Happy Birthday, Valentino!

Recent, Valentino, unul dintre cei mai importanţi şi rafinaţi creatori ai modei italiene, a împlinit 80 de ani. Şi astăzi într-o formă rară, cu aceleaşi umor, stil şi ironie, a sosit cu un avion privat la sărbătorirea sa. Timpul nu a lăsat o amprentă pe faţa lui, fiind mereu bronzat şi surâzător. Povestea unei vieţi […]

Happy Birthday, Valentino!

Recent, Valentino, unul dintre cei mai importanţi şi rafinaţi creatori ai modei italiene, a împlinit 80 de ani. Şi astăzi într-o formă rară, cu aceleaşi umor, stil şi ironie, a sosit cu un avion privat la sărbătorirea sa. Timpul nu a lăsat o amprentă pe faţa lui, fiind mereu bronzat şi surâzător. Povestea unei vieţi […]

Recent, Valentino, unul dintre cei mai importanţi şi rafinaţi creatori ai modei italiene, a împlinit 80 de ani. Şi astăzi într-o formă rară, cu aceleaşi umor, stil şi ironie, a sosit cu un avion privat la sărbătorirea sa. Timpul nu a lăsat o amprentă pe faţa lui, fiind mereu bronzat şi surâzător.

Povestea unei vieţi

Născut la Voghera în 11 mai 1932, pe numele adevărat Valentino Clemente Ludovico Garavani, cunoscut apoi pe plan internaţional ca Valentino, a obţinut un adevărat succes încă din anii ‘60. Studiază franceza la Berlitz School şi apoi se transferă pentru o lungă perioadă la Paris, studiind la “Ecole de La Chambre Syndicale”. Dar moda nu era unicul său interes. Iubitor al artelor şi armoniei, frecventează lecţii de dans cu maeştrii Violimin şi Vera Krilova. Sunt ani de căutare a propriei identităţi. În timpul unei vacanţe la Barcelona îşi descoperă pasiunea pentru roşu. De aici, din această fulgurare, s-a născut faimosul “roşu Valentino”, în toate tonalităţile, de la portocaliu la roşu aprins. În anii ‘50, în urma unui concurs, intră la Casa de Modă Jean Dess. Aici întâlneşte femei celebre, precum Michelle Morgan şi regina Federica a Greciei, Maria Felix. În 1954 colaborează cu vicontesa Jacqueline de Ribes la o rubrică de modă pentru un periodic.

Celebrarea a 50 de ani de carieră

Dar afirmarea sa era departe. În acea perioadă era un simplu croitor în atelierul lui Guy Laroche. Cunoaşte actriţe strălucitoare ca Brigitte Bardot, Françoise Arnoul, Marie Hèléne Arnault, Jane Fonda şi manechinul-vedetă Bettina. Muze şi inspiratoare i-au fost divele cinematografului, de la Lana Turner la Hedy Lamarr, dar şi renumite personalităţi de la împărăteasa Farah Diba a Iranului la Lady Diana, de la Jackie Kennedy la Audrey Hepburn, de la Elizabeth Taylor la principessa Marie Chantal a Greciei. Până şi Barbie a fost îmbrăcată de el la un eveniment caritabil.

Hainele sale trezesc interesul acestora şi Valentino cere ajutorul tatălui său pentru a-şi deschide un atelier de croitorie la Roma. Acesta, un important finanţist, îl ajută şi îşi deschide primul magazin pe celebra Via Condotti. Începe o colaborare cu magazinul englez “Debenham & Freebody”, pentru reproducerea în serie a modelelor de haute couture. Şi astfel se naşte “Valentino pret-à-porter”, în 1962, care îl lansează definitiv în lumea modei. Defileul său din Palazzo Pitti este ovaţionat. Rezultatul este publicarea în ediţia franceză a revistei “Vogue”. Chiar şi presa americană deschide larg porţile stilistului italian. Fiind pe val, clientele sale încep să fie principesa Paola a Belgiei, Jacqueline Kennedy şi Jacqueline de Ribes, Principessa Margaret, Marella Agnelli.

În 1967 îi sunt conferite două premii în America: “Neiman Marcus Award” în Dallas, echivalent cu Oscarul modei, şi “Martha Award” din Palm Beach. În acelaşi an prezintă prima colecţie “Valentino Uomo”. Creaţiile sale apar pe copertele revistelor “Time” şi “Life Magazine”. Alege litera “V” ca semnătură distinctivă a casei sale de modă. În 1968, Jackie Kennedy îl roagă de a-i confecţiona rochia de mireasă pentru nunta cu Aristotel Onassis.

