Hârtiile oficiale (39)

Moto: „Hârtiile oficiale reprezintă fundamentul neprețuitei stabilități“ (Legiuitorul universal)

3. Hârtiile oficiale provenite din comunicate amplu difuzate de către anumite foruri profesionale sau organizaţii civice (continuare)

La deosebiri: aşa cum am precizat, prin P.H.O. nu se difuzează decât Apeluri, Decizii, Legi, Hotărâri de Guvern şi Avertizări ale Administraţiei şi nicidecum punctele regulamentelor de ordine interioară sau ordinele de serviciu. (Fără a minimaliza – în nici un caz! – nici importanţa acestor documente la fel de obligatorii pentru cei cărora le sunt adresate, ele nu vor putea fi niciodată – niciodată! – difuzate prin P.H.O., întrucât nu se referă la întreaga populaţie şi fac obiectul categoriei „Hârtiilor oficiale importante doar pentru mine”). Aşadar, în hârtiile oficiale difuzabile prin P.H.O., fiind vorba despre Apeluri, Decizii, Legi, Hotărâri de Guvern şi Avertizările Administraţiei, ele sunt valabile pentru toată populaţia. (Una dintre interpelările cele mai frecvente la acest punct îl reprezintă întrebări de genul: „Ce importanţă are pentru mine, de pildă, Legea Restructurării Fondului Forestier, eu neposedând pădure şi nefiind nici în branşă?“ Răspunsul este simplu: pe de o parte, în epoca informaţiei, este bine să fii la curent cu legile ţării şi, pe de altă parte, niciodată nu se ştie dacă nu va da peste tine o moştenire incluzând (şi) măcar câteva hectare de teren împădurit. Cum totuşi asemenea interpelări au continuat, răpind din timpul atât de preţios al legiuitorului, Acesta, în înalta Sa strategie, a dat o lege capcană: a limitat difuzarea prin P.H.O. a noii legi privind comerţul cu rapiţă: doar cultivatorii de rapiţă erau autorizaţi să primească în cutiile poştale de domiciliu acest important act normativ. Şi, într-adevăr, legea capcană şi-a făcut efectul: un pensionar s-a simţit profund discriminat, a dat statul în judecată şi a câştigat în mod irevocabil procesul la cele mai înalte instanţe, întrucât s-a reiterat că nici un gen de discriminare nu este admisibil într-un stat democratic. Drept urmare, nimeni nu mai este discriminat şi primeşte acasă prin P.H.O. (contra ramburs) toate hârtiile oficiale care nu fac obiectul Hârtiilor oficiale importante doar pentru mine, inclusiv, atunci când este cazul, Anexele la Declaraţiile Marelui Şef. Aşa că nu se mai miră nimeni când se pomeneşte cu un set de reguli de comportare în situaţii speciale, mai ales că nu se ştie niciodată când poţi ajunge în situaţii speciale. Într-un stat democratic nimeni nu poate fi discriminat!

Drept urmare, când se solicită cetăţenia unei alte ţări, unele state suverane îi pretind candidatului: în primul rând, să poată dovedi că dispune de suficiente venituri pentru a putea plăti taxele de ramburs pentru P.H.O., în al doilea rând, să poată citi  scrierile oficiale (pe care va jura solemn să le respecte şi aplica întocmai şi la termenele cerute) şi abia în al treilea rând, să cunoască realităţile şi cutumele locului.

Un nihilist celebru, Jan Vanderlock, a publicat în revista RĂPIREA DIN SERAI un şir de articole prin care instiga la nesupunere civică, pretinzând că terorizarea constantă a cetăţenilor cu şirul nesfârşit de hârtii oficiale, hârtii care, după luarea lor la cunoştinţă, impun obligaţia de a fi respectate întocmai şi la termenele stabilite, îngrădeşte drastic libertăţile fundamentale ale omului, transformând cetăţeanul într-un „sclav modern”. Astfel, Vanderlock a dat numeroase exemple ale unor hârtii oficiale ce tind să limiteze până şi viaţa privată: obligaţia de a adopta o anumită ţinută la serviciu (şi nu numai, în unele ţări), de a limita numărul de copii într-un cuplu ori, dimpotrivă, de a interzice întreruperile de sarcină, de a interzice anumite activităţi şi de a impune altele etc. Exemplul care a instigat cel mai tare opinia publică a fost Hotărârea de Guvern nr. 2876/2033 prin care onoraţii cetăţeni au primit acasă, fiecare în cutia sa poştală , reglementările privind modul ştiinţific în care trebuie să fie amenajată bucătăria fiecărei gospodării, de la tipul de mobilă şi aparatele casnice, până la ordinea veselei în rafturi şi sertare. În document s-a arătat că s-a ajuns la aceste reglementări în urma cercetărilor efectuate timp de nouă ani de C.C.a.B.P.ş.P. (Comisia Centrală a Bucătăriilor Private şi Publice), Comisie sub egida Academiei şi sub Înaltul Patronaj al Primului Ministru. Cu îndeplinirea H.G. 2876/2033 a fost însărcinat I.p.B.P.ş.P. (Inspectoratul pentru Bucătăriile Private şi Publice), acesta având atribuţii de constatare şi sancţionare. Cum I.p.B.P.ş.P. şi-a început neîntârziat activitatea, nenumărate gospodării au fost găsite în neregulă şi sancţionate (cu amendă şi, după caz, chiar cu demolarea). Aceasta a fost picătura care a umplut paharul şi celebrul nihilist Jan Vanderlock a semnalat în campania sa de presă exemple concrete de tratare diferenţiată a unor locatari, existând serioase suspiciuni de şpagă în cazul unui număr mare de inspectori I.p.B.P.ş.P.. Demersul nihilistului a inflamat atât de tare spiritele încât problema a ajuns la cel mai înalt nivel. S-a constatat că nu există decât trei soluţii de rezolvare a penibilei situaţii: destituirea şi pedepsirea exemplară a inspectorilor necinstiţi (dar atunci I.p.B.P.ş.P. ar fi rămas fără personal), modificarea H.G. 2876/2033 (ceea ce ar fi durat cel puţin câteva luni, dacă nu chiar ani şi ar fi pus sub semnul întrebării profesionismul renumiţilor specialişti de la C.C.a.B.P.ş.P.) sau chiar abandonarea în întregime a actului normativ (ceea ce ar fi dat apă la moară obraznicei opoziţii parlamentare, mereu pusă pe harţă).

Şi astfel, H.G. 2876/2033 a fost retras, spre satisfacţia întregii populaţii, iar celebrul nihilist Jan Vanderlock a fost condamnat la trei luni de închisoare pentru instigare. N-a mai rămas decât să se formuleze regulamentul de aplicare a restituirilor amenzilor aplicate de defunctul I.p.B.P.ş.P., lucru ce se preconizează să aibă loc în mai puţin de opt ani. Şi iarăşi se validează îndemnul lui Platon: „Fiecăruia doar ce i se cuvine!“ – nota redacţiei.]