Hârtiile oficiale (42)

3. Hârtiile oficiale provenite din comunicate amplu difuzate de către anumite foruri profesionale sau organizaţii civice (continuare)

„Pe baza bunelor relaţii tradiţionale dintre statele noastre, la întâlnirea de la Bru între cei doi miniştrii de externe, s-a semnat protocolul de deschidere a unui punct de frontieră comun la Trok.“

Această ştire atât de seacă pare să-i intereseze în special pe locuitorii din cele două părţi ale hotarului, care nu vor trebui să mai ocolească mulţi kilometri, făcând economie de timp şi carburant în urma deschiderii punctului comun de frontieră. Şi poate că-i mai interesează şi pe alţi călători pentru care noua oportunitate le va fi la fel de benefică. În realitate, acest comunicat le dă terţei ţări un avertisment ca o palmă după ceafă: iată, punctul de frontieră comun de la Trok se deschide doar între două ţări, în vreme ce cea de a treia ţară (terţul, în cazul de faţă) nici măcar nu este pomenit, deşi, după cum se ştie, la Trok se întâlnesc graniţele celor trei state suverane şi independente, fiind deocamdată un punct extrem de circulat doar de micul trafic de frontieră. Dar nu, prin deschiderea graniţei comune doar între primele două state suverane şi independente, celui de al treilea stat suveran şi independent i se comunică indirect că nu este dorit.

b.3 Cu totul altfel trebuie privite comunicatele diplomatice publice transmise partenerului care lasă impresia că uşa a rămas deschisă doar din neglijenţă.

„În urma unei anchete interne, directorul adjunct al Departamentului Energiilor Ecologice, numitul XY, a fost demis şi trimis în judecată pentru grave abateri de la fişa postului, cum ar fi neglijenţă în serviciu, întârzieri cu consecinţe grave în executarea sarcinilor specifice şi divulgarea de date unor terţi“. (Ştire apărută la data de 3 aprilie a.c.)

Desigur că şi această ştire la fel de seacă a fost iniţial redactată şi în forma unei hârtii oficiale reglementare (adică fiind prevăzută cu antet, număr de înregistrare, dată, titlu, conţinut – adică ce transmite – semnături şi ştampilă), o copie fiind înregistrată la arhiva Departamentului, una fiindu-i transmisă numitului XY şi una la Serviciul de Resurse Umane. Abia când Purtătorul de Cuvânt al Departamentului a oferit documentul presei, informaţia a devenit o ştire publică şi, astfel, a ajuns la oricine s-a nimerit s-o recepţioneze. Da, dar serviciile terţilor n-au „nimerit“ peste această ştire, ci au analizat-o cu cea mai mare grijă. Printre acuzele aduse lui XY se regăseşte şi „divulgarea de date unor terţi“. Dacă acest lucru reprezintă o culpă atât de gravă, ia să vedem ce date a divulgat XY! Pentru a se lămuri, funcţionarii meticuloşi ai terţilor vor accesa pe motoarele de căutare şi vor constata fără mare efort că scurgerea de informaţii incriminată a fost publică:

Într-un interviu dat ziarului CĂLĂUZA POPORULUI, directorul adjunct al Departamentului Energiilor Ecologice, domnul XY, a afirmat că avaria de la hidrocentrala de la Bam Bung s-a datorat deversării de deşeuri toxice în Râul Portocaliu de către Uzinele Lambart. (Ediţia ziarului din 28 martie a.c.)

Păi, între Uzinele Lambart şi hidrocentrala noastră de la Bam Bung, Râul Portocaliu străbate şi 108 kilometri pe teritoriul terţ. Cum cei de acolo n-au reacţionat nicicum vreme de patru zile lucrătoare – dar la un asemenea nivel nu există noţiunea de „zile lucrătoare“! -, a trebuit să fie atenţionaţi cumva să ceară explicaţii de la statul care a permis ca pe teritoriul său să se infecteze într-un asemenea hal Râul Portocaliu. Fiindcă relaţiile noastre cu statul pe teritoriul căruia se află Uzinele Lambart sunt esenţiale pentru echilibrul geopolitic al întregii zone, este limpede că nu ne-am putut permite să admonestăm un partener atât de important. Însă nici nu puteam lăsa fără ecou pierderile suferite prin avaria de la Uzinele Lamberg. Aşa că le-am pasat terţilor să se lămurească ei cu partenerul nostru strategic, fiind mai mult ca sigur că, în urma negocierilor, se va ajunge la despăgubiri şi pentru noi, chit că noi am avut amabilitatea de a nu interveni. Iată, aşadar, o hârtie oficială cu antet, număr de înregistrare, dată, titlu, conţinut – adică ce transmite – semnături şi ştampilă, devenită informaţie publică, făcând parte din categoria comunicatelor diplomatice publice transmise partenerului care lasă impresia că uşa a rămas deschisă doar din neglijenţă.