În 1971 deschide câteva buticuri la Geneva şi la Lausanne. Pictorul Andy Warhol îi face un portret, iar după defileul de la Paris îşi deschide încă trei magazine de haute couture la New York.

La Paris, Valentino organizează o serată de Gală la care participă Mikhail Barisnikov, protagonistul din “Dama de Pică”. Puţini ştiu că în acea perioadă a fost produsă o maşină cu marca stilistului, numită „Alfa Sud Valentino”.

Între manechinele sale, în Muzeul Virtual

Anii ‘80 fac ca steaua designerului să strălucească în moda mondială. Franco Maria Ricci prezintă o carte despre viaţa lui. În acelaşi an primeşte la Campidoglio prestigiosul premiu “Cei şapte regi ai Romei”.

Cu ocazia Olimpiadei de la Los Angeles desenează hainele pentru atleţii italieni.

În 1984, în onoarea celor 25 de ani de carieră, este răsplătit din nou cu cel mai înalt premiu pentru contribuţia sa adusă modei, de către preşedintele Pertini, premiu oferit la Quirinale. În anul următor organizează o somptuoasă expoziţie la Castel Sforzesco din Milano, intitulată “Atelierul iluziilor”, care include costumele de scenă îmbrăcate de cei mai renumiţi cântăreţi în Teatrul Scala. Expoziţia este vernisată de renumitul Giorgio Strehler. Şi, din nou, preşedintele Sandro Pertini îi oferă “Ordinul de Merit al Republicii Italiene”. La câţiva ani după, este numit “Cavaler al Marii Cruci” de către preşedintele Cossiga.

Pentru a sublinia extraordinara prezenţă a stilistului în America, primarul din Beverly Hills a organizat “Valentino Day”, oferindu-i cheia de aur a oraşului, iar primarul din Washington, ca recunoştinţă, îi oferă “Premiul N.I.A.F”, pentru “inestimabila contribuţie în domeniul modei”.

La sfârşitul anilor ‘80 se năştea la Roma “Academia Valentino”, promotoare a evenimentelor culturale şi artistice şi, la puţin timp după aceea, este înfiinţată Asociaţia “Life”, care utiliza sumele obţinute de Academie pentru a susţine cercetarea privind SIDA şi structurile care se ocupă de bolnavi. La Los Angeles se deschide cel mai mare magazin al său, care adună toate liniile create de stilist.

O aventură de 50 de ani de creaţie

În 7 iunie 1991, Valentino celebrează cei 30 de ani de modă. Sărbătorirea a inclus o serie de manifestări în Campidoglio, iar primarul Romei a organizat în onoarea sa o expoziţie la “Musei Capitolini”, cu desene originale, o selecţie de fotografii din lumea modei şi picturi, realizate de mari artişti în cinstea lui, cărora li s-au alăturat cele mai importante creaţii de pe podiumurile de modă.

Expoziţia “30 de ani de magie” a fost deschisă apoi şi la New York înregistrând peste 70.000 de vizitatori timp de două săptămâni. Sumele dobândite din vânzarea biletelor au fost donate de Valentino pentru construcţie “AIDS Care Center” la New York Hospital.

În 1993 inaugurează la Beijing un mare centru de textile şi este primit de Jiang Zemin, preşedintele Republicii Chineze.

În 1994 debutează în America în calitate de creator de costume de scenă pentru opera „The Dream of Valentino”, inspirată de viaţa lui Rudolf Valentino şi produsă la “Washington Opera”, în timp ce, la New York, veşmintele desenate de el sunt alese ca simbol pentru expoziţia “Metamorfoze italiene, 1943-1968” de la Muzeul Guggenheim.

Freja Beha Erichsen într-o rochie albă de vară 2012

În 1995, Florenţa celebrează cu un extraordinar eveniment reîntoarcerea lui Valentino, după 30 de ani de la primul său defileu. Oraşul îi oferă “Premiul Special al Artelor Modei”, iar primarul anunţă că el va fi prestigiosul “naş” al viitoarei Bienale de modă din 1996.

Restul e istorie recentă. Acest cerc se închide cu o traumatică vânzare a Casei de Modă şi a mărcii sale firmei germane “Hdp”. Camerele de luat vederi au înregistrat în momentul semnării actului de cesiune lacrimile stilistului la despărţirea de “copilul” său cel mai iubit.

