Greva STB: Liderul de sindicat a demisionat din Consiliul General şi din PSD

Protestul nu are conotație politică, a transmis liderul de sindicat în a cincea zi de grevă din transportul bucureștean.

Greva STB: Liderul de sindicat a demisionat din Consiliul General şi din PSD

Protestul nu are conotație politică, a transmis liderul de sindicat în a cincea zi de grevă din transportul bucureștean.

Vasile Petrariu, liderul Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti (STB), a anunțat că a demisionat din funcția de consilier general și din PSD. Protestul nu are conotație politică, a transmis liderul de sindicat în a cincea zi de grevă din transportul bucureștean.

Vasile Petrariu, liderul STB, l-a atacat pe primarul general, Nicușor Dan, susținând că acesta „nu a oferit absolut nicio soluție la problemele legitime ale angajaților Societății de Transport București și că încearcă într-un mod rușinos să își acopere propria incompetență inducând ideea unui protest cu conotații politice”.

„NU, domnule Nicușor Dan! Cei peste 10500 de angajați ai STB SA nu au ieșit în stradă pentru un partid sau pentru că le-am zis eu! Au ieșit în stradă pentru că dvs și conducerea penală pe care ați instalat-o la STB SA ați refuzat timp de un an de zile să dialogați cu acești oameni. Problemele pe care angajații STB SA le revendică nu au treabă cu politica, ci cu siguranța transportului public, cu abuzurile care se fac în societate, cu salariile și condițiile de muncă”, a anunțat Vasile Petrariu.

Liderul STB a anunțat că demisionează din Consiliul General al Municipiului București și din PSD și îi solicită primarului Nicușor Dan să plece din funcție.

„Vă transmit un singur lucru, domnule Primar General: astăzi îmi dau demisia din funcția de Consilier General și din Partidul Social Democrat. Acest protest nu are nicio conotație politică. Dumneavoastră aveți curajul să vă dați demisia din funcția pe care o exercitați atât de slab?! Acum aveți vreo soluție la problemele și îngrijorările oamenilor? Sunteți singurul vinovat pentru faptul că bucureștenii trebuie să suporte acest calvar! Curaj, domnule Dan! Bucureștenii și-au pierdut răbdarea cu dvs”, a mai spus liderul STB.

Luni este a cincea zi de grevă la Societatea de Transport București (STB). Totuși, aproximativ 20% din mijloacele de transport ale societății se află pe trasee.

Negocierile dintre autorități și reprezentanții angajaților de la Societatea de Transport București, aflați în grevă de joi dimineața, au eșuat. Sindicaliștii au refuzat să participe la întâlnirea programată luni și anunță că de marți vor fi și mai puține autobuze pe trasee.

Angajații Societății de Transport București au intrat joi dimineață în grevă spontană. Tribunalul București a suspendat protestul, însă angajații STB au continuat să nu vină la serviciu.

Oamenii cer un nou contract colectiv de muncă, salarii majorate și demisia actualului director. Potrivit sindicaliștilor, un șofer de la STB câștigă, în prezent, aproximativ 4.000 de lei brut, deși lucrează sâmbăta, duminica și în alte zile libere.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. ce s-au activat postacii psd…
    ba nene fapte:
    1 – organizatoru e membru psd (e irelevant ca si-a dat demisia), deci e gva politica orhiestrata de psd
    2 – greva e declarata ilegala, deci oricine continua greva incalca legea!

    stiu ca voi pzdistii nu dati 2 parale pe lege, dar legea e lege… daca nu pa tesc nimic astia de la stb sa mor de-s prosti de nu fac greva saptamana viitoare si cer 5k euro salariu… apoi metrorex, apoi medicii (ce, mai mor niste omeni, ce conteaza… oricum legtea nu conteaza pt nimeni) s.a.m.d. ceea ce se intampla acum este un santaj al pzd (si nu e primu, vezi gonoiu la S1) prin care vrea sa erodeze orice partid care ii da afara de la ciolan!

  2. Tovarasa securista si anticomunista Firea,casatorita (la al doilea securist),invita tovarasii muncitori de la STB la o adunare in Voluntari cu Pandel la o cafea. Cum spunea tovarasul Buharin „„Noi suntem stat socialist și salut faptul că nu folosim metodele Inchiziției medievale”. Te-ai catarat pe umerii muncitorimii de la STB si nu e bine, ai numai de pierdut!

  3. @doru marian. Alo, tov. securist, nu mai suntem in anii 50, ani de glorie pentru voi, când umpleați pușcăriile cu opozanții politici ” in regim de maximă urgență”. Se mai practică și acum, dar mai discret, tu ai rămas înapoiat, pe stil vechi.

  4. Individul acesta era o rusine ptr PSD. Probabil ca Ciolacu l-a sfatuit sa-si ia talpasita singur din PSD, ca sa nu fie nevoiti sa-l dea ei afara.

  5. Bravo, ati votat „schimbare” … bucurati-va … aveti schimbare … acum e mult mai bine … halatul, unde-i halatul , ca dincolo era mai ieftin.

  6. Bine ai punctat. Useristii astia sunt ca spoitorii, daca unul apuca un scaun isi aduce in cateva saptamani langa el toata ciobanimea. Noroc cu Secu!

  7. Bravo, Vasile ! Alo, satanistilor-useristi, mai rasfirati, mai rasfirati ca ati ajuns niste hoituri in putrefactie de ati imputit totul in jurul vostru „transformand” Bucurestiul intr-o cloaca de golani analfabeti, curve nespalate, sobolani si gunoaie…”! Hai valea si sictir…?!

  8. Omu a demisionat dar greva sau protestul continua pentra ca asta e dorinta muncitorilor sa dea jos pe jaddanu Critz care fura banii sicietatii.

  9. Individul acesta odios care a acționat la ordinul și cu sprijinul numitei Firea Gabriela ar trebui să fie în regim de maxima urgență deferit jusitiei. Ani grei de închisoare și pentru el, și pentru Firea, și pentru Ciolacu.

  10. Nu vrea sa murdareasca imaginea imaculata a duamnei Sarmancur,PSDista la baza(nu blonda) , a clanului Pandele (clanul Constructorii cu grade:tata Puiu,general Oprea,etc) si ,in general si colonel, toate imaginile !Cum spuneau comunistii,sindi kalistul Vasile Petrariu e „cu poporul, pentru popor”, a incalcat legea dar nu vrea sa ii traga dupa el pe cei care l-au pus sa o faca,sa le pateze reputatia de fete mari

  11. Aiurea, l-a ‘demisionat’ PSD-ul pentru a arata lumii ca nu reprezinta nimic pentru partid. Important este daca a demisionat la modul real din securitate. Vom vedea !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.