Hârtii oficiale falsificate

Moto: „Hârtiile oficiale reprezintă fundamentul neprețuitei stabilități“ (Legiuitorul universal)

Este imposibil să faci o listă exhaustivă de tipuri de hârtii oficiale falsificate de-a lungul istoriei, chiar dacă ar fi să ne referim doar la plastografierile din cea de-a paisprezecea civilizaţie terestră, „Civilizaţia Atomică“, civilizaţia noastră. Asta, fiindcă este imposibil să faci o listă oficială a hârtiilor oficiale în general. Emiterea de hârtii oficiale reprezintă un fenomen social-istoric şi diferă de la epocă la epocă, de locul de pe hartă, de cutume, dar chiar şi de capriciile unor decidenţi. Unele dintre hârtiile oficiale pot părea ciudate, deşi nu sunt. De pildă, în Regatul Unit Barkazia, astăzi dispărut, era obligatoriu ca fiecare supus al Majestăţii Sale să posede asupra sa un atestat cu care să poată demonstra oricând că a depus Jurământul de Credinţă faţă de Suveran. Însă sintagma „oricând“ a făcut necesar ca Jurământul de Credinţă faţă de Suveran să fie valabil doar o perioadă limitată, aşa că, la fel ca în Gabeldah, unde toţi cetăţenii, dacă voiau să poată beneficia de oportunităţile garantate de Constituţie, trebuiau să-şi reînnoiască lunar Certificatul că NU sunt nebuni, şi în Regatul Unit Barkazia, astăzi dispărut, era obligatoriu ca fiecare supus al Majestăţii Sale să posede o hârtie oficială actualizată în fiecare an barkazian că a depus Jurământul de Credinţă. Cine nu putea arăta Patrulelor Poporului Jurământul de Credinţă faţă de Suveran la zi putea fi socotit trădător şi, în cel mai bun caz, era expulzat din ţară. Cum ghişeele de actualizare a Jurământului de Credinţă faţă de Suveran erau mereu supraaglomerate, trebuind să stai zile întregi la coadă până să obţii importantul act, au apărut ONG-uri care, pentru o sumă modică, îţi puneau la dispoziţie documentul în doar câteva ore. Desigur, un document fals, cu antet fals, cu număr de înregistrare fals, cu dată falsă, cu ştampilă falsă şi cu semnături false. Era la latitudinea organelor în drept să constate, în funcţie de necesităţile superioare, dacă un asemenea act era valid sau nu.

Şi în alte locuri, precum şi în alte timpuri, spre a evita aglomeraţia de la emiterea unor hârtii oficiale absolut necesare, cetăţeni inconştienţi apelau la asemenea soluţii, mai ales că, de obicei, autorităţile le treceau cu vederea din cel puţin două motive: pe de o parte, din pricina formalităţilor birocratice atât de cronofage, activităţile productive erau grav periclitate (în unele locuri, s-a ajuns ca până la 64% din populaţie să se afle simultan la cozile din faţa ghişeelor), pe de altă parte, falsificatorii autorizaţi îşi plăteau conştiincioşi aşa-numitul impozit pe plastografiere în valoare de 29,3% din preţul încasat pentru fiecare fals.

Aşadar, cum o listă exhaustivă a hârtiilor oficiale este imposibil de alcătuit, vom arăta doar cele mai frecvente categorii de acte oficiale falsificabile şi falsificate: titluri de stat, certificate de căsătorie, certificate de divorţ, certificate de celibat, certificat de văduvie, atestate de aptitudini, rezultate ale testelor de inteligenţă (!), certificate de urbanism, certificate de apartenenţă (la un grup, la o societate, la un club etc.), certificate de boală, precum şi certificate de sănătate (necesare la încadrarea în anumite meserii), certificate de bună purtare şi de loialitate faţă de ţară – din care unele vor fi completate de către servicii şi nu vor rămâne clasificate –, certificatul de lipsă de proprietate (necesar pentru a obţine un ajutor umanitar sau de orice alt fel), certificate de studii , analizele medicale, consimţământul pacientului, reţetele şi reţetele speciale, permisul de portarmă etc.

Aşa cum am subliniat, hârtiile oficiale au un caracter social-istoric: ceea ce a fost obligatoriu într-un loc nu a fost instituit într-alt loc.