În 2005 îi este oferită “Legiunea de Onoare”, ordinul cavaleresc creat de Napoleon, cel mai înalt grad atribuit de Republica Franceză, rareori înmânat unor perosnaje care nu sunt de origine franceză.

După 45 de ani de muncă, în 2007, o altă surpriză. Valentino anunţă că va părăsi Fashion Group: “Am decis în acest moment de a spune adio lumii modei”.

“Ultimul Împărat”, mai mult decât un film despre modă

O rochie vaporoasă din mătase înflorată în combinaţie cu dantelă

În 2008, regizorul Matt Tyrnauer semnează documentarul “Valentino Ultimul Împărat”, care povesteşte viaţa unuia dintre cei mai mari stilişti ai modei dintotdeauna, axându-se pe diferite teme, dar în special pe relaţia dintre Valentino şi Giancarlo Giammetti, partenerul său de viaţă şi de afaceri timp de peste 50 de ani. Regizorul a urmărit timp de doi ani, cu telecamera, viaţa lui Valentino, dezvăluind pentru prima dată publicului figura adevărată a stilistului şi anturajul său, o lume sofisticată şi plină de bogăţie care face din el un adevărat împărat. Pentru a avea o idee asupra filmului, trebuie să urmăreşti casele sale, cea din Palazzo Mignanelli la Roma, Château de Wideville, lângă Paris, vila romană situată pe Via Appia Antica, Palatul din Londra în salonul căruia pot fi admiraţi 5 Picasso, Chalet Gifferhorn, locuinţa sa de iarnă, şi cea de la Gstaad din Elveţia sau apartamentul său din Manhattan cu vedere spre Central Park. Nu poţi să înţelegi viziunea de viaţă a lui Valentino dacă nu vezi aceste reşedinţe ale sale, dacă nu-l vezi în grădină admirându-şi trandafirii şi grădinărind. Este nevoie de un tur de orizont asupra inestimabilelor opere şi asupra interioarelor elegante şi rafinate. Întreaga sa viaţă a fost dedicată esteticii.

Rochie de ceremonie, pentru 2012

Dar ceea ce reiese din acest film nu este o existenţă de superficialitate şi glamour, ci povestea unui om care tot ce a creat a făcut printr-o muncă asiduă. Chiar dacă şi-a vândut firma, stilistul continuă să lucreze, a creat costume pentru cinema, deşi în ultimul timp a afirmat că acum nu mai este posibil acest lucru pentru că timpul său de creaţie nu coincide cu cel cerut de cinematografia actuală. Să amintim că, în 2001, a conceput costumele pentru Julia Roberts, care a primit Oscarul pentru rolul său din filmul “Erin Brockovich”, îmbrăcată într-o rochie creată de Valentino.

În documentar apar personaje ca Giorgio Armani, Jeannie Becker, Alessandra Facchinetti, Tom Ford, Karl Lagerfeld, Matteo Marzotto, Gwyneth Paltrow, Claudia Schiffer, André Leon Talley, Donatella Versace, Diane von Fürstenberg, Alek Wek, Anna Wintour. În lumea sa întâlneşti splendide vile, castele, iahturi, artă, comori nepreţuite, porţelanuri de Meissen… Filmul este o meditaţie asupra procesului creativ. E un basm al unei vieţi care în curând va fi uitat, odată cu apusul modei haute couture. Nu este numai o poveste de modă şi bani, dar şi o poveste de dragoste. A-l cunoaşte pe Valentino înseamnă a-l cunoaşte şi pe Giancarlo Giammetti, considerat unul dintre oamenii de afaceri cei mai străluciţi ai generaţiei sale.

Rochie brodată de culoare verde

În film e o coliziune între cele trei lumi: Hollywood, aristocraţia europeană şi oamenii puternici din Est, în special din Rusia, soţiile şefilor de state, noii îmbogăţiţi ai lumii. Muzica lui Nino Rota leagă şi se dezleagă cu eleganţă, uneori cu ironie, destine, formând coloana sonoră a filmului.

Minunate şi scenele care urmăresc prezentarea colecţiei lui Valentino de la “Ara Pacis”, “Villa Borghese”, dar şi de la “Gala Tempio di Venere”.

