Hollande şi Obama au în vedere noi măsuri împotriva Rusiei

Franţa şi Statele Unite intenţionează să adopte, „în lipsă de progrese” pentru ieşirea din criză a Ucrainei, „noi măsuri” împotriva Rusiei.

Francois Hollande și Barack Obama au subliniat că, „în lipsa unor progrese în acest sens, vor fi luate noi măsuri, care vor afecta sensibil relaţiile între comunitatea internaţională şi Rusia, ceea ce nu este în interesul nimănui”, a anunţat preşedinţia franceză, citată de AFP.

„În circumstanţele grave actuale, aceștia au subliniat importanţa pentru Rusia de a accepta rapid formarea unui grup de contact care să permită angajarea unui dialog între Ucraina şi Rusia, în vederea favorizării unei ieşiri din criză paşnice şi restaurarea deplină a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”, adaugă comunicatul preşedinţiei franceze.

„Ei au amintit absenţa oricărei baze legale pentru proiectul de referendum care se are în vedere în Crimeea la 16 martie” şi au convenit să „continue susţinerea pentru noile autorităţi din Ucraina, precum şi pregătirea, sub control internaţional şi în cea mai mare transparenţă a alegerilor prezidenţiale la 25 mai”, adaugă preşedinţia franceză.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.