FCSB a obținut o imensă victorie în Europa League, 2-0 pe Arena Națională cu echipa daneză Midtjylland după ce Florin Tănase a deschis scorul din lovitură liberă cu mult noroc.
Balonul șutat de căpitanul FCSB până ce a ieșit accidentat a ajuns în vinclul porții lui Olafsson după ce a întâlnit capul unui jucător din zid.
Cu 1-0 la pauză, toată lumea aștepta o repriză secundă dificilă, convingerea fiind că dominarea oaspeților se va accentua. Însă chiar primele secunde ale celei de-a doua reprize aveau să se dovedească a fi decisive pentru bucureșteni.
Danezii au ales un mod chiar ciudat de a da drumul la minge, de la centrul terenului balonul neajungând în terenul lui FCSB ci la propriul portar. Olafsson s-a avântat pentru a degaja cu putere, dar Bîrligea a apărut în fața sa cu hotărâre pentru a-l bloca. Mingea, trimisă tare s-a izbit de coastele jucătorului de la FCSB, spre stupefacția lui Olafsson, de unde a ricoșast spre poarta daneză. Bîrligea a uitat de orice durere în urma șocului și a urmărit balonul de unul singur, intrând cu el în poartă cu pieptul și cu brațele ridicate, o imagine care a făcut repede înconjurul lumii.
Foarte multe publicații de top de continent au reconstituit momentul acestui gol care a adus aminte de o altă reușită din cupele europene, o semifinala de Cupa Campionilor Europeni de la Instanbul, contra lui Galatasaray, când portarul turcilor a degajat în ceafa lui Victor Pițurcă, de unde mingea a sărit în poartă.
„Jucătorii lui Midtjylland au trăit un moment ușor jenant în Europa League. Degajarea portarului Elias Olafsson a fost blocată, mingea s-a dus spre poartă, iar la final a fost împinsă cu pieptul de Daniel Bîrligea”, au descris cei de la L’Equipe.
Și cotidianul catalan Sport.es nu a ratat prilejul de a evoca golul săptămânii în Europa:
Pentru cei de la The Sun o asemenea întâmplare este numai vina antrenorului, care a decis să înceapă repriza a doua cu pasă la portar.
„Asta cred că e cea mai proastă lovitură de începere din istorie”.
„Ce antrenor decide să înceapă jocul așa? O adevărată nebunie”, „Asta meriți dacă începi jocul cu pasă la portar”.
Ha, ha! Dân nou, să dovidește că invidioșii n-au ochi pintru viziunia polică a lu’ Jijinho Beecali…
Cu mult noroc, cu ne-mult, dar daca nu era piciorul lui nu era nici acel gol magistral…..[Rumburak]