Horia Constantinescu descoperă Olanda

În urma unui control pe care l-a făcut

De L.V.
Horia Constantinescu descoperă Olanda

În urma unui control pe care l-a făcut

În urma unui control pe care l-a făcut în Piața Tomis 3, Horia Constantinescu, revenit la conducerea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, semnalează numeroase abateri sanitare și de siguranță.

Acesta spune  că „unele dintre aceste locații sunt într-o stare mult mai gravă decât în 2017” și că 5-6 au fost deja suspendate temporar.

Horia Constantinescu a găsit, de exemplu, pește depozitat la temperaturi de 2-3 ori mai mari decât cele permise, dar și mulți morcovi olandezi, o critică față de importul excesiv care prejudiciază producătorii autohtoni.

„Cred că au venit în schimbul Coifului”, a ironizat Constantinescu situația.

Accesul producătorilor locali pe piață, o problemă majoră  

„Este grav că adevăratul producător român nu poate ajunge pe tarabe din cauza concurenței neloiale. Locurile sunt ocupate de produse importate, care nu respectă în multe cazuri standardele de calitate”, a arătat comisarul.

Horia Constantinescu a criticat condițiile precare în care sunt comercializate produsele în Constanța 

”…În loc să găsim soluții pentru comercianți și consumatori, iată că  în unele locuri  în loc de hotă, găsim un gol în tavan!”, a declarat dezamăgit Constantinescu.

”Realitatea Constanței în 2025” este exemplificată, în final, printr-o observație privind locatarii

„Mă gândesc la locatarii blocurilor din apropiere, care trebuie să suporte mirosurile de mici zilnic. Asta e realitatea…”, a  conchis Constantinescu.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Omul are dreptate : Romania se va alege cu morcovii din Olanda, in locul tezaurului. Este de ras, daca n-ar fi de plans.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.