I-am cucerit pe americani. Cum a ajuns o producție „made in Romania” hitul momentului în SUA – Cristian Bostănescu INTERVIU

Am stat de vorbă cu Cristian Bostănescu, producător la Castel Film și o figură centrală a cinematografiei românești de după ’90. De-a lungul deceniilor, el a fost „omul de legătură” pentru marile studiouri americane. A gestionat proiecte uriașe precum Cold Mountain, The Nun sau fenomenul Wednesday. De data aceasta, prin The Gray House, Bostănescu a reușit ceva ce părea imposibil: să convingă Hollywood-ul că românii nu sunt doar executanți tehnici excelenți, ci și creatori de viziune, capabili să semneze scenografia și costumele unei povești despre însăși istoria Americii.

Succesul masiv de care se bucură această miniserie demonstrează că talentele locale nu mai sunt doar accesorii în mecanismul de la Hollywood, ci au devenit piloni care pot susține vizual o poveste de zeci de milioane de dolari.

Umbra titanilor de la Hollywood peste platourile din Izvorani

Deși Kevin Costner și Morgan Freeman nu au fost prezenți pe platourile din România, influența lor s-a simțit în fiecare detaliu. Costner are deja un istoric bogat cu România, țară de care s-a îndrăgostit în timpul filmărilor pentru „Hatfields & McCoys”. Această relație de încredere a fost decisivă pentru ca „The Gray House” să ajungă să fie filmat aici.

Momentul de glorie al scenografilor și creatorilor de costume români

Timp de zeci de ani, România a fost văzută de studiourile mari ca o destinație atractivă datorită costurilor mici și a tehnicienilor harnici. Pozițiile de decizie creativă erau aproape întotdeauna rezervate străinilor. „The Gray House” marchează o schimbare istorică de paradigmă, fiind proiectul în care artiști precum Adrian Curelea și Oana Păunescu au primit mână liberă să deseneze și să construiască universul vizual al Americii de secol XIX. Faptul că un scenograf român a construit de la zero orașul Richmond, cu o atenție la detaliu care i-a lăsat mască pe producători, este dovada clară că industria noastră a trecut la nivelul următor.

Cotidianul: The Gray House a avut o echipă creativă (costume, decoruri) formată aproape integral din români. Este acesta momentul în care putem spune că studiourile din România nu mai sunt doar o destinație ieftină de filmare, ci un partener creativ egal pentru Hollywood?

C.B: „Da. Este, cred că, cea mai mare reușită a filmului. 99% din echipa creativă a fost formată din români. Și pentru mine, ca producător, este una din cele mai mari realizări să conving că avem capete de departament creative. Pentru că până acum se știa că avem șef electricien extraordinar, șef mașiniști extraordinar. Aveam, să spunem, eșalonul 2 și 3 sau tehnicienii. Primul eșalon extraordinar de bun, cu experiență internațională și toată lumea voia să lucreze cu ei. Dar nu am reușit până acum să convingem că putem da și scenograful român sau că putem da pictorul de costume român. Și asta a fost, să spunem, marea realizare a proiectului ăsta, în care am convins că suntem buni și pe creație, că putem da și aceste capete de departament, care, mai ales într-un film istoric, pe istorie americană, care, în mod normal, e foarte greu să intre.

Vă dați seama, e ca și cum cineva ar spune vine un american să ne facă Mihai Viteazu sau să ne facă proiectul cu Vlad Tepes. Și e foarte complicat să convingi. Dar uite că am reușit. Și asta este, aș spune, în momentul ăsta, cea mai mare realizare a proiectului. Faptul că am convins cu partea creativă. Și da, cred că este o oportunitate de acum încolo să se uite la România nu doar pentru prestarea de servicii tehnice la cel mai înalt nivel, ci și pentru partea de creație. Care, cum spuneam, este cel mai greu de convins. Că ești la nivelul din America.”

Arta de a recrea istoria. Richmond-ul de lângă București

Provocarea de a transforma un câmp de lângă București într-o metropolă americană din anul 1860 a necesitat o muncă de cercetare titanică și o execuție artistică fără cusur. Secretul nu stă doar în a ridica niște clădiri care să semene cu cele din cărțile de istorie, ci în capacitatea de a le oferi acea „patină” care să le facă să pară că au fost locuite timp de decenii. Oana Păunescu a reușit să creeze costume de epocă, reușind să evite capcana hainelor care arată ca scoase din cutie, oferind personajelor o textură reală, viscerală, care ajută enorm la imersiunea spectatorului în povestea spionajului din timpul Războiului Civil.

