Greva de la CFR: Şi-au primit salariile după ce au protestat

Salariaţii de la Societatea Comercială de Reparaţii Locomotive „CFR – SCRL” Braşov, care au oprit lucrul, miercuri, din cauză că nu şi-au primit salariile, au reluat activitatea, după ce banii care li se cuveneau au intrat în conturi, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al operatorului naţional de transport feroviar de călători, Alina Predescu.

„S-a reluat lucrul (la CFR – SCRL – n.r.) de două ore, iar oamenii şi-au primit banii”, a precizat Alina Predescu.

Câteva sute de angajaţi de la CFR Braşov şi-au întrerupt, miercuri, activitatea, nemulţumiţi că nu au primit salariile la timp.

CFR Călători a anunţat, însă, că a virat încă de joi, 11 aprilie, suma de 1,7 milioane de lei, care ar fi putut acoperi în totalitate plata salariilor angajaţilor „CFR – SCRL” Braşov, iar într-o zi sau două de la momentul respectiv aceştia ar fi trebuit să primească banii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.