Gorghiu, sau Cine nu e cu noi…

Alina Gorghiu n-a primit prea bine rezultatul votului dat marţi, în Senat, pe proiectul privind data la care vor avea loc alegerile locale. 
Vot important, astăzi, în plenul Senatului. A fost adoptat proiectul care stabilește 27 septembrie 2020 ca dată a alegerilor locale. Noi ne-am abținut pentru că PSD nu a putut să se dezmintă și a impus un text de lege care mai are și prevederi neinspirate, în afară de cele preluate copy-paste din proiectul de lege al Guvernului.

Mult timp nu mai este. Procesul electoral trebuie să se organizeze fix când spun specialiștii că va fi mai sigur pentru cetățeni.

Până atunci, PSD trebuie TOTAL IZOLAT pe scena politică‼️

Și PNL este pregătit pentru a nu lăsa nici o șansă stângii! Și, de acum înainte – ATENȚIE – să nu existe nici o decizie, indiferent a cărui partid politic, care să mai facă cumva un serviciu sau un cadou, mare sau mic, PSD și candidaților PSD. Indiferent din ce localitate. Să nu cumva să uite cineva: votul la primari va fi într-un singur tur!

Aceasta va fi proba de maturitate politică pentru anul 2020! Iar PSD merită să fie sancţionat în cel mai democratic mod pentru toate acţiunile lor antidemocraţie. Şi la care nu vor să renunţe nici acum.

Se vede deja prin țară şi ce fel de campanie electorală populistă vrea să ducă PSD, până unde coboară pentru a păcăli oamenii și pentru a atrage voturi. PSD a declarat deja război responsabilității și bunului-simț. Așa că toate celelalte partide trebuie să aibă un obiectiv clar: #FĂRĂGREȘELIdecaresăprofitePSD!”, transmite Alina Gorghiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

22 de Comentarii

  1. Noroc cu photoshop-ul! Gorghiu se pozeaza in fata la Templul Coral. Si n-am inteles: cum vrea ea sa izoleze PSD?

  2. ‘Alinuţ-o’, da’ pe alegătorii peeseedee-ului cum îi izolezi? Lasă că te gândeşti şi la asta, n’aşa?

  3. S a vazut ce fel de campanie duceai tu prin parlament pentru ,,Registru”campanie de pe urma careia ar trebui sa fii demult alaturi de DRAGNEA Dar pentru ca puscariile sunt pline ,ar trebui scos Dragnea inchis din motive politice si bagata tu cu sasul cel pus de servicii ,un hot ,un falsificator ,un corupt traficant de copiiAmandoi sunteti bolnavi ,tu cu ruptul paturilor ca sa ajungi sus ,el cu minciuni ,rautate si ipocrizie ca sa se mentina la putere

  4. Lasati,lasati,de vreo doua luni a fost stabilita data,de comun acord!

  5. Vin alegerile şi iar suntem nevoiţi să alegem între comuniştii de stânga şi cei de dreapta.

  6. Comunistii de stanga sau de dreapta, numai ca unii sunt sinceri si recunosc ca sunt de stanga altii nu si fac pe imperialisii din…

  7. Mi-e indiferent cine castiga, colcaie peste tot
    de securisti. Dar Alinuta
    absolventa de Drept a spus
    nenumarate prostii juridice. Au spus-o persoane avizate,
    nu e parerea mea. Daca nu
    i-a placut cartea, cum poate
    emite pareri in cunostinta
    de cauza. „Ei, na”, vorbele
    Alinutze (pe post de argu-
    ment juridic!!!), daca nu
    i-a placut cartea, sa se fi
    uitat cu jind dupa ceva, pe
    lumea asta…

  8. Wow ! Ce porniri are blondina nr 2 PNL !
    Nu te lasa Alinutzo, trebuie s-o depasesti pe Turcana Kill Bill care este cu Udrea-n suflet….

