Hârtiile oficiale (50)

Mass-media,

Sentinţa 1: (continuare)

Presa a decis un atac în forţă: toate ziarele, toate revistele, toate posturile de televiziune au atacat sentinţa Curţii, prin care numitul Martin Popsen a fost achitat, iar oamenii din lumea întreagă au ajuns să protesteze vehement împotriva ticălosului nemernic care a ucis-o pe domnişoara Marlyn Z., celebrul top model.

Însă asul din mânecă l-a scos mass-media la proces, când a reuşit ca la recursul declarat, avocatul lui M.P. să fie însuşi celebrul maestru Ludovic L.. Cum de şi-a permis celebrul nemernic ticălos să angajeze cel mai scump apărător, chiar dacă M.P. nu era oricine? Păi, banii au venit, sub rezerva anonimatului, de la un sponsor mărinimos.

3.b. Dezbaterea 2: Din clipa aceea, lucrurile au fost clare: apărându-şi clientul, maestrul Ludovic L. (sub adevăratul său nume, care nu este Ludovic L.) a reuşit să demonstreze, rând pe rând, că cei optsprezece martori au făcut o confuzie regretabilă, confundându-l pe M.P. cu excelenţa sa, ambasadorul Insulelor Guru Guru şi că vasul de croazieră nici nu putea fi în ziua fatidică pe Mediterană, Franz Joseph fiind mort de mult. Şi şi-a bazat întreaga apărare pe un citat din Borak cel Bătrân: „Martorii nu sunt daţi o dată pentru totdeauna, ci cei pe care i-ai ales într-o anumită zi. În altă zi, pot fi aduşi în Instanţă alţi martori“.

4.b. Sentinţa 2:

Deci, pe scurt: ticălosul nemernic a fost condamnat pentru crimă, procesul intentat de M.P. presei n-a mai avut obiect, iar maestrul Ludovic L. (pe care nu-l cheamă aşa) a dovedit – încă o dată! – că orice cauză, oricât de limpede, se poate pierde.

Urmări:

Deci, meritul mass-media a fost că:

a izbutit să creeze o opinie de masă, de care completul de judecată n-a avut cum să nu ţină cont;
a reuşit să-l angajeze pe celebrul Ludovic L., fără de care ticălosul nemernic foarte probabil ar fi scăpat basma curată;
ca de atâtea ori, presa a izbutit să creeze o isterie de masă şi împotriva lui Martin Popsen. Care, dacă ar fi fost lăsat neprotejat în mijlocul lumii dezlănţuite, în mod sigur că ar fi fost ucis de reprezentantul uneia dintre multele organizaţii înfiinţate tocmai pentru a răzbuna tragicul şi atât de nemeritatul sfârşit al domnişoarei Marlyn Z., celebrul top model. Dar despre Martin Popsen trebuie să mai amintim că, în tihna închisorii, şi-a descoperit extraordinarul talent de pictor şi a dat lumii capodoperele sale. (Dacă nu s-ar fi ştiut că maestrul este un criminal, s-ar mai fi putut vinde pânzele sale la asemenea preţuri astronomice? Greu de spus. Oricum, Martin Popsen n-a mai trebuit să dea în judecată mass-media, marele său talent aducându-i gloria atât de consistent remunerată!)

Eminentul procuror Doctor Ragnavaldur Sicl a recunoscut, seara la cafenea, cu mâna pe inimă, că, deşi îi este adesea adversar, maestrul Ludovic L. (pe care nu-l cheamă Ludovic L.) este un geniu.

Cel pe care l-am numit Ludovic L. a fost avocat şi nu procuror!

