Grecia, zguduită de cutremure

Grecia a fost afectată de două cutremure vineri dimineaţă. Poliţia a anunţat că deocamdată nu există victime sau pagube.

Primul cutremur a avut loc la ora locală 10:12, în apropierea oraşului Karditsa, cu o magnitudine de 5,1 grade pe scara Richter. O oră mai târziu, un alt cutremur a lovit aceeaşi zonă, cu o magnitudine de 4,4 grade pe scara Richter.

Martorii au povestit despre cutremur pe site-ul de monitorizare a seismelor EMSC-CSEM, conform Daily Express.

Una dintre persoane a afirmat că seismul „a început cu un zgomot puternic de 1-3 secunde şi încă 6-8 secunde de tremur. Corpurile de iluminat s-au mişcat 1-2 minute după ce s-a terminat”.

Ţara cu cea mai importantă activitate seismică din Europa, Grecia, a fost zguduită în ultimul secol de unsprezece cutremure mortale, cel mai grav dintre acestea soldându-se cu decesul a 476 de persoane pe insulele Zakynthos şi Kefalonia (vest), în august 1953, precizează sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.