  9. S-a maturizat,acum ca si-a botezat coopilul dupa corabia aia esuata in muntii Ararat,nu arafat cum crede prostimea!Securistul Sot isi face datoria

  10. În anii 60, la fântana din centrul Pieței Unirii din Timișoara, unde-și face doamna Gorghiu, pe fundalul Birsericii romano-catolice, seducătoarea poză electorală, era locul de întâlnie al servitoarelor.

  11. Las Dna Gorghiu, vorba matale, mai ocolim Constitutia daca-i spre binele partidului.Personal va vedeam ca Vice al Dlui Orban inaintea prostutei Turcana Kill Bill. Doar ca sigur Dl Orban prefera proastele disponibile pe repede inainte.
    Calitatea de eroparlamentara nu va da dreptul sa judecati. Din contra!Nu abuzati Dna de functia Dvs in PE!

  12. Platforma politica SALTEAUA da cel mai bun randament.
    Cum te arunci in ea mai tare si mai des ,urci cu viteza in politica si in general, dar in special in politica unde nu trebuie sa cunosti prea multa carte!
    SICA trebuie apreciat ca a fost sincer cu BISISICA -LAIE -subalterna si vice cu privire la natura promovarii politice!

  13. Interesanta ineptia celor care se pretind liberali: Castigatorii vor fi din primul tur!!! Pai tocmai asa au pierdut liberalii alegerile din 2016! Chiar asa de troglodita, ca om politic vreau sa spun, poate fi… fosta presedinta a PNL? Se pare ca DA! Deci Romania are o mare sansa sa scape de smecheri!

  14. O personaja de trista si amara prezenta in viata politica din Romania.

  15. O tanti care propune legi aberante in parlament.Nu mai vorbesc ca a susținut arestarea abuziva la domiciliu a romanilor cu consecin ta distrugerii economiei tarii si neinternarea bolnavilor cronici in spitalele inchise datorita circului corrona fapt in urma căruia au murît cu zile atîția oameni

  16. Dupa ce am citit comentariile nu mai este nimic de spus . Multumesc !

  17. Comentariile sunt mai interesante decat articolul !
    Cand nu vor ma fi va insemna ca gandirea PNL-ista a triumfat deplin.
    Doamne fereste !

  18. Problema cea mare este ca MINT. Liberalii mint ! Cifrele infectatilor sunt umflate, Cifrele celor internati la ATI sunt umflate si mai ales, mai ales ale celor decedati ! DE CE MINT ? Ce intentie ascund ? Vor sa ne tina in „situatii” si la alegeri ca sa fraudeze relaxati?
    Acesta sa fie obiectivul ? Aceasta sa fie „izolarea PSD” ?

  19. Elocvantă pentru Era oportunismului nesimțit, a prostiei instituționalizate, a injustiției pentru opozanții incomozi, a nulităților utile.Bine situată, bine remunerată, ferită de vină, indferent de…Gură multăzicătoare, că vorbele ”n -o doare”.

  20. Da vom izola PsdUL ,vom merge la usa primaritei Firea si vom urla zi si noapte cu satana aia gretoasa si acoperita Turcescu fara nici o noima Vom merge la stapanii UE si vom debita atatea minciuni incat (Dumnezeu cu mila)Chiparosul Catu cel drogat nu va mai primi imprumuturi decat la dobanzi astronomice Vom minti pe la ambasade ca sa nu ne primeasca in Shengen ,nici in zona euro nici nimic Pe Zucherman il vom manipula si monta in continuare contra Psd ULUI cu minciuni sfruntate iar ,,dragul si harnicul nostru pres (care are 3 zile de munca pe saptamana)va mai primi sigur inca o sapca de la Zucherman si TRUMP In acest timp vom da stari de urgenta ca sa putem fura nestingheriti pentru ca presul nostru drag are grija sa spuna si el minciuni cu nemiluita in orice imprejurare El este autorul crimei de la Colectiv daca nu stiati

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.