Hagi: Adevărata identitate a naționalei României

Gică Hagi nu este impresionat de noul logo al naţionalei României, lansat oficial de către Federația Română de Fotbal (FRF) în urmă cu câteva zile.

„Echipa naţionala a avut identitate când a jucat la Campionate Europene şi Mondiale. Acum încercăm să ne găsim o identitate. Dacă mai putem.

Identitatea României era când eram la Campionate Europene şi Mondiale şi când aveam 70 la sută posesie cu Anglia pe Wembley. Eu cred că atunci este identitate, nu când branduieşti un tricou. Cu tot respectul. Ştiu că este lumea marketingului, dar hai să vorbim despre performanţe.

Eu nu cred că suntem într-o situaţie în care să mai fim indulgenţi. Trebuie să fim foarte exigenţi cu echipele naţionale, pentru că echipele naţionale trebuie să facă performanţe. Nu se mai poate, altfel dispărem.

Dacă eu voi lucra sau voi fi implicat la naţională sau cine va fi, singurul proiect care stă în picioare este când ne va depăşi pe noi. Restul e de muncă. Capul jos, modeşti şi munciţi. Eu dacă voi fi acolo mâine sau poimâine, staţi liniştiţi, că proiectul meu va fi mai mare decât ce a fost înainte. Cred că este o obligaţie, acolo munceşti pentru România. Nu pentru Gigel, pentru Ionel, Vasilică…”, a spus Hagi.

FRF a anunțat săptămâna trecută că echipa națională are propria identitate vizuală și, totodată, un nou echipament cu care va ataca Liga Națiunilor și drumul spre Euro 2020.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Hagi este unic in peisajul fotbalului romanesc. Cine nu-l asculta sau nu-l intelege, nu are ce cauta in sportul rege…

  2. Gica, iti racesti gura de pomana mai ales ca acum l-au adus „pe langa nationala” si pe detonatorul si reactivul Mutu, un imbarligator, conflictual, orgoliu fara margini si creator de zanzanii permanente intre toti si toate. Intreaba si pe Andone ce a patit cu el la Dinamo. La FRF si echipa nationala trebuie editat sau dezinfectat si deratizat, sa nu mai ramana ou sau alta samanta de paduche si plosnite, dupa care „arat, semanat si rasarit din nou”, altfel este pierdere de vreme…?!

  3. Asa e Hagi este unic, fiind el insusi. Nu poate fi ce nu i-a fost dat sa fie. Tifna ii consuma energia si ii intuneca o parte a sinelui. Ar fi mai bine sa incerce o alta abordare atita vreme cit se considera virful unei generatii: te lupti si ii riidici pe altii. Asta este circumstanta actuala. Fa ce poti sa o imbunatatesti.

  4. Giga Hagi simte fotbalul, este un mare talent al fotbalului romanesc si nu numai … ! Sa speram ca munca sa si a altor insi, fosti mari fotbalisti, sa poata sa puna pe o baza solida sportul rege in tara noastra, sper sa revenim in randul tarilor fruntase din fotbal ! Doamne Ajuta, multa sanatate si putere de munca lui Gica al nostru !

  5. Eu as dezvolta masiv centre de copii si juniori in toata tara. Si asa nu avem nimic la ora actuala. Marketing-ul ar trebui sa se ocupe de sponsorizarea masiva a acestui sector. De la copii si juniori pronesc marile talente de jucatori, antrenori si arbitrii. Toti fac parte din acest sport. Socialismul de tip romanesc a distrus totul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.