Antrenorul Ianis Zicu, care a promovat cu Metaloglobus București în Superliga la finalul acestui sezon, a fost numit, marți, la conducerea tehnică a echipei Farul Constanța, a anunțat formația dobrogeană pe site-ul oficial.
‘Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța. Bun venit la Farul, Ianis Zicu, și cât mai multe realizări pe banca tehnică a ‘marinarilor”, precizează sursa citată.
Zicu, 41 de ani, îl înlocuiește astfel pe antrenorul Gheorghe Hagi, care a anunțat luni că renunță la funcția de manager tehnic al echipei de fotbal Farul Constanța.
Noul tehnician al formației Farul este născut la Constanța, la 23 octombrie 1983, și a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului. Ianis Zicu a evoluat în cariera de jucător pentru Farul, Dinamo București, AC Parma, Rapid București, Poli Timișoara, ȚSKA Sofia, Pohang Steelers, Gangwon, Petrolul Ploiești sau ASA Tg.Mureș. Pentru echipa națională a României a disputat 12 partide.
Ca antrenor, a mai pregătit echipa U18 de la FC Voluntari (ianuarie – iunie 2019), Farul (iulie 2019 – iunie 2021), Concordia Chiajna (martie – septembrie 2022) și Metaloglobus București (septembrie 2023 – iunie 2025). Cu Metaloglobus a reușit cea mai mare performanță din istoria clubului, promovarea în Superligă la finalul acestui sezon.
Zicu s-a despărțit, luni, de formația Metaloglobus București, la doar câteva ore după ce a obținut cu aceasta promovarea în premieră în Superligă.
Domnul Ianis Zicu va regreta această alegere . Cu Gheorghe nu se poate colabora fără ca el să hotărască tot. Doar e rejili.
Vax, cui ii pasa? Lasati rejele sa se hodine, ca-i epuizat. Credeti voi ca-i usor sa scrii carti si apoi sa vorbesti despre ele? Nu, nu e. In plus, sa se faca odata stadion nou sa avem unde-i inalta statuia, ca se duce si asta si-apoi nr lamentam la dl. Dan Diaconescu ca, uite domne, ne batem joc de valori.
Nu are niciun sens sa parasesti o echipa pe care ai promovat-o. E ca o pedeapsa pentru o realizare.
Dimpotriva, daca vrei sa cladesti ceva, continui, mai ales ca increderea a sporit.
Sistemul acesta absolut idiot al transhumantei antrenorilor si jucatorilor este ceea ce marcheaza lipsa de progres general in sport. De unde era virba de valorile sportului, unitate, sincronizare, disciplina, se reduce totul absolut debil la bani.
O involutie fantastica.