După ce cadrele didactice din Timiş i-au atras atenţia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, că proiectul de lege al educaţiei conţine greşeli gramaticale, iar ieri sindicatele, de asemenea, l-au luat la rost pe Funeriu, Ministerul Educaţiei a corectat, într-un final, greşelile. "Principala deficienţă a acestei legi este că are greşeli, dumneavoastră aţi spus, inclusiv de gramatică. Asumaţi-vă răspunderea şi daţi-vă demisia, pentru că nu aţi putut coordona nici măcar un text de lege", i-a spus ministrului unul dintre profesorii din Timiş care au participat la dezbaterea Legii educaţiei.
Au fost modificate nu doar greşelile gramaticale, ci şi numărul minim de membri din Consiliul de Administraţie al unităţilor şcolare, a spus, pentru Mediafax, secretarul general al FSLI, Liviu Pop.
Acesta a dat câteva exemple relevante privind modificările aduse în actul normativ. Una dintre prevederile modificate este articolul 19 (2): "Neîndeplinirea obligaţiilor autorităţilor locale în privinţa învăţământului preuniversitar se sancţionează conform legilor în vigoare". Noua formă a acestui articol este: "Neîndeplinirea de către autorităţile administraţiei publice locale a obligaţiilor ce le revin în organizarea şi funcţionarea învăţământului preuniversitar se sancţionează conform legii".
Astfel, a fost schimbat textul art 82 (3) potrivit căruia "Mărimea Consiliului de Administraţie variază între 7-15 membri, în funcţie de mărimea unităţii de învăţământ şi se întâlneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea directorului, a preşedintelui consiliului de administraţie sau a două treimi dintre membri. Metodologia-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie este stabilită prin ordin de ministru". Noua formă a acestui articol este "Consiliul de Administraţie este constituit din 9-15 membri, în funcţie de mărimea unităţii de învăţământ şi se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar, la solicitarea directorului, a preşedintelui consiliului de administraţie sau a două treimi dintre membri.
O altă modificare este legată de numărul minim al membrilor din Consiliul de Administraţie (CA) al unităţii de învăţământ, acesta crescând de la 7, cât era prevăzut iniţial, la 9. Numărul maxim, de 15, a rămas nemodificat.
Alte exemple de greşeli sunt "Evaluarea calităţii cadrelor didactice" în loc de "Evaluarea activităţii cadrelor didactice", "Principiul independenţei de ideologii" în loc de "Principiul independenţei faţă de ideologii" sau în articolul 18 alin. 3 unde reprezentanţii MECTS vorbesc de "o singură unitate şcolară" deşi corect era "o unitate şcolară". Moţiunea simplă pe Educaţie a fost respinsă, miercuri, în plenul Senatului, întrunind doar 51 de voturi pentru din cele 69 de voturi necesare pentru aprobare. Iniţiatorii moţiunii au criticat proiectul de lege propus de Ministerul Educaţiei, apreciindu-se că este necesară elaborarea unui alt act normativ în domeniu.