Hârtiile oficiale (12)

Moto: „Hârtiile oficiale reprezintă fundamentul neprețuitei stabilități“ (Legiuitorul universal)

După episoadele cursului pregătitor, Seria I propriu-zisă [În sfârşit, seria I propriu-zisă! – nota redacţiei.] – episoadele 8-48 –

Sublimul caracter al hârtiilor oficiale

– cu edificatoare exemple cu caracter didactic –

Acestea fiind zise, putem trece la analiza pe larg a sublimului caracter al hârtiilor oficiale. Vom începe cu câteva exemple reprezentative, deoarece savanţii au dovedit, fără putinţă de tăgadă, că învăţarea deductivă este net superioară învăţării inductive.

(Vom începe ca pentru începători – scuzaţi! –, cu hârtiile oficiale la vedere, cele de care ne lovim zilnic, atât cei bogaţi, cât şi cei săraci, atât femeile, cât şi bărbaţii, atât cei învăţaţi, cât şi analfabeţii, atât tinerii, cât şi bătrânii. Dar şi foarte tinerii şi foarte bătrânii. Păi, de pildă, există pentru omenire un copilaş de doar câteva zile, dacă nu beneficiază de un certificat de naştere, indiferent dacă pruncul respectiv este conştient ori nu de hârtia respectivă? Nu există! El – sperăm că aţi reţinut acest adevăr! – nu va fi considerat ca o realitate până ce nu va avea acel act.

Dar înainte de a trece la exemplele semnificative de hârtii oficiale la vedere, se mai impun

1) Alte câteva precizări absolut necesare

1. a) Antetul. Hârtiile oficiale la vedere trebuie să conţină neapărat un antet. Astfel, dacă faci sau te încadrezi într-o faptă care nu este prevăzută de o hârtie oficială la vedere cuprinzând un antet, nu eşti pasibil de sancţiuni. („Ce nu este interzis într-un text oficial este permis“ spune o veche şi, cum vom vedea, falsă vorbă.) Dar dacă faci sau te încadrezi într-o faptă care este interzisă printr-o hârtie oficială la vedere, cuprinzând un antet, eşti pasibil de sancţiuni. (Sancţiunile sunt interpretabile: de la o simplă mustrare până la pedepse între… şi între…)

Antetul, în schimb, nu trebuie să fie interpretabil, ci chiar din contra: concis, exact, neutru, neinterpretabil:

– concis: din antet nu trebuie să reiasă limpede decât cine a emis acea hârtie. Că dacă ar reieşi de acolo şi diferitele particularităţi ale emitentului, date personale etc., s-ar pierde caracterul oficial, iar ceea ce nu-i oficial lasă loc la tocmeli;

– exact: din antet trebuie să reiasă limpede unde se află cel ce a emis acea hârtie. Că dacă nu reiese limpede de unde s-a emis hârtia oficială, destinatarul poate crede că ar scăpa de sub influenţa ei, pretinzând că se află sub altă jurisdicţie;

– neutru: antetul trebuie să fie atât de neutru, de impersonal, de implacabil, de redundant, încât să fie comparabil cu cuvântul destinului, iar cu destinul n-ai cum face negoţ;

– neinterpretabil: aşadar, antetul trebuie să fie neinterpretabil, din el este obligatoriu să reiasă doar ceea ce trebuie să reiasă şi nimic mai mult. Că dacă poţi să-l citeşti „şi aşa şi aşa“, ticălosul destinatar poate scăpa cu obrazul curat. (Încă o dată: doar sancţiunile sunt interpretabile: de la o simplă mustrare până la pedepse între… şi între…)

1. b) Numărul de înregistrare.

Dacă lipseşte numărul de înregistrare, adresantul hârtiei oficiale ar putea fi profund jignit: el ar putea crede că emitentul nu-l consideră demn de a face parte din onoranta serie nesfârşită a cetăţenilor. Deci numărul de înregistrare nu este important doar pentru găsirea mai uşoară a unui document, ci şi pentru demnitatea onor contribuabilului.

1. c) Data. Dacă nu este specificată data de emitere a hârtiei oficiale, adresantul poate crede – şi chiar pretinde! – că documentul a fost înregistrat cu două secole mai devreme, adică atunci când el, onoratul cetăţean, nici măcar nu s-a născut încă (după cum o poate dovedi oricând cu certificatul de naştere). Aşa că, în lipsa datei de pe hârtia oficială, onor contribuabilul poate spune că hârtia oficială respectivă nu-l priveşte. Că nu-l priveşte defel!