate acționa după instincte, este în natura umană. Pentru a le da curs, trebuie doar să deveniți mai conștienți de aceste sentimente, oricât de liniștite ar fi, pentru a învăța să le reglați, să le creșteți puterea, să vă bazați pe ele ca pe o sursă de informație despre voi și nevoile voastre. Puteți începe printr-un exercițiu simplu: întrebați-vă, pur și simplu, cum vă simțiți în legătură cu un obiect sau cu o situație – dacă este sau nu bine să acționați.

Cum ar fi să încercați ca în discuțiile pe care le aveți cu prietenii sau cu colegii să fiți mai puțin prudent? Pașii mici fac diferența. Ridicați mâna și vorbiți la o întâlnire, deși în mod normal ați fi fost un participant pasiv.

Pe de altă parte, spuneți-i partenerului ce vă deranjează atunci când tendința este să spui „nu e mare lucru“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Karina Bradut 26 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.