Cotidianul: Serialul recreează America Războiului Civil. Care a fost cea mai mare provocare logistică în a face peisajul românesc să arate ca Virginia anului 1860, fără ca ochiul critic al publicului american să simtă vreo diferență?

C.B: „Avem norocul a doi extraordinar talentați creatori în România pe domeniu cinematografic. Unul este Adrian Curelea, ca scenograf. Și a doua persoană este pictorul de costume, Oana Păunescu. Care au viziunea asta extraordinară și știu să-și facă temele și cercetarea extraordinar de bine. Pentru că, până la urmă, să reproduci costumele nu ar trebui să fie rocket science dacă știi să-ți faci cercetarea și ai experiența necesară să-ți faci research-ul pentru a ști să le reproduci corect. Evident că educația, cultura, studiu și pregătirea pe care o au amândoi și-au spus cuvântul.

Zecile de filme pe care le-au făcut până acum amândoi au convins în primul rând regizor și pe producători. I-au convins că pot face costume și decoruri la nivelul unui om trăit și crescut în America care altfel simte și înțelege propria istorie. Dar uite că am reușit. Dacă reușiți să vedeți filmul când va fi lansat în România, o să vedeți despre ce vorbesc. Adi Curelea a construit Richmond-ul anului 1860 complet, cu străzi, cu clădiri, complet, cu magazine, cu atmosferă, cu decoruri, cu recuzită. Totul a fost construit de la zero, iar Oana a construit costumele la fel de la zero în mod extraordinar. În atelierul ei a reușit să construiască costumele astea de 1860 care sunt uluitoare. Și nu e doar construcția lor cât să le faci să pară vii, cum spunem noi, să le dai patina aia de realitate, pentru că un costum, ca un decor, nu trebuie să scoți plasticul de pe ele, ca un obiect nou pe care l-ai reușit să îl cumperi de la magazin.

Ele trebuie să pară reale. Și aici, iarăși, este meritul lor că și-au găsit echipa necesară, o echipă extraordinară de pictori, în spatele lor, care să poată să dea această patină, acest aging al decorurilor și al costumelor.”

Absurdul birocrației. Trenul istoric blocat de șobolani

În spatele magiei de pe ecran se ascund adesea lupte epuizante cu hățișul administrativ românesc, unde dorința de a investi și de a promova patrimoniul național se lovește de ziduri de nepătruns. Povestea locomotivei „Călugăreni” este o metaforă dureroasă pentru modul în care oportunități uriașe de imagine și venituri financiare sunt irosite din cauza lipsei unor proceduri legale simple. În timp ce alte țări și-ar fi transformat trenurile de epocă în vedete de cinema, statul român a preferat să lase o piesă rară de istorie să se degradeze într-un depou, refuzând o sumă considerabilă care ar fi putut ajuta la restaurarea acesteia.

Cotidianul: Care au fost cele mai mari provocări din cadrul proiectului?

C.B: „Cele mai mari provocări au venit din ceea ce suferim în general în România. De acea neclaritate atunci când vine vorba să obții o locație. Un exemplu concludent este obținerea unei locomotive de epocă. Există o secvență în film extraordinară în care aveam nevoie de un tren de epocă și o locomotivă de epocă. Cred că a fost unul din cele mai complicate aspecte ale filmului. Nu am reușit până în final, să putem închiria un tren și cu o locomotivă de epocă, trenul Călugăreni, care este de la 1860 și ceva, și este printre foarte puținele din Europa care mai există. Nu s-a reușit ca să găsim o formulă legală să-l putem închiria.

Și tragedia, de fapt, este că trenul ăsta, care este aproape, cred că e unic, de la 1860 în Europa, zace și este mâncat de șobolani și șoareci și pisici și purici, într-un depou. Dar eu care am vrut să-l închiriez, să plătesc bani serioși pentru el, să apară în film. Nu am reușit să fac asta. Pentru că nu există o formulă legală de a face lucrul ăsta. Nu a avut nimeni puterea suficientă de a face să se întâmple lucrul ăsta. Nu am reușit. Și acesta este unul din exemple. Dar, la fel, te lovești de același gen de probleme când vrei să închiriezi o locație și care realizezi că dacă ține de stat sau de un anumit minister, preferă să nu-l închirieze, preferă să nu facă nimic cu el, decât să-și bată capul cum să găsească o soluție să-l poată închiria. Deci, aș spune că cel mai mare inamic și cu care m-am luptat permanent a fost birocrația.”

