Grupare de trafic de droguri, destructurată

O grupare infracţională specializată în trafic de droguri şi care funcţiona după principiile unei structuri paramilitare a fost destructurată de procurorii DIICOT, în urma unor percheziţii făcute în judeţele Sibiu şi Mureş, în timpul cărora a fost descoperită o fermă unde era cultivat cannabis.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, miercuri au fost făcute 20 de percheziţii domiciliare în localităţile Sibiu, Mediaş, Blăjel şi Zagăr (Mureş), iar 16 persoane suspectate de trafic de droguri de risc au fost ridicate pentru audieri.

Potrivit sursei citate, în cursul anului 2010 inculpaţii au cultivat, preparat, deţinut, transportat şi comercializat în judeţele Sibiu şi Mureş cantităţi mari de cannabis, obţinând venituri importante.

Plantele de cannabis erau cultivate la o fermă agricolă din comuna Zagăr, judeţul Mureş, aparţinând unei societăţi comerciale din Mediaş şi avându-l ca asociat pe liderul grupării, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi franceză. În cadrul fermei era amenajat un laborator clandestin de cultivare şi preparare a canabisului,.

Potrivit sursei citate, în urma acţiunii au fost confiscate haşiş, un kilogram de cannabis, instrumente de cântărire şi porţionare şi o instalaţie artizanală pentru creştere artificială a canabisului.

În plus, anchetatorii au mai ridicat diferite arme de foc, arme albe, dar şi echipament militar.

„La percheziții s-au mai găsit şase bastoane telescopice, un detector de metale, două teleobiective, trei staţii de emisie-recepţie, trei binocluri militare, două telescoape, un dispozitiv de supraveghere, un baston cu electroşocuri, in dispozitiv cu electroşocuri, un dispozitiv electric cu ultraviolete”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, procurorii au stabilit că gruparea infracţională era organizată şi funcţiona după principiile unei structuri paramilitare.

Liderul grupării de traficanţi de droguri din judeţul Sibiu, Horaţiu Potra, este fost ofiţer în Legiunea Străină Franceză, la percheziţii acesta fiind găsit dormind cu un pistol cu glonţ sub pernă, au declarat, joi, surse judiciare.

Horaţiu Potra, cu dublă cetăţenie, română şi franceză, s-a ocupat, în trecut, de antrenarea gărzii de elită a preşedintelui Republicii Centrafricane şi a condus dispozitivul de securitate al emirului din Quatar, au precizat sursele judiciare citate.

Cele 16 persoane au fost audiate de miercuri după-amiază şi până joi dimineaţă, când pentru 11 dintre ele s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a se propune măsura arestării preventive pentru trafic de droguri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.