În anul 1926, revista britanică „The Graphic” a publicat un articol despre sonicitate, afirmând despre savantul George (Gogu) Constantinescu că este „printre marii inventatori ai lumii, alături de Albert Einstein, Marie Curie, Ernest Rutherford, Thomas Alva Edison și alții”.
S-a născut la 4 octombrie 1881, la Craiova, și a murit la 11 decembrie 1965, la Coniston Water, Regatul Unit al Marii Britanii. Potrivit unui calcul, de la apariția primei sale invenții, în 1907, până la data trecerii în eternitate, în 1965, Gogu Constantinescu a realizat câte un brevet la două luni. În total, a lăsat eternității peste 400 de brevete de invenție în SUA, Danemarca, Elveția, Austria, Germania, Marea Britanie, Franța, România etc.
Dat fiind caracterul secret al multora dintre acestea, sunt și astăzi creații de-ale lui nepuse în practică și inaccesibile. Principala sa descoperire a fost Teoria Sonicității. Pe baza calculelor, a realizat dispozitivul de tragere, la orice turaţie a motorului, prin discul format de palele elicei în rotaţie, numit G.C. Gear (Angrenajul Gogu Constantinescu).
Guvernul britanic a realizat pentru el, în 1918, laboratorul din West Drayton, numit Uzinele Sonice. Din cele patru sute de invenții, din care numai 120 patentate, putem cita câteva : lampă electrică cu mercur, acumulatori, motoare, baterii, calculatoare mecanice, betonul armat, asfaltul pentru șosele, injectoarele sonice, cutii de viteze sonice, dispozitivul de tragere cu mitraliera, la orice turație a elicei de avion. Prin acest sistem incredibil, avioanele britanice au doborât sute de avioane inamice, piloții germani nefiind capabili să înțeleagă cum sunt loviți atât de exact prin elicele avioanelor engleze. Și în cazul în care au doborât avioane britanice, germanii nu au avut timp să afle secretul instrumentului „G.C. Gear”.
Uluit de invențiile românului, guvernul de la Londra a realizat, în 1918, laboratorul din West Drayton, numit Uzinele Sonice. În acest fel, G.C. a demonstrat că lichidele sunt compresibile (comprimabile, care se pot comprima), deși toate manualele de fizică susțin și azi exact opusul ! În acest fel, G.C. a creat un nou domeniu al mecanicii, numit sonicitate. Alte mari invenții G.C. : motorul sonic, ciocanul sonic, schimbătorul de viteze automat, generalizat la autoturismele americane; folosirea betonului armat la clădirile construite în Romania : Cazinoul din Constanța, Palatul Patriarhiei, Hotelul Athenee Palace, Marea Moschee din Constanța (Moscheea Carol I), podurile de peste râul Siret (Adjud, Răcătău, Roman) și altele. După cum s-a spus, mintea genială a lui Gogu Constantinescu a devansat cu mult nivelul timpului său, și de aceea, astăzi, își păstrează actualitatea, acuratețea, inventivitatea. În 1961, Institutul Politehnic din București i-a acordat titlul de „Doctor honoris causa” în științe tehnice.
A fost membru al Societății Politehnice, membru de onoare al Academiei Române și membru de onoare al Societății inginerilor din Anglia. Păcat că, din cauza lipsei de susținere românească și britanică, precum și din cauza secretelor militare, nu i-a fost acordat Premiul Nobel.
https://adevarul.ro/stiri-locale/calarasi/romanul-genial-care-a-uimit-lumea-cu-inventiile-1953857.html