Dilema AI și Marea Grevă care a oprit Hollywood-ul

Anul 2023 va rămâne în istoria cinematografiei ca anul în care creatorii au decis să spună „stop” avansului tehnologic necontrolat, temându-se că AI-ul le va fura nu doar joburile, ci și identitatea artistică. Greva sindicatelor de la Hollywood a avut ecouri directe și pe platourile din România, forțând echipele de producție să navigheze prin ape tulburi și să găsească soluții pentru a nu pierde investiții de milioane. Deși tehnologia poate face minuni în zona de efecte speciale, frica actorilor de a-și vedea fețele „împrumutate” fără acord de algoritmi computerizați rămâne o rană deschisă în industrie, pe care doar reglementările stricte o mai pot vindeca.

Cotidianul: Ce părere aveți despre utilizarea AI-ului în cinematografie? Îl vedeți capabil să înlocuiască emoția umană de pe platou?

C.B: „Inteligența artificială este o problemă în general, în tot ce înseamnă industriile creative. Este și motivul pentru care chiar atunci când filmam The Grey House în America, sindicatele, uniunile au avut una din cele mai mari greve, au declanșat una din cele mai mari greve în 2023, în vara anului 2023. Din cauza căreia am avut chiar complicații cu producția, pentru că a trebuit chiar să oprim la un moment dat pentru că actorii nu au mai putut filma, nu au mai avut voie să filmeze.

Ce este inteligența artificială? Este accesul la o bază de date colosală a unui computer care știe cum să analizeze de miliarde de ori mai rapid decât mintea umană și să proceseze de miliarde de ori mai rapid decât mintea umană informațiile din toate timpurile pe care le are la dispoziție în aceste mega baze de date. Greva care a avut loc atunci în 2023 a fost exact pe acest motiv și a fost din cauza faptului că au conștientizat dintr-o dată scriitorii, actorii, regizorii că sunt în pericol. Pentru că astăzi dacă eu apelez la inteligența artificială pot să-i spun scrie-mi un scenariu în stilul lui Ridley Scott sau al lui Chris Nolan și o va face. Asta este culmea. Iar greva declanșată la momentul respectiv a fost tocmai pentru protejarea de lucrurile astea și reglementarea lor. Sper să o facă în timp.

Sunt convins că toți factorii de decizie sunt conștienți de acest pericol, un pericol care o dată reglementat are și beneficii. Inteligența artificială de exemplu în domeniul efectelor vizuale din filme este extraordinară și aduce ultra-mega beneficii. AI-ul devine o problemă în momentul în care încearcă să copieze, ăla este punctul sensibil. De asta grevele din 2023 au fost declanșate. Eu sunt convins că omenirea și lumea și factorii de decizie avem inteligența necesară să reglementăm lucrurile astea și să nu le scăpăm nimănui. Eu nu am această teorie că AI-ul ne va omorî.”

Mândria de a fi român într-o industrie globală

În ciuda tuturor obstacolelor, Cristian Bostănescu privește „The Gray House” nu doar ca pe un produs de succes, ci ca pe o scrisoare de dragoste către talentul românesc. Este frustrant să vezi cum propriii tăi cetățeni denigrează constant resursele țării, în timp ce marile studiouri de peste ocean pariază milioane de dolari pe mâinile dibace ale românilor. Acest serial, filmat integral aici și editat în studiouri locale, este dovada că atunci când există seriozitate și pasiune, granițele geografice dispar, iar calitatea devine singura limbă vorbită pe platou, indiferent dacă ești în Virginia sau în Izvorani.

C.B: „Am această mândrie că am reușit să fac filmul ăsta cu partea de creație din România, cu șefi, toți șefii de departamente din România, eu să-l produc. Am această mândrie să se întâmple integral în România să fie filmat. Integral. Fiecare minut din film este filmat în România. Ba mai mult. Am făcut chiar și visual effects-urile în România, ceea ce e foarte rar.

Nu se întâmplă, sau nici de fapt nu prea s-a întâmplat până acum, să reușești să faci visual effects-urile, care sunt o componentă a filmului, în România. Nu ni s-a dat șansa asta. Ei bine, la filmul ăsta am făcut și visual effects-urile în România. Și să nu vii să spui lucrul ăsta, să nu vii să te lauzi, să aștepți să vină 1 decembrie și să mai găsești iarăși 2-3-5 români care au reușit pe afară, e de neînțeles pentru mine. De ce trebuie să dai tu singur cu noroi în tine? Și să nu arăți, în afară de știrile de la ora 5, în care vezi toate viorurile și toate nenorocirile și topoare în spate. Să faci și știrile de la ora, nu știu, 4 sau 6, cu realizări și cu bucurii și cu lucruri bune care sunt. Cu părțile bune din zi.”

CITEȘTE ȘI: INTERVIU „Pentru mine, atelierul este micul paradis în care îmi exorcizez demonii” – Mihai Negoi, pictor