Grecii, singurii care se consideră cei mai harnici din Europa

În timp ce majoritatea naţiunilor europene consideră că germanii sunt cei mai muncitori europeni, grecii sunt singurii care îşi văd propria naţiune drept cea mai harnică din UE, arată un studiu realizat de Pew Research Center, publicat marţi şi citat de Der Spiegel.

“Grecia este la popul opus Germaniei. Niciuna dintre naţiunile studiate nu se vede într-o lumină atât de pozitivă precum grecii”, arată studiul.

“Francezii, britanicii şi germanii consideră că grecii, spaniolii şi italienii sunt cei mai leneşi şi mai corupţi din UE. Italienii şi spaniolii împărtăşesc această viziune negativă despre ei înşişi şi despre vecinii lor din sudul Europei”. Doar grecii sunt cei care nu se consideră astfel.

“Germania este cea mai admirată ţară din UE şi cancelarul este cel mai respectat lider”, mai concluzionează studiul.

Insa si germanii rămân singuri în acest studiu când vine vorba despre beneficiile integrării europene. Este singura naţiune în care majoritatea celor intervievaţi consideră că integrarea a fost benefică pentru ţară. Grecia este din nou la polul opus, cu 70% din persoane spunând că integrarea a avut consecinţe nefaste. Urmează Franţa, cu 63% nemulţumiţi. Media procentuală a satisfacţiei faţă de integrarea europeană este de doar 34%.

Moneda euro este văzută rău de majoritatea celor din statele euro (63% în medie), în timp ce majoritatea celor din afara zonei euro se bucură că nu au adoptat moneda. Nici Banca Centrală Europeană nu este văzută bine, cu doar 39% opinii pozitive. Paradoxal, 71% dintre greci, 69% dintre francezi şi 66% dintre germani doresc să păstreze moneda euro.

Europenii au păreri opuse şi când vine vorba despre cei vinovaţi pentru criza economică. Grecii, italienii, polonezii şi cehii dau vina pe propriile guverne. Francezii, spaniolii dau vina pe bănci. Germanii şi britanicii dau vina atât pe bănci, cât şi pe guverne. “Interesant, europenii nu dau vina pe Statele Unite”, scrie studiul.

Studiul a fost realizat în Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania, Italia, Grecia, Polonia şi Cehia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.