”Hell Hellvig” – un rechizitoriu al SRI

În ţara directorului Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, exact aşa arată democraţia. Un vlăjgan huligan dezbrăcat oricum până la brâu doar ca să defileze cu bicepşii şi pectoralii în mulţime, îşi dă chiloţii jos noaptea, în mijlocul bulevardului, îşi întinde atotputernic şi victorios mâinile în văzduh, ca şi cum ar fi cucerit în sfârşit lumea, îşi dă la o parte de pe gură tricoul cu care îşi acoperise tot chipul puţin mai devreme doar ca să săvârşească infracţiuni, cât să ţipe, cât să se audă mai bine, cât să urle şi mai tare şi să-njure cât îl ţin plămânii legea şi autoritatea şi să-l audă chiar tot Bucureştiul, capitala ţării, pentru ca la final să îşi expună triumfător şi falnic organul anatomic în faţa organului de aplicare al legii, scrie jurnalista Sorina Matei pe blogul personal. The new rule of law, varianta Sistem, 2.0. Organ, cum ar veni, contra organ. Pulan versus pulan. Depinde care-i sistemul de referinţă, depinde la ce anume te raportezi. La lege sau la organul genital, denumit în popor şi mădular.

De vlăjganul care devastează nu te poţi apropia pentru că sunt vreo alţi trei lângă el de aceeaşi factură, cu feţe acoperite, pregătiţi să-ţi dea imediat în cap sau să-ţi dea foc. Pentru că în ţara lui Hellvig, democraţia se face cu bordura şi cu cataroiul aruncate special pentru sfârtecarea cutiilor craniene ale oamenilor. În ţara lui Hellvig democraţia se udă şi îngraşă cu sticle pline cu fecale, se prăjeşte la foc, prin incendii pe bulevarde şi străzi, în ţara lui Hellvig democraţia se propagă, se pliveşte, se hrăneşte şi se stăpâneşte cu mădularul, iar puterile executive se jefuiesc, se sustrag prin forţă. Se iau cu japca practic. Dacă încerci să aplici legea, să îţi faci meseria, şi să respecţi raţional până la urmă nişte principii elementare şi democratice, îţi iei un gard din fier între dinţi şi zeci de pumni şi de picioare în cap de nu te vezi. Apoi râd de tine bălos că de ce n-ai ieşit din spital între patru scânduri.

De vot, de sufragiu, de alegeri, de free speech, de vorbele lui Raţiu- “voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”- spuse care pentru aceşti analfabeţi ai vremurilor noastre sunt frumoase doar cât le recită ca papagalii la televizor, cât să pară ei culţi în cap, niciodată puse în practică, de pietrele de temelie ale democraţiei, aceştia n-au auzit. N-o fi democraţia pefectă, dar e cu siguranţă perfectibilă, alt sistem mai aproape de opţiunea directă a cetăţeanului nu s-a inventat. Însă nu, lor le plac doar cărămizile, bucăţile de asfalt, pietroaiele, bordurile în mufă şi boxul aplicat pe bătrâni. Chestiune de educaţie şi de gust până la urmă, depinde de cum ai fost educat, depinde cum eşti aşezat în tine ca om, eşti o persoană cu minte limpede sau eşti primat. Nu eşti de acord cu ei? Ia-ţi un box, bordură, gard din fier în faţă, dă-te dracu’!

Fix cum îi plăcea lui Hellvig să se-mpăuneze singur prin vuvuzele de joasă factură, acest “pumn de fier în mănuşă de catifea” al SRI. Sunt aceiaşi vizeri, slugoi transpartinici ai tuturor corupţilor pe care i-au găsit în cale şi care nu doar că l-au copiat pe Napoleon dar l-au împachetat pe directorul SRI citând cuvânt cu cuvânt şi din Dimitry Olegovich Rogozin, fostul vicepremier rus responsabil cu industria militară de apărare: „Politica Rusiei trebuie să fie politica unui pumn de fier în mănuşă de catifea. Trebuie să transforme inamicii în parteneri, partenerii în neutrii şi neutrii în aliaţi şi, imediat, prieteni”. Au programat şi pregătit o violenţă fără precedent, au îmbrăcat-o frumos, totul într-altă mănuşă din catifea, o poleială de fraierit credulii şi naivii: diaspora. Practic, doar dacă gândeşti altfel sau te disociezi de asemenea specimene, nici nu mai ai voie să trăieşti. Pentru că dacă nu eşti de acord cu ce săvârşesc ei, cu ilegalităţile lor, trebuie să mori. Aşa înţeleg ei democraţia. Să nu vă mai întrebaţi de ce fix aceleaşi persoane cărau, în campanie electorală, candidaţi la Preşedinţia României în Rusia. Acolo e zenitul, acolo e modelul, acolo e patternul, de-acolo-s ideile şi forţa creatoare, de-acolo e inspiraţia, acolo răsare Soarele lor. Şi tot acolo apune.

