Guvernul contestă la CCR majorările salariale

Premierul Dacian Cioloș a anunțat că Guvernul contestă la Curtea Constituțională actul normativ care prevede majorări salariale în Educație și Sănătate.

Modificarea OUG nu respectă legea, a susținut Cioloș.

„Suntem nevoiți să cerem un control de constituționalitate al acestei legi. (…) Controlul vizează doar legea care modifică ordonanța de urgență”, a spus Cioloș, la Palatul Victoria.

Am încercat să reparăm un lucru și acum o luăm de la capăt

„Așa cum a fost modificată această ordonanță de urgență, ea recreează sau, în unele cazuri, adâncește inechitățile salariale pe care noi am încercat să le corectăm. Deci am încercat să reparăm un lucru și acum o luăm de la capăt și în anii următori vor trebui din nou reluate aceste discuții, despre cum reparăm inechități în Sănătate, în Educație și în celelalte domenii”, a afirmat Cioloș.

Impactul bugetar al OUG 20 este de 4,8 miliarde lei

„Am văzut poziții ale domnului Dragnea care spunea ‘Păi au bani ăștia pentru că n-au cheltuit banii alocați pentru investiții’. Încă nu știm cât o să ne rămână din banii alocați pentru investiții, pentru că abia acum, la sfârșitul anului, vin facturile care vor fi plătite. Dar dincolo de asta, aceste decizii au un impact recurent, în fiecare an (…), nu e vorba de economii pe care le faci într-un an. E vorba că trebuie să asiguri în planificarea bugetară, în fiecare an, această creștere a masei salariale, (…) asta presupunând că vei avea colectări la buget.

Dar această creștere a masei salariale decisă acum, fără să știm cum vor evolua lucrurile în anii următori, reduce foarte mult marja de manevră pentru alte politici, la fel de importante în Educație, în Sănătate, pentru că și medicii se plâng de infrastructura din Sănătate, și profesorii se plâng și părinții elevilor — de condițiile de educație. Deci toate aceste lucruri trebuie avute în vedere în perioada următoare”, a conchis Cioloș.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.