Potrivit proiectului, consultat de Cotidianul, se propune ca „pentru organizarea unor expoziții în străinătate sau realizarea unor proiecte internaționale de către instituțiile publice muzeale aflate în subordinea Ministerului Culturii, măsurile privind organizarea acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în situația în care în organizarea expozițiilor sau a proiectelor culturale internaționale, pe lângă muzee, sunt implicate mai multe autorități ale administrației publice centrale”.
„În cuprinsul hotărârii Guvernului se vor include prevederi referitoare la autoritățile și instituțiile implicate, responsabilități privind organizarea expoziției sau a proiectului cultural, responsabilități privind realizarea transportului internațional și privind asigurarea finanțării”.
Răspundere civilă, contravențională și penală pentru organizatori
De asemenea, „pentru organizarea unor expoziții sau realizarea unor proiecte culturale pe teritoriul național, instituțiile publice care dețin în administrare bunuri culturale mobile pot încheia cu alte instituții publice sau persoane fizice sau juridice de drept privat din țară contracte civile cu clauze specifice, care vor conține prevederi clare privind obligațiile organizatorului evenimentului cultural cu privire la asigurarea pazei și protecției, condițiilor de mediu în care sunt depozitate/expuse bunurile culturale, precum și răspunderea părților”.
„Organizatorul expoziției sau al proiectului cultural răspunde civil, material, disciplinar, contravențional sau penal de integritatea bunurilor, având obligația să ia toate măsurile necesare pentru înlăturarea oricărui risc, conform obligațiilor prevăzute în contractul încheiat”, se mai arată în proiect.
CITEȘTE ȘI: Întreaga colecţie de argintărie a unui muzeu olandez a fost furată
5,7 milioane de euro despăgubiri
Reamintim că Guvernul olandez a plătit statului român suma de 5,7 milioane de euro, ca urmare a furtului de artă care a avut loc la Muzeul Drents la începutul anului trecut, pe 25 ianuarie.
Trei bărbați din localitatea olandeză Heerhugowaard — Douglas Chesley W., 36 de ani; Bernhard Z., 35 de ani; și Jan B., 21 de ani — sunt considerați principalii suspecți și au fost trimiși oficial în judecată, potrivit presei olandeze.
– moțu curcanului trebuia să plătească