Verdictul Curții de Apel pentru ginerele lui Traian Băsescu, Radu Pricop

Ginerele lui Traian Băsescu, Radu Pricop, a fost achitat, miercuri, de Curtea de Apel București, pentru șantaj și instigare la fals în declarații. În aceeași cauză, Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, a fost condamnat la 3 ani cu suspendare. Decizia nu este definitivă

De asemenea, Sergiu Lucinschi a fost obligat de instanță să achite către Alexandru Horpoș, parte civilă în cauză, despăgubiri de 50.000 euro și 13.755 cu titlu de daune materiale.

Decizia poate fi contestată de procurori, dar și de cei vizați.

Potrivit DNA, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, Sergiu Lucinschi, ajutat de avocatul Radu Pricop şi de procurorul Remus Tudoran Jurj, l-ar fi constrâns pe omul de afaceri Alexandru Horpoş să îi dea patru milioane de euro, pentru a-şi retrage o plângere formulată la DIICOT, care face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infracţiuni, printre care şi gestiune frauduloasă.

De asemenea, Lucinschi i-ar fi promis omului de afaceri că va face demersurile necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor în infracţiunea de „gestiune frauduloasă”, pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.

Radu Pricop l-ar fi sprijinit în activitatea infracţională pe Sergiu Lucinschi prin redactarea, în anul 2013, a plângerii penale care face obiectul unui dosar penal şi prin formularea ulterioară, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, a mai multor soluţii nelegale, pentru remiterea sumei de patru milioane de euro către Lucinschi, inclusiv cea privind recunoaşterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de omul de afaceri, „sub imperiul constrângerilor repetate”, susţin procurorii.

Anchetatorii mai spun că în perioada ianuarie 2015-martie 2015, Remus Tudoran Jurj, în calitate de procuror DIICOT, având în instrumentare două dosare penale care îl priveau pe acelaşi om de afaceri, l-ar fi sprijinit în mod constant pe Sergiu Lucinschi, prin dirijarea unor momente ale anchetei penale într-o manieră fie favorabilă, fie nefavorabilă omului de afaceri cercetat, în funcţie de cum decurgeau discuţiile pentru remiterea banilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

5 Comentarii

  1. O alta sfidare GRASA la adresa romanilor. De asta le convine astora justiția asta corupta și legile interpretabile, iar procurorii și judecătorii sa nu aibă răspundere pt nesimtitirile de soluții din dosare. Toți românii care trec prin mâinile acestor mafioți și nu le sunt folositori ( nu au „afaceri” intre ei) sunt soluționate dosarele cu ani gârlă de pușcărie în timp ce mafia și infractorii acestei tari sunt protejati de către niște impostori care mimează actul de justiție. Pușcăriile le doresc pline și țin cu dinții de acest lucru întrucât este o alta afacere extrem de profitabila pt persoanele care fac afaceri pe spatele deținuților. Toată justiția din România este o mafie, un grup infracțional organizat. Ar trebui ca toți românii care au procese pe rol sa ceara suspendarea pana când acești impostori care mimează justiția or sa aibă răspunderea faptelor lor și corectate legile neconstituționale și interpretabile, iar toate soluțiile date în dosare pana acum ANULATE întrucât este cat se poate de clar ca nu au fost cele corecte. Și reducerea banilor alocați acestor paraziti. Cum sa fie plătiți fiecare cu mii de euro lunar și tot sa le umble ochii după mishmashuri și infracționalității ? Pai înseamnă că orice roman ( adica aproape toata țara) cu salariu mai mic de câteva mii de euro este îndreptățit dacă fura.

  2. Alt „succes” al plagiatoarei kgbiste, dupa cel cu blaga.Incompetentii astia de la dna, sub conducerea nemaipomenitei cucuvele, nu sunt in stare sa faca niste dosare beton. Se multumesc cu niste turnatorii care nu pot fi dovedite, iar judecatorii le trantesc procesele din lipsa de dovezi. La tovarasii mafioti basisti nu functioneaza „suspiciunea rezonabila”.

  3. Frumos baieti! Inca o dovada ca cei de la DNA ii scapa pe basisti si-i baga la zdup numai pe cei din ciuma rosie!

  4. Batjocura din partea partenerilor strategici , aliați ai lui Băsău , la adresa romănilor … , nu mai are limite ! Cu asemenea parteneri , mai bine … , lipsă !

  5. Te apuca sila! Ori procurori prosti, ori judecatori basisti! HHHUUUUOOOOO!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.