Gîrbovan: DNA are ca obiect de activitate anchetarea magistraților?

Dana Gîrbovan, președinta UNJR, anunță că a cerut DNA, toate datele despre înființarea și funcționarea serviciului din instituție care anchetează magistrați, în contextul disputei provocată de propunerea lui Tudorel Toader privind înființarea unei noi direcții care să-i cerceteze pe magistrații.

„Procurorul general al României, domnul Augustin Lazar, a afirmat în conferința de presă de azi, 29 august, că, daca s-ar crea o structură distinctă în cadrul Parchetului General care să investigeheze magistrați, „DNA rămâne fără obiectul activității sale”. Este prima dată când aud că DNA are ca obiect de activitatea anchetarea magistraților. Parcă această direcție a fost creată pentru a ancheta fapte de corupție.
Astăzi am trimis din partea UNJR o cerere pe Legea 544/2001 la DNA pentru a ne comunica toate actele de înființare, organizare și functionare a acelui serviciu creat special în DNA pentru a ancheta magistrați”, scrie Dana Gîrbovan pe Facebook, precizând că va face public răspunsul.

Referitor la propunerile de modificare a legilor justiței, UNJR va remite Ministerului Justiției un punct de vedere.

„UNJR e de acord cu o parte din propunerile de modificare a legilor justiției. Exista însă și propuneri care vor avea efecte contrare celor dorite, motiv pentru care vom veni cu soluții alternative sau de îmbunătățire a acestora. UNJR va veni și cu propuneri noi de modificare a legilor justiției în vederea atât a întăririi independenței judecătorilor, inclusiv în raport cu procurorii, cât și a unei mai bune protejări a drepturilor și libertăților cetățenilor”, mai scrie președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România.

Augustin Lazăr a precizat, marți, că, în unanimitate, procurorii nu au agreat crearea unei direcții specializate pentru cercetarea magistraților, susținând că există bănuială că propunerea este făcută pentru a lua atribuțiile DNA.

„Nu a mai auzit nimeni de acum 20-30 de ani când în România era un birou de anchete speciale la Procuratura Generală nereformată. (..) Lucrurile au evoluat. România, ca țară europeană, și-a făcut structuri specializate pe categorii de infracțiuni, nu pe categorii de persoane. (..) Bănuiesc că această propunere e făcută de cineva care nu aparține sistemului nostru, ci este din exterior și dorește să-i ia DNA-ului, care tocmai are un birou specializat, care face o muncă cu rezultate, și să o dea unei iluzorii să facă un experiment oarecare. Nu este în regulă. (..) DNA rămâne fără obiectul activității sale și se înființează o așa-zisă direcție contra magistraților care nu se știe ce va face acolo”, a declarat procurorul general al României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.