Hârtiile oficiale (13)

Moto: „Hârtiile oficiale reprezintă fundamentul neprețuitei stabilități“ (Legiuitorul universal)

Importanța titlului de pe hârtiile oficiale

Cu un rând sub antet, trebuie să se afle neapărat titlul hârtiei oficiale: dacă acesta lipseşte, destinatarul hârtiei oficiale poate, de pildă, să confunde o citaţie la un proces cu o numire într-o funcţie importantă. De aceea, în înţelepciunea sa, emitentul, ţinând cont că nu fiecare destinatar are cunoştinţe suficiente pentru a înţelege sensul şi consecinţele hârtiilor oficiale, are grijă ca la un rând sub antet să se afle neapărat titlul hârtiei oficiale: nu mai sus, nu mai jos, nici mai la stânga şi nici mai la dreapta, ci exact la mijloc şi la un rând sub antet. Acest titlu atât de important conţine şi un rol profilactic: destinatarul titlului hârtiei oficiale îl va citi pe el (pe titlu) în primul rând (chiar înainte de a privi antetul aflat deasupra sa), iar informaţia aflată din titlu îi va regla pulsul, tensiunea sangvină, glicemia şi toate celelalte funcţii ale organismului. Se ştie că, atunci când găseşte în cutia poştală o hârtie oficială, destinatarul are uşoare palpitaţii: hârtia aceea poate să aducă o veste cumplită, la fel cum poate să-ţi satisfacă chiar şi cele mai intime scenarii imaginative, hârtia aceea poate să reprezinte doar un moment oarecare din viaţa ta, la fel de bine cum poate constitui pragul decisiv al destinului tău. (La fel de bine, dar şi la fel de rău!) Dacă hârtia oficială îţi soseşte acasă într-un plic, surescitarea ta va fi legată de expeditorul trimiterii, aşa că după ce ai desluşit expeditorul, în funcţie de temperament, vei deschide plicul încă pe casa scărilor, ori îl vei duce cu tine, ori îl vei desface mai târziu, făcând tot felul de supoziţii în legătură cu natura, gravitatea şi impactul conţinutului.

Într-un studiu pe 2.078 de subiecţi, cercetătorii de la IPKH au descoperit că 43% din subiecţi deschid pe loc plicul, 29% preferă să ia înainte un calmant, iar 20,6% îşi doresc să aibă pe cineva apropiat alături în dificilul moment. Doar 2,32% bagă plicul în buzunar şi-l deschid abia seara, iar 0,07% uită cu desăvârşire de el. Restul au refuzat să fie integraţi în cercetare. [În mod ciudat, Academicianul Profesor Emerit Dr. Dr. H.C. Julius Zimberlan, unul dintre cei trei coordonatori ai experimentului, consideră că tocmai cei 0,07% din subiecţi merită un studiu mai aprofundat, ei trebuind să fie încadraţi într-o entitate patologică specială. Profesorul Julius Zimberlan este şi medic psihiatru – nota ediţiei.]

O întrebare se pune: anulează plicul importanţa primordială a titlului hârtiei oficiale pe care o conţine? Desigur, oamenii de ştiinţă n-au putut lăsa la o parte o problemă atât de importantă, însă părerile fiind deocamdată – deocamdată! – extrem de împărţite, este mai prudent să nu tragem concluzii pripite! (Chestiunea priorităţii, momentul când au loc cele mai evidente modificări ale reacţiilor vegetative la deschiderea plicului ori chiar înainte de aceasta, importanţa formatului plicului, dacă scrisoarea a fost trimisă recomandat sau „simplu“, iată doar câteva stringente teme în dezbatere.)

Am primit pe Facebook întrebarea pertinentă: „Când este mai bine să deschidem plicurile oficiale?“. Nu voi da un răspuns, deocamdată, la aceasta, întrucât nu sunteţi încă pregătiţi pentru a înţelege corect problema. Deocamdată, voi preciza doar că momentul deschiderii plicului ţine, aşa cum tocmai am spus, de temperament, de nivelul de inteligenţă, dar şi de spiritul civic. Or, toate acestea trebuie verificate punctual, înainte de a da un verdict.

Cui i se adresează o anumită hârtie oficială

Este extrem de important ca în hârtiile oficiale să se prevadă – limpede şi fără echivoc! – la cine fac trimitere. La prima vedere, s-ar părea că ajunge să fie luată în considerare adresa de pe plic şi/sau specificarea sub antetul reglementar al formulei „Către domnul/doamna…“. Eroare!

Pentru a înţelege importanţa acestui paragraf – „Cui i se adresează o anumită hârtie oficială“ –, vom preciza de ce este nevoie de o obligatorie specificare nominală a calităţii adresantului. Vom porni de la cazul clasic, atât de des descris de diferiţi autori, despre un anume individ, cetăţean al unei ţări, diagnosticat drept nebun, adică iresponsabil, individ ajuns prin capriciile istoriei cetăţean al unei alte ţări, deşi nu şi-a părăsit niciodată domiciliul casei bătrâneşti. În noua sa calitate, de supus al unei alte ţări, acelaşi om n-a mai fost trecut în categoria nebunilor, adică a persoanelor iresponsabile. Or, cum istoria omenirii civilizate este în continuă evoluţie dialectică în spirală, s-a întâmplat ca regiunea unde trăia de o viaţă subiectul nostru să revină între hotarele primului stat. A fost şi cazul lui MML. Aşa că omul, sătul să fie catalogat când într-un fel, când într-altul, a cerut de la autorităţile statului unde a fost socotit „normal“ o hârtie oficială cu antet reglementar, titlu, număr, dată, conţinut propriu-zis (adică ce este transmis), ştampilă şi semnături autorizate cum că NU este „nebun“. Obţinând acest înscris cu antet reglementar, ştampilă, dată, titlu, conţinut şi semnături autorizate cum că NU este „nebun“, cetăţeanul respectiv a putut, cu acte în regulă, să se laude în faţa oricui că este SINGURUL cetăţean capabil să dovedească în mod irefutabil, cu o hârtie oficială cu antet reglementar, număr, dată, conţinut, ştampilă şi semnături autorizate, cum că NU este „nebun“.