Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a noului Program „Prima Casă”

Guvernul a adoptat, miercuri, normele metodologice de aplicare a noii forme a Programului „Prima Casă”, prin care băncile vor împărţi cu statul riscurile pentru creditele acordate la achiziţionarea locuinţelor în acest sistem, a declarat prim-ministrul Emil Boc, conform AGERPRES. „Astăzi am adoptat normele metodologice la Programul ‘Prima Casă’. Imediat după publicarea în Monitorul Oficial a […]

De cotidianul.ro - Autor

Guvernul a adoptat, miercuri, normele metodologice de aplicare a noii forme a Programului „Prima Casă”, prin care băncile vor împărţi cu statul riscurile pentru creditele acordate la achiziţionarea locuinţelor în acest sistem, a declarat prim-ministrul Emil Boc, conform AGERPRES. „Astăzi am adoptat normele metodologice la Programul ‘Prima Casă’. Imediat după publicarea în Monitorul Oficial a […]

Guvernul a adoptat, miercuri, normele metodologice de aplicare a noii forme a Programului „Prima Casă”, prin care băncile vor împărţi cu statul riscurile pentru creditele acordate la achiziţionarea locuinţelor în acest sistem, a declarat prim-ministrul Emil Boc, conform AGERPRES.

„Astăzi am adoptat normele metodologice la Programul ‘Prima Casă’. Imediat după publicarea în Monitorul Oficial a normelor metodologice, băncile pot să se înscrie în noua formă a programului ce partajează garanţiile de stat în proporţie de 50% Guvern – 50% bănci. Prin aprobarea normelor metodologice, dăm posibilitatea să se acorde în continuare garanţii în valoare de 1,5 miliarde de euro şi alţi aproximativ 40.000 de beneficiari să poată intra în Programul ‘Prima Casă'”, a afirmat şeful Executivului, la finalul şedinţei de Guvern.

El a subliniat că modul de calcul al dobânzilor rămâne acelaşi ca şi până în prezent în Programul „Prima Casă”, iar avansul plătit de beneficiar băncii este tot de 5% din valoarea imobilului.

Potrivit actului normativ, în limita plafonului alocat şi utilizat, finanţatorii eligibili din cadrul programului pot să transfere portofoliul de credite către alţi finanţatori care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, cu condiţia notificării cesiunii către beneficiar şi fără a afecta drepturile şi obligaţiile beneficiarilor din contractele în curs de derulare.

De asemenea, o bancă neînscrisă iniţial în program poate să devină eligibilă dacă preia portofoliul de garanţii acordat de un finanţator eligibil în cadrul programului, cu condiţia transmiterii către FNGCIMM şi MFP a unui angajament privind respectarea nivelului costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor acordate.

Totodată, au fost reintroduse promisiunile de garantare prin care FNGCIMM îşi exprimă intenţia de a garanta finanţarea ce va fi acordată beneficiarilor în cazul construcţiei de locuinţe şi care au valabilitate pe toată perioada de valabilitate a construcţiei de locuinţe, dar nu mai mult de 18 luni, a informat Guvernul.

În cadrul programului guvernamental „Prima casă” au fost emise 38.000 de garanţii, în valoare totală de 1.545 milioane euro, din plafonul cumulat 2009 -2010 de 1,7 miliarde euro.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.