Grecia şi Cipru impun noi măsuri sanitare

Numărul cazurilor de coronavirus este în creştere în Grecia, astfel că autorităţile au decis impunerea purtării măştilor pe punţile feriboturilor, iar Republica Cipru va testa la punctele vamale persoanele care vin din Grecia, spre nemulţumirea Guvernului de la Atena, relatează Reuters.

Grecia a raportat 110 noi cazuri de coronavirus sâmbătă, cel mai mare număr din ultimele săptămâni. Alte 75 de infecţii au fost raportate duminică. Până în prezent, în Grecia s-au înregistrat în total 4.662 de cazuri de coronavirus şi 208 decese.

În acest context, Grecia a introdus obligativitatea măştilor de protecţie în spaţiile publice închise şi în zonele din aer liber unde nu poate fi respectată distanţarea.

În plus, măştile sunt obligatorii şi pe punţile feriboturilor care se deplasează spre insulele elene.

Duminică, Republica Cipru a anunţat că va introduce din 6 august testarea obligatorie pentru toate persoanele care vin din Grecia.

„Este o decizie pe care eu, sincer, nu o înţeleg. Cred că este greşită sau cel puţin nu înţeleg criteriile care stau la baza măsurii. Sper că va exista comunicare, înţelegere între epidemiologii ambelor părţi”, a reacţionat, la postul de radio Parapolitika, Harry Theocharis, ministrul grec al Turismului, subliniind că Grecia este o ţară sigură din punct de vedere epidemic.

Turismul este un domeniu central în Grecia. Economia ţării ar putea scădea cu 10% anul acesta din cauza crizei coronavirusului. Mii de ciprioţi merg în Grecia în vacanţă, iar testarea obligatorie la revenirea în ţara lor ar putea să îi descurajeze să efectueze călătoriile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.