
Sebastian Ghiță divorțează. Informația care apare pe site-ul Ministerului Justiției a fost prezentată miercuri, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Fostul deputat este pârât în acest dosar, înregistrat pe 3 octombrie 2017.
Soția sa, Mădălina Ghiță, este reclamant în dosarul privind împărțirea bunurilor familiei Ghiță, astfel că urmează partajul.
Femeia a solicitat scutirea de la plata timbrului judiciar, în condițiile în care valoarea acestuia ar putea ajunge la milioane de euro din cauza averii uriaşe a fostului deputat. Cererea sa va fi examinată pe 7 decembrie, notează ziarulincomod.ro.
Averea lui Sebastian Ghiță este estimată la 200 de milioane euro.
Ghiţă a dispărut în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, fiind pierdut de poliţiştii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI.
Pe numele lui Sebastian Ghiţă au fost ulterior emise două mandate de arestare în lipsă.
Pentru o cauţiunea de 200.000 de euro, fostul deputat fost eliberat, însă are interdicţie de a părăsi Belgradul.
De ce nu e adus in Romania?