„Homo americanus” ca o poveste românească

Anul trecut, pe vremea asta, eram undeva în Arad. De fapt, nu pur și simplu undeva, ci la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“. Tocmai se terminase un spectacol de teatru nonverbal și pe culoar îi recunosc pe actorii pe care îi văzusem pe scenă. „Felicitări!“, spun, actorul se întoarce spre mine și îmi spune: „Dar noi ne cunoaștem“. Și ne cunoșteam, numai că, de câte ori l-am văzut pe Paul Cimpoieru într-un spectacol, mi s-a părut o altă persoană. Ceea ce nu e chiar la îndemână, pentru că spectacolele sale nu au cuvinte.

2 ani a studiat Paul Cimpoieru la celebra Actors Studio din New York

Cred că și Paul Cimpoieru însuși, atunci când ar pune la întâmplare degetul pe un moment sau altul din viața lui, ar putea să aibă nevoie să se uite de două ori, ca să își dea seama dacă e vorba chiar despre secvențe din experiența sa. Ca multe lucruri pentru cei din generația mea, și spectacolul lui, „Homo americanus“, începe atunci când Dukadam apără. De parcă toți am fi pornit din fața aceluiași ecran alb-negru care surprindea finalul unui meci de fotbal din 1986. Spectacolul care te ia din fața unui televizor românesc din anii ‚80 și te plimbă prin registrele afective ale unui actor în America nu doar spune o poveste, ci are povestea sa. Pentru că Paul nu s-a apucat de teatru decât la 27 de ani, „ca Van Gogh de pictură“, cum îi place lui să amintească. Ca și pictorul impresionist, și Paul și-a prins urechile în zonele cele mai profesioniste ale artei. Povestea lui începe într-un mic oraș din Oltenia, Balș, și copilăria îi este legată de un sat din apropierea gurii de vărsare a Jiului în Dunăre.

„E atâta nebunie în jur încât te desensibilizezi cumva”

Tehnică și artă

Prima treabă artistică despre care poate să vorbească până a terminat liceul sunt spectacolele de teatru de păpuși care treceau prin localitate. Pentru că adolescența lui era legată de rugby și de alte lucruri care te prind ca băiat atunci când încerci să te integrezi în poveștile din jurul tău. Și nu se integrase rău. Dacă lăsăm la o parte faptul că pe la finalul liceului și-a tratat rigiditatea cu dansuri populare, partea de studii l-a dus în zone tehnice. Mai exact, politehnice. Cum e printre ultimele generații care au făcut facultate ca să nu plece în armată, viitorul ca inginer nu era tocmai pasiunea sa. Așa că povestește că își umplea timpul prin sălile de spectacole pentru că la finele anilor ‚90 biletele erau destul de ieftine și pentru că îi plăcea să citească lucruri de pe la colegii din cămin. Nu a terminat bine facultatea, că s-a și trezit lucrând prin companii de telefonie sau IT. Până când a citit în ziar despre o audiție la Teatrul Național, Paul Cimpoieru povestește că nu a avut altă experiență nici cu dansul, în afara serilor de club din Regie. La prima experiență într-o trupă de teatru a cunoscut-o și pe Ana Pepine, împreună cu care a înființat Compania „Two Of Us“, pentru care își ticluiesc spectacolele de teatru nonverbal. Avantajul teatrului său, care nu are în centru cuvintele rostite pe scenă, este că poate fi jucat în orice colț al lumii. Plimbându-se astfel cu producțiile sale, a ajuns să fie primit la Actors Studio în New York pentru doi ani.

Legendara instituție este una dintre cele mai greu accesibile locuri de exerciții de actorie, de care sunt legate nume ca Al Pacino, Ellen Burstyn sau Harvey Keitel (care conduc în prezent studioul). Toate acestea nu se văd pe scenă, dar fiecare dintre aceste momente susține demonstrația pe care o aduce Cimpoieru în fața spectatorilor la fiecare reprezentație. Spectacolul său merge pe firul diferitelor limbaje teatrale până la ciocnirea discursurilor: de la Ceaușescu la „incendierea Americii“, de la exercițiile de actorie pentru audiții la jocurile limbajelor amoroase. Și visul și formele de recunoștință și fantasmele cu aer religios se învârt în povestea gesturilor lui Cimpoieru. Dar toate se desfac pe crăpătura dintre cei în care îți dorești să nu te transformi și momentul în care îți dai seama că începi să semeni cu ei destul de bine.

„Voiam să transpun în limbaj teatral o poveste. Cred că asta fac și acum cu spectacolele mele. Spun povești. Nu urmez un gen, nu caut ce ar trebui.“ Paul Cimpoieru

Spectacolul pe care îl joacă la București a avut premiera la Festivalul de Teatru Contemporan Urban (DUTF) din New York, în timpul bursei sale la Actors Studio. A început ca un pariu pe care l-a făcut cu un producător care i-a promis 1.000 de dolari dacă reușește să facă un one man show în trei săptămâni. Paul a repetat în subsolul blocului în care locuia în Manhattan și asistentul său a fost intendentul clădirii care îl urmărea pe camera de supraveghere. A luat banii promiși de producător și s-a întors în România cu prezentarea. Luna aceasta își duce povestea la Paris și la toamnă se întoarce la New York, la festivalul United Solo. Pe 11 mai, spectacolul său este prezentat în spațiul Centru (Pasajul Victoria), de la ora 19.00.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.