Hellvig redeschide CUTIA PANDOREI: „Am comunicat şi despre proteste”

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a informat Comisia parlamentară de control al activităţii SRI că Serviciul Român de Informaţii a transmis mai multe note Ministerului de Interne şi Jandarmeriei şi înainte şi după evenimentele din 10 august, inclusiv informaţii că exista pericolul ca protestul paşnic „să escaladeze”, a declarat preşedintele comisiei parlamentare, senatorul PSD Claudiu Manda, la finalul audierii lui Eduard Hellvig.

Discuţiile au vizat opt subiecte, între care şi protocoalele încheiate de SRI, cu accent pe protocoalele semnate cu instituţiile din justiţie, potrivit lui Manda. Eduard Hellvig a spus, la plecare, că speră că a fost coerent şi concis, astfel încât parlamentarii să fi înţeles ce a comunicat.

Preşedintele comisiei parlamentare, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat, la finalul audierilor, că Hellvig a transmis comisiei că SRI nu are ce să îşi reproşeze, pentru că a colaborat cu instituţiile competente, precum Ministerul de Interne şi Jandarmeria, şi înainte şi după proteste.

„A spus (directorul SRI – n.r.) că au existat note trimise Ministerului de Interne, Jandarmeriei, a identificat beneficiarii acestor note trimise şi înainte şi după evenimentele din 10 august. (…) SRI spune că nu are ce să şi reproşeze, însă concluzia a fost ca în perioada imediat următoare toate informările transmise structurilor beneficiare, inclusiv consilierului preşedintelui, să ne parvină şi nouă, ca să ştim ce au cuprins. Sigur că au fost inclusiv informaţii că exista pericolul ca protestul paşnic va escalada şi va deveni vioelnt, rămâne să vadem ce conţin aceste note”, a declarat Claudiu Manda.

El a mai spus că a discutat cu directorul SRI şi despre informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora protestele de stradă din România ar fi fost finanţate şi s-ar pus la cale “înlăturarea Guvernului prin metode nedemocratice”, iar acest lucru, dacă este adevărat, poate fi o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

“Am vorbit că, în condiţiile în care vorbim de o finanţare străină asupra unei organizaţii care doreşte dărâmarea Guvernului şi înlăturarea prin metode nedemocrate, sigur că poate să fie o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Umrează să ne parvină la nivelul comisiei o informare concretă despre tot ceea ce presupune lucrurile care au apărut în spaţiul public legate de mişcarea #rezist”, a adăugat preşedintele Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI .

Eduard Hellvig, audiat timp de opt ore…

Directorul Serviciului Român de Informaţii (SR), Eduard Hellvig, a fost audiat joi în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI timp de aproximativ opt ore şi jumătate, el afirmând, la plecare, că speră că a fost coerent şi concis, astfel încât parlamentarii să fi înţeles ce a comunicat. De asemenea, preşedintele Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat că discuţiile au vizat opt subiecte, între care şi protocoalele încheiate de SRI, cu accent pe protocoalele semnate cu instituţiile din justiţie.

Audierea lui Eduard Hellvig în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI a început la ora 11.00 şi s-a încheiat în jurul orei 19.30, el confirmând, la plecare, că discuţiile au vizat şi violenţele de la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei. „Am speranţa că am fost extrem de coerent şi concis, astfel încât colegii parlamentari să fi înţeles ce am comunicat. Domnul preşedinte Manda (Claudiu Manda, preşedintele comisiei – n.r.) o să vă dea toate detaliile convenite”, le-a declarat Hellvig jurnaliştilor la ieşirea de la audieri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

5 Comentarii

  1. Paragrafe intreg se repeta in nestire, ca sa umple spatiul articolului.

  2. am vorbit si despre „lovitura de stat” suna ca si cum ati fi primit dinainte de 10.08.2018 astfel de informari mie imi miroase a santaj ” ori ne transmiti antedata o astfel de informare ori zbori’

  3. MINCIUNI<MINCIUNI SI IAR MINCIUNI.Ne-am saturat.Dupa cum ne-am saturat de un presedinte plin DE URA FATA DE POPOR SI TARA,LIPSIT DE BUN SIMT,AROGAT SI INFATUAT,DAR DE O INCOMPETENTA CRASA,CARE S-A DOVEDIT CA E GATA SA TREACA PESTE CADAVRE PENTRU A SE MENTINE PE SCAUN SI PENTRU A ISI PASTRA LOCUL"EXTREM DE CONFORTABIL".Daca s-au trimis note,pentru autodeclaratul succesor nazist e si mai grav,mai ales ca a NINTIT SI A LUAT APARAREA HULIGANILOR DROGATI SI PLATITI DIN STRAINATATE,SUSTINAND CA TOTI PROTESTATARII AU FOST PASNICI,IN TIMP CE JANDARMII,AGRSATI SI BATUTI DE LUPTATORI ANTRENATI, CAPABILI SA SARA IN CAPUL LOR,sa ii bata si sa le fure armele din dotare(exact cum a declarat unul care a recunoscut e organizator)AU ACTIONAT ABUZIV.Eu cred ca toti protestatarii au fost de acord cu agresiunile,pentru ca altfel nu ramaneau in prima linie sa se expuna,desi au fost somati in repetate randuri sa paraseasca zona.Impreuna cu huliganii au stabilit strategie,pentru a-i impiedica pe jandarmi sa ii izoleze pe cei agrsivi.Din fericire nu si-au putut duce la indeplinire obictivele si anume sa-i impuste pe jandarmi cu arma din dotare.Sunt convins ca olanda e si ea printre sponsori,mai ales ca sunt impiedicati sa puna mana pe PORTUL CONSTANRTA,DUPA CE basescu le-a dat pe doi lei flota,fara sa pateasca nimic.Cata nerusinare trebuie sa ai,pentru a veni in vizita si a ne umili, batjocori la noi acasa,sustinand ca nu avem dreptul sa aderam la libara circulatie,desi sunt indeplinite conditiile.Ba mai mult,cu aroganta se amesteca si in treburile interne si ne da lectii de legiferare,atribut inalienabil al STATULUI ROMAN.cA AUTODECLARATUL SUCCESOR NAZIST NU NE-A LUAT APARAREA,NU MA MIR.Ma mir insa de faptul ca premierul nu l-a pus la punct,sa-i raspundea pe masura.Pana cand vom mai suporta umilinta si batjocura lor.

  4. Chestia cu schengen este o gogorita. Efectul ne-intrarii asupra economiei este minim. Practic este mai mult o politica. Iar cei care ne tot bat la cap cu intrarea, ar face mai bine sa le spuna holandezilor, ca ne pisam pe schengenul lor. Iat portul Constanta n-o sa-l pupe. Deabia asteptau sa-l faca praf. Adunatura de drogati olandezii astia cu o ambasadoare prietena la toarta cu infractori romani.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.