În România care oftează după tătuci, desprinsă teoretic acum aproape trei decenii din blocul sovietic dar rămasă cu aceleaşi metehne, stat care are încă şi îşi plăteşte din bani publici nu mai puţin de şapte servicii secrete, ei bine, în această ţară- ce situaţie-  nimeni, dar nimeni n-a avut niciun colţ de şerveţel de informaţie în legătură cu “revoluţia” care s-a pregătit atent din timp, în care s-a investit puternic, susţinut, masiv şi care era plănuită să aibă până la urmă doar câţiva beneficiari. Ce să vedeţi, aceiaşi.

Nu, în patria interceptărilor fără număr şi a industriei denunţurilor, în care – by the way- şi Hellvig a semnat pe bandă rulantă protocoale secrete, nimeni n-a ştiut nimic, deşi era necesar doar să deschizi Facebookul, împânzit tot de ei, câteva siteuri sau chiar să-l auzi pe unul asumat, public, la televizor spunând clar că va fi “fum, flăcări şi sânge pe străzi”, că va fi “revoluţie”, că trage “un semnal de alarmă, un avertisment către forţele de ordine: „oricine va încerca să reprime aceste manifestări, va fi judecat de Tribunalul Penal Internaţional, pentru că avem drept să ucidem în aceste condiţii”. Imediat după eşecul muiştilor în “revoluţia muii lor”, proiectată pe tot ce mişcă şi tot ce nu mişcă, şi după ce a incitat la ură politică şi manifestaţii violente, El Patron politic al şefului SRI foloseşte acelaşi substantiv- “reprimare”- iar eternii şi tradiţionalii prieteni de trotuar ai şefului SRI ce credeţi că fac, într-o campanie iresponsabilă, vecină cu demenţa, de linşaj a tuturor celor care consideră că le stau în cale, care gândesc raţional? Fac apel fix şi taman la Curtea Penală de la Haga, ca diliul de dinainte, pentru că ar fi fost “gazaţi românii” şi cer, tot ca smintitul, “călcarea în picioare” a jandarmilor. Primul nebun a fost plasat sub măsura preventivă a controlului judiciar, ceilalţi sunt încă liberi. Toate acestea deşi Constituţia, adicătelea legea fundamentală a statului, spune că nimeni nu e mai presus de lege iar toţi cetăţenii români sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

În ţara lui Hellvig, directorul principalului şi cel mai important serviciu de informaţii al României, Centrul Surse Deschise al SRI care oricum scanează clandestin conturile de pe reţele de socializare, siteurile şi forumurile, care înjură pe bandă rulantă, linşează şi trollează la ordin, în ţara tehnicilor de psy ops folosite în secret, ilegal şi mereu în momente politice importante pe populaţie civilă, Open Source Intelligence/OSINT, Centrul de Monitorizare, Direcţia de Apărare a Constituţiei, Pilonul de Informaţii, operaţiuni şi planificare, Direcţia Generală, zona de informaţii, analiză, absolut toate sunt praf şi pulbere, inutile şi practic inexistente dar în continuare bugetofage. La SRI, de la ofiţeri până la generălime, de la portar până la Biroul Executiv, Consiliul Director şi baştani burtoşi, toţi sunt brusc surzi şi chiori, nimeni nu mai ştie să citească, nimeni nu are Facebook şi nu deţin nici măcar una bucată de televizor. Nu numai că sunt incapabili şi incompetenţi, dar se înţelege că sunt practic şi de-a dreptul imbecili, duşi de tot cu pluta. O armată de zombi plătită tot de noi care trăieşte în altă ţară, vorbeşte altă limbă, sunt toţi spălaţi pe creieri şi execută mecanic şi orbeşte nişte ordine, vin de pe altă lume, trăiesc pe altă planetă şi se raportează întotdeauna la altă galaxie. În mintea zombificaţilor de la SRI, în care toţi rostesc papagaliceşte la fel, lumea se învârte practic invers şi în România, cu fundul în sus, de fapt nu s-a întâmplat nimic. Nimic din ce nu le-ar fi putut servi cu adevărat lor.

