Filmul are o durată de 91 de minute și a fost regizat de Alysa Nahmias. Pentru Meghan Markle, acest proiect are o semnificație aparte și amintește de propria sa copilărie. Ducesa de Sussex a fost cercetașă în California, iar mama ei i-a fost lider de trupă. Meghan a declarat anterior că spiritul ei antreprenorial a început să se dezvolte încă de când vindea prăjituri.
„A fi antreprenor poate începe de tânăr”, a scris Meghan Markle pe Instagram, potrivit News.ro.
Între covorul roșu și tribunalele din Londra
Apariția cuplului la festival vine după o perioadă încărcată pentru Prințul Harry. Acesta s-a întors recent de la Londra, unde a depus mărturie într-un proces important împotriva tabloidelor britanice. Harry acuză editorul publicațiilor Daily Mail și The Mail on Sunday de colectare ilegală de informații. El face parte dintr-un grup de șapte reclamanți celebri, alături de Elton John și Elizabeth Hurley.
Pe 21 ianuarie, Harry a vorbit în fața judecătorilor despre impactul negativ al presei asupra familiei sale. Editorul britanic neagă toate acuzațiile aduse de către reclamanți.