Mai complicat de descifrat corect pentru neiniţiaţi este situaţia b.4, cea a comunicatelor diplomatice publice transmise unor anumiţi mai mulţi parteneri (mai complicat, aşa cum până şi formularea aceasta poate părea complicată). Şi respectivele documente fac parte din aceleaşi două categorii distincte – cele care lasă pe faţă uşa deschisă pentru a fi recepţionate (şi) de terţi şi cele care lasă impresia că uşa a rămas deschisă doar din neglijenţă. Conştienţi că ne aflăm într-un punct dificil al NEPREŢUITULUI GHID UNIVERSAL de folosit în minunatul labirint al celui mai splendid trai în birocraţia ce ne îmbrăţişează condescendent de la certificatul de naştere până la certificatul de deces, vom începe acest subcapitol cu un excurs în istoria comunicatelor diplomatice publice transmise unor anumiţi mai mulţi parteneri. De pildă, încă în cea de a treia civilizaţie terestră, aşa-numita Civilizaţie a Pietrei Fumegânde , fiecare înscris (prevăzut cu antet, număr de înregistrare, titlu, dată, conţinut – adică ce transmite – semnături şi ştampilă, dar şi cu un zuzu obligatoriu ), comunicatele publice erau transmise prin teleportare parolată, astfel asigurându-se perfecta lor confidenţialitate. Uneori, însă, s-a renunţat la parolă şi mesajele puteau fi lesne interceptate de terţi. (În afara temei noastre, amintim totuşi că se pare că o asemenea situaţie a dus la cataclismul provocat, fără să se mai poată astăzi stabili dacă el a fost urmarea unei maxime neglijenţe sau a unui act de trădare). În general, însă, ceea ce s-a petrecut în cea de a treia civilizaţie terestră pare a fi fost un caz singular, celelalte civilizaţii terestre autodistrugându-se prin cu totul alte metode, fără ca în cazul lor, comunicatele diplomatice publice transmise unor anumiţi mai mulţi parteneri să ducă la deznodăminte atât de tragice.

Venind mult mai aproape pe scara timpului, ne vom opri şi la cea de a unsprezecea civilizaţie terestră, unde comunicatele diplomatice publice transmise unor anumiţi mai mulţi parteneri au reprezentat o practică obişnuită în raporturile dintre mamuţii epocilor , ele fiind cele ce au asigurat pacea planetară pe perioade lungi. Cum aşa? Păi, fiindcă tocmai comunicatele diplomatice publice transmise unor anumiţi mai mulţi parteneri sunt cele ce provoacă asemenea alerte încât fiecare parte trebuie să-şi ia mereu măsurile defensive cele mai potrivite. Aceasta a făcut ca predecesorii civilizaţiei noastre să atingă astfel de performanţe în tactica şi strategia defensivă încât nici unui rival să nu-i mai treacă prin minte să pună la îndoială respectivele performanţe.

Venind şi mai aproape şi referindu-ne doar la istoria civilizaţiei noastre, civilizaţia a paisprezecea, putem aminti primul comunicat diplomatic public transmis unor anumiţi mai mulţi parteneri, aşa-numitele „sperietori umane“, chiar dacă ele nu fac încă parte dintre hârtiile oficiale, ci reprezintă doar strămoşii lor. („Sperietorile umane“ nu au fost înscrisuri, nu au fost prezentate pe suport de hârtie şi nici n-au beneficiat de antet, număr de înregistrare, dată, titlu, conţinut – adică ce transmite – semnături şi ştampilă. Le considerăm totuşi strămoşii arhaici ai hârtiilor oficiale diplomatice fiindcă, cel puţin în privinţa comunicatelor diplomatice publice transmise unor anumiţi mai mulţi parteneri au avut exact acelaşi rol cu şi documentele moderne). Aşadar: „sperietorile umane“ au constat din cadavre postate la fruntarii pentru a-i îngrozi pe nepoftiţi să pătrundă pe teritoriile patriei, după principiul că nimeni nu este dornic să intre în ţara fantomelor.