În iulie 2007, Valentino a sărbătorit, la Roma, 45 de ani de creaţie, cu o mare expoziţie retrospectivă la “Muzeul Ara Pacis”, cu un excepţional defileu de modă şi o Gală. Au venit să-l celebreze aristocraţi, împărăteasa Iranului, Farah Diba, principele Pavlos al Greciei şi Marie-Chantal Miller, prinţul Ernst de Hanovra şi prinţesa Caroline de Hanovra, Giorgio Armani, Karl Lagerfeld şi Tom Ford, stele ale cinematografului şi muzicii precum Uma Thurman, Sienna Miller, Sarah Jessica Parker şi Matthew Broderick, Rupert Everett, Mick Jagger, Jennifer Hudson, Eva Mendes…

Rochie Valentino din tull şi broderie

Dar să nu uităm că el este cel care a desenat costumele pentru “La Traviata”, alături de scenograful Dante Ferrettti şi regizoarea Liliana Cavani la Teatrul Balşoi din Moscova. Să le mai amintim şi pe Herzigova, Diane Kruger, Liz Hurley. Staruri de la Hollywood, modele cu gambe kilometrice şi doamne din înalta societate au fost întotdeauna înnebunite după veşmintele semnate de Valentino.

Dar visele sale sunt şi acum legate de dans şi de operă. “Mi-ar plăcea foarte mult, spunea Valentino cu ocazia lansării documentarului la Veneţia, să îmbrac balerinele clasice, dar şi cântăreţii lirici”. Pelicula narează, de asemenea, şi povestea sa cu Giammetti, despre care Valetino confirma: “Am îmbrăcat femeile cele mai frumoase ale planetei, regi, regine, actori, actriţe, soţiile unor şefi de state. Am avut momentul meu de glorie cu expoziţia de la «Ara Pacis» din Roma şi cu Retrospectiva ce mi-a fost dedicată la «Metropolitan Museum» din New York. Dar toate acestea n-ar fi fost posibile fără Giancarlo Giammetti”.

Muzeul virtual

Rochie elegantă din organza, într-o linie simplă, 2012

Valentino a inaugurat, la sfârşitul lui 2011, un muzeu virtual cu 5.000 de imagini în 3D şi video în care defilează faimoasele sale modele, la Muzeul MoMA din New York. O cameră luminată de un cer albastru cum e acela din Roma şi un enorm cub roşu pe care stă un manechin îmbrăcat în roşu. Este biletul de intrare într-un muzeu particular, muzeul virtual al lui Valentino Garavani, o primă experienţă digitală a modei, semnată de Valentino şi Giancarlo Giammetti.

Un spaţiu virtual care adună 50 de ani de istorie, în veşminte, fotografii, video, ilustraţii de la 1968 la 2011, o panoramă tridimensională care se leagă în jurul unor camere tematice şi 300 de modele care au făcut istoria modei semnate Valentino. Modelele nu sunt numai simple imagini care povestesc istoria. Cu un clic pe o rochie în culoarea piersicii, îmbrăcată de Jacqueline Kennedy cu prilejul căsătoriei sale cu Aristotel Onassis în 1968, iese în evidenţă şi o listă de articole scrise în acea perioadă. “Am dorit să demonstrez şi istoria fiecărui costum şi fiecărei rochii, de la desene la personajele care le-au purtat”.

Sarah Jessica Parker într-o creaţie haute couture Valentino

La party-ul pentru inaugurarea muzeului s-au remarcat cântăreaţa Courtney Love, actriţa Claire Danes, Franca Sozzani, directoarea de la Vogue Italia, actriţa chineză Vivian Hsu şi Sarah Jessica Parker. Valentino mărturisea că nu i-a fost uşor întrucât nu are un bun raport cu tehnologia şi că uneori îi este greu să introducă şi un DVD fără ajutorul cuiva. “Eu eram obişnuit să ating ţesăturile, stofele, modelele. Totul era real, iar acum totul mi se pare ireal. Dar Giammetti m-a convins că nu putem să ne limităm doar la un muzeu real şi pentru aceasta a creat ideea unui spaţiu virtual care să folosească un limbaj comprehensibil şi pentru generaţiile viitoare”.

Roşul la Ara Pacis

Creaţiile “Resort” 2012 sunt ca un imn adus eleganţei, toate realizate într-o singură culoare, reprezentând excelentul spirit Valentino. Rochiile extrem de elegante, din mătăsuri transparente, din taftale foşnitoare, decorate cu flori şi îmbinate cu sandale în culoarea pielii, alternează cu creaţiile lungi pentru ceremonii, decorate cu flori şi broderii, dar şi cu bluzele transparente din voal îmbinate cu fuste lungi, lucrate de Maria Grazia Chiuri şi Pier Paolo Piccioli. Ei sunt sfătuiţi de către maestrul lor. Modelele sale sunt într-adevăr, aşa cum şi-a dorit întotdeauna: frumoase, se mişcă sinuos precum panterele, senzuale ca Lauren Bacall, sexy precum modelele braziliene.

