Articolul publicat de prestigiosul cotidian francez Le Monde analizează evoluția iei tradiționale românești. Este o piesă iconică a costumului popular, introdusă în patrimoniul cultural al UNESCO în 2022. Această țesătură de tradiție a ajuns, în ultimele ani, să fie percepută în România într-un context politizat, asociată cu grupuri naționaliste și de extremă dreaptă. Articolul descrie cum simbolul cultural a fost „confiscat” de unele curente politice și critică polarizarea acestei interpretări în societate.
Fostul prim-ministru Viorica Dăncilă, figură politică remarcată și în trecut pentru aparițiile sale publice cu elemente tradiționale acomentat acest articol.
,,Este ABSOLUT JIGNITOR ca o publicație de prestigiu precum Le Monde să prezinte ia, port tradițional românesc, într-un context politizat și denaturat, sugerând că ar fi „confiscată” de un anumit curent politic. Ia este un simbol sacru al identității noastre, nu un instrument de divizare. ”
„În mod tradițional, femeile țărănci își petreceau iarna brodându-și iile, adăugând motive personale înainte de a le purta primăvara. Ele se adunau la șezători, întâlniri din serile de iarnă, unde cântau și lucrau cu in, cânepă sau bumbac pentru a crea haina, apoi adăugau broderiile în secret, acasă. După o perioadă de dezinteres față de îmbrăcămintea tradițională, în urma Revoluției din 1989 și a deschiderii către Occident, ia și-a recăpătat statutul de sursă de mândrie culturală, în special în rândul diasporei românești, care numără între patru și cinci milioane de persoane”, scrie Le Monde.
Publicul și reprezentanți ai societății civile din România au criticat în ultimul timp această politizare a iei, subliniind că pentru majoritatea românilor ia rămâne un simbol al identității culturale, tradiției și moștenirii, purtat cu mândrie la evenimente, sărbători sau slujbe religioase, fără conotații politice.