Ghiță: Între mine și Ponta există o diferență de viteză, nu de conținut

Deputatul Sebastian Ghiță care a demisionat, vineri, din PSD, spune că între el și Victor Ponta există o diferență de viteză, nu de conținut în ceea ce cred și gândesc.

Întrebat de Digi 24 dacă n-ar fi plecat din PSD, dacă nu ar fi discutat vineri cu premierul Victor Ponta, Sebastian Ghiță a spus: „Nu știu să vă răspund care ar fi fost opțiunile mele, dacă nu discutam, dar am avut această discuție cu dânsul, am stabilit că există o diferență de viteză, nu diferență de conținut între ceea ce credem, ce gândim. Îmi doresc din tot sufletul să aibă puterea și mintea să reformeze acest partid și să facă pentru Românie ceea ce oamenii au nevoie”.

Chestionat dacă Victor Ponta îi împărtășește și ideea că Ion Iliescu, președintele de onoare al PSD, să fie tras pe linie moartă, Sebastian Ghiță a spus: „Nu cred că Victor Ponta vrea să își asume, nu l-am auzit să-și asume valori din trecut. Vrea ca PSD să fie un partid modern, nou, orientat către Bruxelles, să își asume valori pe care noi, cei de aici și cei din Occident le împărtășesc. (…) Ion Iliescu nu mai poate fi un simbol la nostru, al meu nu este, (….) la 84 de ani nu poate să ne spună Iliescu cum va arăta România peste 50 de ani”.

În ceea ce privește acuzațiile de corupție pe care i le aduce Marian Vanghelie, Sebastian Ghiță spune că oamenii nu au decât să creadă în cine vor. „Nu vreau să cred că în fața d-voastră ceea ce spune Vanghelie contează, nu rezist acestei chestiuni, am spus de când am intrat în partid, mi-au spus-o bunici, vecini: ce căutați cu Vanghelie pe lângă voi? Nu înțelegeți că nu ne suportă lumea pentru că este Vanghelie pe lângă noi?”, a spus prietenul lui Ponta.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.