(VIDEO) Halep și Williams, primele REACȚII: ”Am simţit că am fost lovită de un tren”

Simona Halep şi-a început luni conferinţa de presă susţinută imediat după înfrângerea cu Serena Williams, 6-1, 4-6, 6-4 în optimile Australian Open, comparând jocul campioanei din America cu un tren.

„Lăsaţi-mă să încep cu o glumă. În primul set am simţit că am fost lovită de un tren, totul venea prea repede spre mine”, a declarat românca, despre primul set în care nu a avut nicio şansă şi a pierdut în doar 21 de minute, scor 1-6.

Simona Halep, care a avut trei mingi de 4-2 pe serviciul Serenei Williams, în decisivul meciului, a explicat: „Am fost un pic lipsită de noroc, în acel moment. Ea a servit foarte bine la acele puncte. Am luptat din greu azi şi am fost foarte aproape. Am simţit că am fost lovită de tren (n.r. – în setul I). Totul a fost prea rapid. Nu am fost înfricoşată deoarece ştiam că am un nivel mai bun şi voi juca mai bine dacă voi rămâne acolo, începând să o mişc mai mult şi să încep să lovesc mingea mai puternic. Am avut un foc interior şi mi-am spus că acum încep meicul. A fost mai bine, ghem cu ghem, mi-am simţit nivelul crescând”.

O altă explicaţie a înfrângerii este, potrivit Simonei Halep, serviciul care nu i-a funcţionat foarte bine.

„A fost un pic frustrant în timpul meciului, dar după cum ştim cu toţii, nu sunt o jucătoare mare la serviciu şi trebuie să accept asta. Ea este foarte bună la retur şi este mereu dificil să o vezi atât de aproape de linia de fund şi să simţi un pic presiunea. Nu a fost cel mai rău meci în ceea ce priveşte serviciul. Am servit ok, dar nu a fost cel mai bine”, a spus liderul WTA.

Ea a exlus posibilitatea de a fi intrat pe teren cu presiunea de a fi numărul 1 mondial şi, astfel, favorită în faţa americancei: „Nu am simţit niciodată că sunt favorită. Orice meci e dificil şi orice meci începe de la 0-0. Nu a fost nimic în mintea mea despre asta. Am intrat pe teren cu încrederea că am şansa mea şi am încercat să fiu pozitivă.”

Românca a făcut totodată referire la la viitor:

„Dacă pierd locul 1 acum, voi încerca să îl recuperez. Ţinta mea e să joc cât de bine pot în fiecare meci. Locul în clasament nu contează în acest moment pentru mine. Trebuie să-mi recapăt nivelul, voi munci pentru asta. La finalul anului contează mai mult locul în clasament, atunci mă voi stresa cu asta. Mă voi strădui. Acum voi merge acasă, ma voi odihni şi mă voi uita la tenis”, a mai spus Simona Halep, la conferinţa de presă.

Serena Williams a spus la finalul meciului câștigat împotriva Simonei Halep: „A fost un meci intens, cu puncte incredibile, dar îmi place să joc tenis, îmi place acest teren şi este drăguţ să revin aici, pe acest teren. Am avut nevoie să-mi cresc nivelul, ea este numărul 1 mondial şi există un motiv pentru care este numărul1 mondial. Şi ea şi-a ridicat nivelul, a jucat bine, este o jucătoare extraordinară. Ca să rămân în meci, a trebuit să joc un pic aşa cum ştiu că pot şi am făcut-o. Ştiţi că sunt o luptătoare, stiţi că nu renunţ niciodată. E ceva înnăscut să muncesc din greu pentru fiecare punct, e un miracol că sunt aici şi să mă bucur de asta. Aceasta este munca mea, să vin să joc în faţa voastră, cu plăcere, să fiu motivată, să lupt pentru fiecare punct”, a declarat Williams, la interviul de pe teren”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

13 Comentarii

  1. Imi pare rau ! Ma asteptam ca Simona s-o plimbe pe Serena , din dreapta in stanga si tot asa , deoarece Serena este greoaie si se misca destul de lent , dar a fost invers ! Ma rog , este o parere personala si atat !

  2. N-a fost să fie! Oricum, Simonica a demonstrat că-și merită locul în fruntea ierarhiei mondiale chiar dacă după acest turneu, cel mai probabil cedează locul întâi. Singura variantă în care-și păstrează locul 1 este dacă finala o joacă șifonierul cu 3 uși și în sferturi australianca Ashleigh Barty o învinge pe Petra Kvitova. Dacă Petra trece de Ashleigh și ajunge în semifinale deja acumulează 5000-10+780=5770 puncte în situația în care Simona va avea 6642-1300+240=5582. Nu este o variantă improbabilă. De nenumărate ori planetele s-au aliniat pentru Simonica.

    • mariuta, tu vreisa fie nr 1 in scripte swu sa fie mai buna IN REALITATE???

  3. Trist! ”Baba” Serena de 38 de ani i-a luat fața Simonei -27 ani! Și o mai și gratulează pe Halep că ar fi nr 1, deși aici sunt semne de ?????? cât ”Casa Poporului”. Cum ar fi fost oare prezentul dacă Serena nu ieșea din circuit datorită nașterii…? În rest tot respectul…!

    • Serena ar fi trebuit să iasă definitiv din circuit. Prietenii de la agenția de doping știu de ce!

    • corect este „MOSU”. NU EXISTĂ FEMEIE CU ASEMENEA DELTOIZI ŞI UMERI,… GENETIC.poate ia premiul nobel pentru naştere

    • @ atenianul….deltoizi ca deltoizi si umerii ca umerii, dar de rest ce ziceti???…ma refer la fizionomie nu la ce umple tot ecranul, de zicui ca 9/16 nu este potrivit si e de doua ori cat la Jay Lo…

    • declaratiile sunt prefabricate de conducatorii Circului Alb..panem et circensis

  4. ,,”Am simţit că am fost lovită de un tren”. Halep și Williams, primele reacții!” ?
    Întâlnirea de tenis pare să fi lăsat senzații, clasificate fără „experiențe” care să justifice „percepțiile” ?

  5. Pacat.Swhaleena dopamina era de batut.Simona nu are inca psihic e campioana.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.