– nişte lămuriri absolut necesare –

– Intermezzo –

Mai mult ca probabil, vă este cunoscută expresia pe care aţi auzit-o de atâtea ori, „Pe cutare numai maestrul Ludovic L. l-ar mai putea înfunda!“ . E utilizată des această expresie, însă foarte puţină lume ştie adevărul: cei mai mulţi sunt convinşi că Ludovic L. este un procuror foarte dibaci, pentru că în disputa din instanţă, întotdeauna procurorul este cel care încearcă „să-l înfunde“ pe suspect, iar avocatul este cel ce vrea să-l scoată basma curată. De aceea se mai numeşte avocatul şi „apărător“. Şi, chiar dacă celebrul Ludovic L. a intrat în istorie drept singurul jurist care şi-a „înfundat“ toţi mandanţii – dar absolut pe toţi! -, oamenii tot mai cred că Ludovic L. (pe care, desigur, aţi înţeles că nu-l cheamă în acte Ludovic L.) ar fi procuror. Păi, dacă veţi mai folosi expresia, măcar să ştiţi despre ce vorbiţi!

Aşadar, acesta este adevărul adevărat, atestat în toate transcrierile stenogramelor proceselor din diferitele tribunale! Bine, veţi întreba (absolut îndreptăţit), cine să fie atât de inconştient, ca să nu spunem prost, să angajeze un avocat potrivnic intereselor sale? Şi să-l mai şi plătească atât de generos pentru un deznodământ cunoscut apriori catastrofal! Absolut îndreptăţită întrebare! Doar că, iertată să ne fie expresia, o întrebare născută din ignoranţă: în primul rând, de fapt în al doilea rând, cel ce-l angajează pe maestrul Ludovic L. nu e mandantul său, ci chiar partea adversă. Aşa că şi onorariile extrem de consistente sunt achitate de aceasta, adică de partea adversă. [Iar celui care „se va bucura“ (?) de serviciile lui Ludovic L. i se va arăta chitanţa plătită generos de un sponsor în care are totală încredere. Şi, bineînţeles că şi acel „sponsor“ va fi plătit generos pentru serviciul de încredere tot de către partea adversă.] În al doilea rând, adică în primul rând, răspunsul la întrebarea absolut îndreptăţită „cine să fie atât de inconştient, ca să nu spunem prost, să angajeze un avocat potrivnic intereselor sale?“ este că nimeni nu este atât de inconştient, ca să nu spunem prost, să angajeze un avocat potrivnic intereselor sale! Cel ce ajunge sub aripile de vultur ale celebrului maestru Ludovic L., ştiind că va face cunoştinţă şi cu ghearele şi cu ciocul regelui înălţimilor, nu cunoaşte de la început cine îi este avocat. Vedeţi? Tocmai aici stă geniul lui Ludovic L.: celebrul avocat pe care noi l-am numit aşa, se foloseşte de nenumărate nume, iar cel ce ajunge să-l mandateze nu-l cunoaşte decât pe cel… pe cel pe care nici noi nu-l putem devoala (din motive de minimă prudenţă). Abia în faţa instanţei, nefericitul se dumireşte. Dar nu de la început, ci abia după ce maestrul citează vârtos din Seneca, Sfântul Augustin şi Borak cel Bătrân (autorul său preferat), abia atunci, parcă… parcă îşi aminteşte că lucrurile acestea le-a mai întâlnit undeva. Şi până să i se limpezească gândurile (perioadă când nici măcar nu mai poate fi atent la dezbaterile ce-l privesc atât de mult), până să i se limpezească gândurile şi realizează cine este mandatarul său, este adus la realitate de sentinţa dreaptă şi neîndurătoare a Justiţiei suverane. Iar, dacă se dumireşte mai devreme, tot nu mai poate face nimic, întrucât fie va leşina, fie va rămâne ca trăsnit, deci în imposibilitate de a deschide gura.

Acum, că aţi aflat toate acestea, veţi putea corecta pe oricine nu ştie că Ludovic L. n-a fost şi nu este procuror, ci, chiar din contră, avocat şi veţi înţelege de ce nu ne permitem să folosim adevăratul nume ale maestrului Ludovic L., pe care nici vorbă să-l cheme aşa.