Greve generale în Italia și Grecia

Ministerul Afacerilor Externe atenționează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că, în cursul zilei vineri, mai multe organizații sindicale organizează o grevă națională generală, cu durata de 24 de ore, pentru a protesta împotriva măsurilor economice și sociale ale guvernului.

Conform atenționării MAE, transportul public și administrația de stat vor fi cele mai afectate, fiind anunțate perturbări semnificative la nivelul transportului aerian, feroviar, maritim și al transportului în comun din Italia. De asemenea, sindicatul USB a anunțat manifestații în peste 40 de orașe din țară.

Pentru mai multe informații cu privire la serviciile afectate de greva generală, MAE recomandă consultarea site-ului Ministerului Infrastructurii și Transporturilor.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon de permanență: +393451473935, conform ministerului român.

MAE atenționează totodată cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească pe rute maritime / navale în Grecia că marinarii din porturile Corfu și Igoumenitsa au anunțat o nouă grevă, de 24 ore, începând cu ziua de vineri, 10 noiembrie.

Cetățenii români afectați de situația din atenționare pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 și +302106728875, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Italienii şi grecii bărbați. Nu mişcă guvernul în front. La noi, stau cu piciorul pe gâtul nostru şi nu ni se aude nici piuitul.

  2. Doua tari bolnave de zeci de ani de dorul comunismului ! Bai bolsevicilor , coborati cu picioarele pe pamant ! Voi chiar nu vedeti ce a facut comunismul pe planeta asta ? Ati vrea sa traiti ca in Cuba , Koreea de Nord , China , fosta URSS si actuala Rusie , …. ? Nu vedeti ce se intampla in , si cum crapa de foame alti nebuni cu virusul comunismului : Venezuela ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.