Întotdeauna în prima linie, Valentino este ovaţionat şi considerat astăzi cel mai strălucit creator, atent întotdeauna la exigenţele pieţei, gata oricând să revoluţioneze moda.

Valentino, 80 de ani de stil

O secvenţă din filmul Ultimul Împărat al modei

2012 va fi, pentru Casa Valentino, un an de sărbătoriri. Astfel, în 11 mai, stilistul şi-a serbat cei 80 de ani, apoi vor fi celebraţi cei 50 de ani de la fondarea Casei de Modă “Colette per Valentino”. Dubla sărbătorire înseamnă istorie, dar şi business. Celebrul magazin parizian “Colette” de pe Saint-Honoré e întotdeauna în primul plan atunci când se aminteşte despre locurile cele mai exclusiviste şi inovative ale modei.

50 de ani de haute couture. Colecţia pentru primăvară-vară 2012, semnată acum de Maria Grazia Chiuri şi Pier Paolo Piccioli, este o întoarcere la creaţiile artizanale, o recuperare a modelelor şi liniilor aproape neoclasice, realizate din mătăsuri vaporoase şi romantice, imprimate cu flori. Nu lipsesc nici intarsiile de dantele şi broderii, iar culoarea-rege a acestei veri va fi albul. Roşul, în schimb, va predomina pentru toamnă-iarnă. Acum, Valentino lucrează la o serie de costume pentru un show, la “City Ballet” din New York. În America, care iubeşte atât de mult moda italiană, a fost vernisată, la Metropolitan Museum, în 10 mai, o expoziţie dedicată altor două figuri importante, “Prada şi Schiaparelli”. Iar Londra va organiza în această vară, de asemenea, o expoziţie închinată lui Valentino. Forţa sa stă în crearea unui stil fără timp, concepând haine pentru femei care voiau să fie frumoase: Gwyneth Paltrow, Liz Taylor din timpul filmărilor la “Cleopatra”, dar şi Nicole Kidmann şi Charlize Theron, Sarah Jessica Parker.

Top modelul Izabel Goulart într-o rochie Valentino

Şi din punct de vedere financiar Valentino reprezintă un succes continuu. În 2008 a închis anul cu o creştere de 3%, de 2.206,9 milioane. Cum s-a ajuns la acest succes? Totul se datorează colaborării sale cu arhitectul Giancarlo Giammetti. Acesta a trăit timp de peste 50 de ani în umbra marelui stilist, deşi Valentino afirma că el este “capul” afacerilor sale. El a ştiut să organizeze defileuri de modă, evenimente, raporturile cu mass-media, lăsându-l pe Valentino numai cu partea creativă. Cu siguranţă, vorbim de cel mai mare stilist al ultimilor ani, cel care a fost definit ca ”Ultimul împărat al modei”, dar de business s-a ocupat Giancarlo Giammetti. Valentino era artistul. Pe scurt, povestea dintre Valentino şi Giammetti e aceea dintre un stilist şi un manager care au lucrat împreună urmând “vechea şcoală” a frumuseţii, a calităţii, a hainelor lucrate de mână, unicate, cu o mare atenţie pentru accesorii. Privind la defileurile de modă de astăzi îţi dai seama că luxul creat de Valentino este inconfundabil. Astăzi lipseşte sentimentul pus în desenarea hainelor, lipseşte gustul fin al omului care, timp de 50 de ani, şi-a realizat visele de frumuseţe. Şi astăzi, Casa de modă “Valentino” este aclamată în întreaga lume, şi astăzi hainele sale au acel suflet care le distinge de altele.

Valentino, Muzeul virtual de la MoMA

Valentino Garavani, care a stins recent 80 de lumânări, rămâne un mit. “Este un geniu al designului şi un fel de avuţie naţională la fel ca şi Verdi. A trăit din plin la dolce vita, iar acum, odată cu ieşirea din scenă, a ajuns într-o eră unde închide un capitol plin de culoare al istoriei modei”, mărturisea regizorul şi producătorul Matt Tyrnauer. Filmul se termină cu fraza: “Trebuie să părăseşti sărbătoarea atunci când e plin de lume”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.