Iată o veste bună care te-ar putea interesa!

Începând de luni, 15 iulie, bugetul Programului Rabla Plus pentru persoanele fizice se va suplimenta cu 15 milioane de lei, fiind pentru prima dată în istoria programului când se epuizează sumele alocate, anunță Ministerul Mediului vineri într-un comunicat.

„Bugetul alocat inițial pentru persoanele fizice, în valoare de 15 milioane de lei, a fost rezervat integral la aproximativ 3 luni de la lansarea programului, ceea ce demonstrează interesul tot mai crescut al românilor față de acest tip de autovehicule prietenoase cu mediul, comparativ cu anul 2018, când același buget de 15 milioane de lei, a fost rezervat pe parcursul întregului an”, se arată în comunicatul citat.

“Iată că decizia Guvernului de a transforma România într-un etalon al eco-mobilității, la nivel european, s-a dovedit una caștigătoare. În premieră, în doar 4 luni de la lansare, bugetul programului Rabla Plus pentru persoane fizice a fost consumat în întregime, cu 334 de rezervări. Acest lucru este îmbucurător, mai ales în contextul discuțiilor despre reducerea emisiilor și îmbunătățirea calității aerului pe care le-am avut, ieri și astăzi, în cadrul Consiliului miniștrilor mediului de la Helsinki. Aceste deziderate s-au aflat printre prioritățile Președinției României la Consiliul UE și iată că țara noastră livrează rezultate concrete. Și pentru că apetitul românilor pentru mașini curate este în creștere, am decis să suplimentăm bugetul Rabla Plus pentru persoane fizice cu încă 15 milioane de lei, începând de luni. Ne dorim ca și această nouă alocare să fie consumată până la sfarșitul anului’’, a declarat viceprim-ministrul și ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu.
În cadrul acestui program, românii pot beneficia de un ecotichet de 45.000 lei, dar care să nu reprezinte mai mult de 50% din preţul de comercializare al unui autovehicul nou, pur electric. În cazul achiziționării unui autovehicul nou, electric, plug-in, cu sursă de alimentare externă, cumpărătorul poate primi 20.000 lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare al autovehiculului. Acest tip de autovehicul hibrid trebuie să genereze o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km (maximum 70 g CO2/km, conform standardului WLTP).
De asemenea, accesarea Programului Rabla Plus nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, însă prima de casare oferită în cadrul Programului Rabla Clasic se poate cumula cu ecotichetul prevăzut de Programul Rabla Plus.
În cazul în care solicitantul casează o mașină mai veche de 8 ani și decide să achiziționeze un autovehicul nou electric, beneficiază atât de prima de casare de 6.500 lei, cât și de ecotichetul de 45.000 lei. În situația achiziționării unui autovehicul electric hibrid plug-in, cumpărătorul va încasa prima de casare de 6.500 lei și ecotichetul de 20.000 lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.