Zeci de mii de greci sunt aşteptaţi să manifesteze joi pe străzile din Atena împotriva noilor măsuri de austeritate cerute de Uniunea Europeană, într-o zi test pentru noul guvern elen, după votul de încredere obţinut miercuri în parlament.
„Majoritatea oamenilor nu se aşteaptă la nicio soluţie, dar unii îşi pun prea multe speranţe. În fond, toată lumea îşi dă seama că o schimbare de politică nu este posibilă şi că măsurile ar putea fi mult mai rele”, este de părere Mary Bossis, profesor la Universitatea din Pireu, potrivit Agerpres.
Sondajele arată că aproape trei sferturi dintre greci îl susţin pe Lucas Papademos, dar, după ultimii ani de recesiune, creşteri de impozite şi scăderi de salarii, nu sunt pregătiţi să accepte un nou program de austeritate.
După votul de miercuri din parlament, şeful guvernului va avea misiunea dificilă de a menţine coeziunea coaliţiei tripartite şi de a strânge rândurile majorităţii în spatele reformelor impopulare, în condiţiile în care şi-au făcut deja apariţia disensiuni între partenerii de guvernare. Antonis Samaras, liderul conservatorilor, a exclus miercuri din nou un angajament scris de respectare a celui de-al doilea plan de salvare a Greciei, aşa cum solicită Comisia Europeană.
Atena încearcă să îşi asigure primirea ultimei tranşe de 8 miliarde de euro din primul plan de ajutor de 110 miliarde şi să restabilească încrederea inspectorilor troicii creditorilor (Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană) pentru a beneficia de un al doilea plan de salvare de 130 miliarde de euro, ce a făcut obiectul unui acord convenit la Bruxelles la sfârşitul lunii octombrie.
Noul guvern elen va supune vineri parlamentului spre aprobare proiectul de buget pentru 2012, ce include creşteri de impozite şi reduceri bugetare destinate să răspundă exigenţelor UE şi ale FMI.
Marşul de joi marchează comemorarea reprimării sângeroase din 1973 a mişcării studenţeşti de către regimul coloneilor, ce avea să fie răsturnat un an mai târziu.
În anii trecuţi, manifestaţiile din 17 noiembrie au fost adesea marcate de violenţe între protestatari şi poliţie. În jur de 7.000 de poliţişti sunt desfăşuraţi joi pentru a asigura securitatea la Atena.