Habemus director al serviciilor secrete UE

M-am liniştit! În sfârşit, după îndelungi căutări şi evaluări, a fost numit un nou şef al serviciului de spionaj european, în persoana finlandezului Ilkka Salmi. Este exact ceea ce-i lipsea Uniunii pentru a se desăvârşi: un James Bond instituţionalizat, care să aibă ac de cojocul teroriştilor care uneltesc pe la toate colţurile.

Serviciul poartă denumirea oficială de Joint Situation Center, dar este cunoscut mai degrabă sub numele său de alint, SitCen. Odată cu înfiinţarea, în luna iulie a acestui an, a Serviciului de Acţiune Externă, organism asimilat cu un Minister de Afaceri Externe al UE, condus de baroneasa englezoaică Catherine Ashton, SitCen a trecut sub jurisdicţia sa. Ashton a avut tot anul 2010 la dispoziţie pentru construcţia instituţională a Serviciului, iar domnul Salmi este printre ultimele piese adăugate acestui puzzle complicat.

Noul reprezentant al inteligenţei europene are numai 42 de ani, o vârsă destul de fragedă pentru rolul crucial pe care urmează să îl joace, iar experienţa sa profesională, deşi relevantă, este totuşi redusă pentru proeminenţa funcţiei sale. Pe de altă parte, există şi ale voci, citate de EUobserver, care remarcă faptul că neutralitatea tradiţională a Finlandei (dar cu o mare experienţă în contra-informaţii în relaţia cu Rusia) a fost un mare atu pentru Salmi, precum şi calităţile sale interpersonale, catalogate drept „fantastice” de către cei care l-au întâlnit.

Una peste alta, Salmi s-a învârtit de un salariu lunar de 15.000 de euro pentru a coordona echipa de peste 100 de spioni, contra-spioni, agenţi secreţi şi specialişti în comunicare, care au ca principală misiune să „asigure Consiliului European informaţii de înaltă calitate în ceea ce priveşte securitatea publică”. SitCen devine, astfel, un liant între Înaltul Reprezentant Ashton şi serviciile secrete ale ţărilor membre. El va avea în subordine şi EU Satellite Center, agenţia europeană care furnizează imagini preluate de pe satelit.

Serviciile de contra-terorism, mai ales după episodul 9/11, sunt cele care, în numele siguranţei cetăţeanului, şi-au adjudecat rolul de a încălca drepturile şi libertăţile fundamentale ale individului, aşa cum sunt ele consfinţite prin Conveţia de la Geneva. Sunt, din păcate, nenumărate cazurile de violare a corespondenţei, interceptare a comunicării, distorsionare a activităţii, detenţia, interogarea ilegală sau tortura la care au fost supuşi unii suspecţi, ulterior dovediţi nevinovaţi. Iar controlul, destul de limitat, exercitat de Parlamentul European şi de cele naţionale nu reuşeşte să liniştească temerile asupra naturii responsabilităţilor asumate de aceste instituţii precum şi asupra lipsei de transparenţă a activităţilor lor. Cu alte cuvinte, sunt mai presus de lege şi nu pot fi trase la răspundere de nici un for naţional sau internaţional. Democraţia se termină la uşa lor.

În lumina scurgerilor de informaţii pe internet asupra abuzurilor împotriva cetăţeanului, muşamalizate tocmai prin secretomania care defineşte serviciile de informaţii, avem toate motivele să fim îngrijoraţi de, iată, o nouă instituţie pe care o finanţăm, dar a cărei activitate nu poate fi verificată. Nu putem decât să ne punem speranţele în Wikileaks, o lectură absolut savuroasă pe care o recomand călduros, sau în mai noul înfiinţatul Brusselsleaks ca să aflăm cu adevărat ce orori se întâmplă în spatele uşilor ferecate ale serviciilor secrete.