Iată imaginea care l-a emoționat pe Papa Francisc în România

La Iaşi, în cea de-a doua zi a vizitei în România, Papa Francisc a povestit o scenă care l-a emoționat, despre  o femeie în vârstă, care-şi ţinea în braţe nepoţelul

De (I.R.)
Iată imaginea care l-a emoționat pe Papa Francisc în România

La Iaşi, în cea de-a doua zi a vizitei în România, Papa Francisc a povestit o scenă care l-a emoționat, despre  o femeie în vârstă, care-şi ţinea în braţe nepoţelul

La Iaşi, în cea de-a doua zi a vizitei în România, Papa Francisc a povestit o scenă care l-a emoționat, despre  o femeie în vârstă, care-şi ţinea în braţe nepoţelul de câteva săptămâni.

Vatican News a prezentat o fotografie cu bunica și copilul. 

«Vreau să vă rămână spus [nu să vă povestesc] o experienţă pe care am trăit-o în timp ce intram în Piaţă. Era o femeie înaintată în vârstă, destul de vârstnică, o bunică. Avea în braţe un nepoţel de vreo două luni mai mult sau mai puţin, n-avea mai mult. Când am trecut, mi l-a arătat. Surâdea. Şi surâdea cu un surâs de complicitate, ca şi cum mi-ar fi spus „Priviţi, acum pot visa!” M-am emoţionat pe moment şi n-am avut curajul să merg şi s-o aduc aici, în faţă. De aceea vă istorisesc. Bunicii visează atunci când merg înainte, graţie nepoţilor care au curaj atunci când îşi iau rădăcini de la bunici”, a afirmat Suveranul Pontif.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Gelu, singurul postac cu capul pe umeri. Papa trebuia sa-si ceara scuze in numele bisericii catolice pentru sutele de mii de romani ortodocsi ucisi de maghiarii catolici in Transilvania, inainte si dupa 1700.

  2. Terminati mai cu pupatul vartos in dos al Papei. Vaticanul a infiintat biserica romano-catolica ca sa-i dezbine pe romanii ortodoxi din Transilvania incepand din 1700. Romano-catolicii reprezinta cozile de topor ale Vaticanului in Romania. „Habsburgii erau conștienți că Biserica Ortodoxă trebuie desființată, deoarece prezenta pericolul legăturii sufletești a românilor din Ardeal cu românii din celelalte principate românești de peste munți. Aveau nevoie de o Biserică a românilor care să nu aibă legături cu românii din Moldova sau Muntenia. Astfel s-a înființat Biserica Românească Unită cu Roma, adică Biserica Greco-Catolică. Românii erau majoritari în Ardeal, reprezentând o forță mai greu de controlat, atâta timp cât aveau susținere de la românii de peste Carpați. Vaticanul a pierdut mulți credincioși prin reformele protestante și avea nevoie să reîntregească numărul de credincioși cu adepți racolați de la ortodocși, căci de la protestanți nu mai erau șanse de revenire. Ținând seama de situație, Vaticanul și împărații habsburgi aveau scopuri comune. Astfel s-a înființat Biserica Greco-Catolică din Ardeal.”

  3. Dar totusi unii nu mai cred in Dumnezeu ci in repezentantii bisericilor, adica a lacasului de cinstire a Sa. De aceea uneori Se manie si da un potop ca oamenii sa-si aminteasca de adevaratul Stapan al norilor si Universului in general.

  4. Frumoasa poza, Bebe mic din poza va privi emotionat cand va fi mare si va vedea cum BUNICA lui l-a prezentat Papei Francisc, ca pe o MINUNE!
    Frumos!!!!!!!
    Si noi avem O MINUNE de nepotel, putin mai marisor!!!

  5. Popor iradiat de pesede,
    Români contaminați de Europa,
    Trei zile în Carpați a fost un fast,
    Când papa l-a înlocuit pe popa.

  6. Acum ca a trecut vizita….pot spune ca papa nu a inteles NIMIC. Femeia aceea dorea dor ca Papa sa binecuvanteze copilul….si nu dorea sa arate ca are putere sa-l ridice. Femeile de la tara muncesc mult si au multa putere….ridica stogul cu furca pe prepeleac…in rest numai de bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.