Pe principiul sănătos “spune-mi cu cine te întinzi pe trotuar ca să-ţi spun cine eşti”, în timp ce directorul SRI culegea informaţii despre gaz interstelar din alte galaxii, bordurierii prieteni buni ai săi, săptămâni întregi, dacă nu chiar luni, au „gazificat” populaţia incitând, promovând şi difuzând ură, sub toate formele posibile, violenţă verbală şi fizică, au linşat public oameni, autorităţi, au siluit legi, principii şi reguli de bun simţ, au intoxicat, dezinformat şi manipulat cu intenţie şi en gros oameni de bună credinţă, au falsificat grosier realităţi, s-au închinat înjurăturilor, au glorificat invectivele, toţi scuipaţii, toate flegmele, absolut totul într-o campanie brutală, sălbatică, turbată, agresivă şi fundamental negativă, rea şi disperată, unicul scop fiind de a distruge principii sănătoase democratice, de a sădi şi incita la ură oamenii de bună credinţă, de a exploata, explora şi adânci divergenţe politice sau sociale, de a mări ecarturile din România, de a slăbi şi dilua autoritatea în stat, credibilitatea în lege, de a susţine mişcări politice de extremă, de a submina guverne şi de a acapara prin orice mijloc ilegal puterea executivă totuşi legal şi democratic aleasă. Că ne place sau nu, a fost un vot, asta e. Cum ar spune mutu’, ghinion!

Vorba congresmanilor americani la audierea gigantilor tech în Capitol Hill: “Aşa arată Russian Toolbook, domnilor! Măsurile active”. “Ura aceasta, mesajele acestea, dezinformările acestea sunt cancerul democraţiei noastre”. „Măsurile active„, cum ar spune Oleg Kalugin, un fost guru al operaţiunilor KGB, sunt „inima şi sufletul intelligenceului sovietic„. Înseamnă acţiuni de război politic cu scopul de a influenţa major evenimentele, de a aduna informaţii, şi mai ales de a le folosi astfel încât cursul acestora să aibă sfârşitul pe care îl vrei tu, ideea fiind aceea de a-ţi atinge obiectivul prin orice mijloace. Mijloacele folosite în „măsurile active” sunt extrem de bine cunoscute, sunt predate la Institutul Andropov, acum Academia de spionaj rusă, sunt descrise în detaliu în orice manual de specialitate, sunt postate pe siteul NATO, s-a discutat despre ele pe îndelete şi au fost disecate în Congresul SUA, sunt expuse în amănunt şi recunoscute de toţi şefii structurilor de securitate americane care în 2016 nu au putut să le combată: dezinformări, intoxcări, propagandă neagră, gri şi albă, campanii de discreditare, de falsificări de realităţi, de documente, susţinerea subterană a diferitelor mişcări politice, promovarea organizaţiilor de gherilă politică, subminarea guvernelor, adâncirea divergenţelor din societate, până la utilizarea diferitelor grade de violenţă.

În manualul Colegiului de Apărare al NATO realizat de Divizia de Cercetare NATO, numit Manualul Războiului Informaţional rusesc, editat la finalul lui 2016, veteranul ofiţer al GRU, Vladimir Kvachkov, evocat ca reper până şi în Legislativul american, dar şi literatura militară rusă de specialitate, certifică faptul că “a apărut un nou tip de război, pentru că războiul armat şi-a abandonat locul decisiv în realizarea obiectivelor militare şi politice pentru un alt tip de război- războiul informaţional”. Kvachkov este fost ofiţer al academiei militare ruse ce a servit în Afganistan, în Germania de Est, în Taşkent- Uzbekistan, în Azerbaidjan în timpul conflictului din Nagorno Karabakh, în Tajikistan, acuzat, arestat şi eliberat pentru asasinate, dar ale cărui teorii desprinse din practici despre „operaţii speciale”, incluzând aici operaţiile informaţionale, toate au fost preluate şi adoptate ca fundament pentru materialele de instrucţie militară şi antrenament ale Academiei militare ruse.

„O ţintă evidentă pentru distribuirea dezinformării este mass media şi există o legătură directă între campaniile media şi capacitatea unei societăţi de a rezista: mass media de astăzi pot provoca haos, pot genera confuzie în guvern şi conducerea militară a oricărei ţări, pot să injecteze, să insufle idei de violenţă, trădare şi imoralitate şi pot să demoralizeze publicul. Supuse acestui tratament, personalul forţelor armate şi publicul din orice ţară nu vor fi pregătite pentru o apărare activă„, sunt citaţi în manualul NATO, Serghey G.Chekinov (colonel în armata rusă, doctor în ştiinţe tehnice la Centrul de Cercetare Strategică militară al Statului Major General al Armatei Ruse) şi Serghey Bogdanov ( general locotenent rus, doctor în ştiinţe militare, ce a servit peste 20 de ani în poziţii de top ale armatei ruse, în Germania, Siberia, Urali, preşedinte al Centrului de Cercetare Strategică Militară al Statului Major General al Armatei Ruse) din cartea lor „Perioadele iniţiale ale războaielor şi impactul acestora asupra unei ţări: Pregătirile pentru un război viitor„, Gândirea Militară (ediţie în engleză) nr. 4 2012. pg 24-25.

Articolul integral pe blogul sorinamatei.ro

Foto: Vlad Ursulean/Casa Jurnalistului