„Identitatea franceză este amenințată“

În aceste zile, mulți oameni simt că identitatea franceză este amenințată. Ei cred, sau spun, că modul nostru de viață și fundamentele națiunii noastre sunt puse în pericol; după unii, prin globalizare, care ar standardiza totul sau, pentru alții, de imigranți care și-ar impune cultura, religia, modul de viață; sau, din nou, de către grupuri sociale care au fost cândva minoritare și supuse și care ar cere acum Franței să le respecte valorile; Unii oameni sunt îngroziți că americanii, sau germanii, sau femeile, sau homosexualii, sau africanii sau musulmanii își vor impune în curând valorile și drepturile altora, punând sub semnul întrebării ceea ce cred ei că este identitatea franceză.

Acest sentiment nu este recent. Multă vreme, poporul francez s-a temut, adesea, în mod justificat, că va fi invadat sau dominat militar de o națiune care va veni să-i supună. Se temeau la rândul lor de britanici, apoi, de germani, apoi, de sovietici și, nu cu mult timp în urmă, au vorbit despre „pericolul chinezesc”.

Apoi, teama a devenit mai economică și culturală: în anii șaizeci, ceea ce nu se dorea era o Franță în care să se vorbească doar engleza, unde principalele companii să fie doar filiale ale companiilor americane, unde să vedem doar filme americane și unde am mânca doar în restaurantele fast-food americane.
Chiar dacă multă lume s-a temut și nimeni nu și-a dorit, în Franța în zilele noastre declinul economic ne-a distrus modelul social, limba franceză nu se mai vorbește, Islamul a devenit religia dominantă, prozelitistă și cuceritoare, restaurantele sunt doar puncte de vânzare fast-food halal și comunitățile etnice sunt juxtapuse, indiferente sau ostile.

Deci, ceea ce nu vrem este clar. Dar este mult mai puțin ușor să numim ceea ce ne dorim.

Pentru ce trebuie apărată această identitate franceză? Multă vreme, a fost descrisă într-un mod fantasmagoric de imaginea unui sat cu clopotnița și primăria sa, bătrâni care se jucau petanque și tineri care mergeau la școală sau la muncă; numai că nu a fost niciodată asta și cu atât mai puțin astăzi.

Așadar, ce este identitatea franceză? Ce este imuabil, ce trebuie apărat absolut? O religie? Un mod de viață? O relație cu banii? O limba? O bucătărie? Un teritoriu?

O religie? Catolicismul nu a fost dominant de mult timp și nu mai definește „fiica cea mare a Bisericii”, unde secularismul este legea timp de un secol. Un mod de viață? Din fericire, s-a schimbat enorm, deoarece, a fost supus unor interdicții religioase și culturale care sunt considerate acum de majoritate ca fiind insuportabile. O bucătărie? Au existat întotdeauna zeci dintre ele, inspirate de tot ceea ce lumea a suportat vreodată. Un teritoriu? Absolut, chiar dacă unii încă vor să se îndepărteze de ea. O limba? Fără îndoială, dar este în continuă schimbare, hrănită de cuvinte, expresii, schimbări de expresie și reguli de gramatică din alte părți.

Așadar, Franța, la fel ca râul lui Heraclit, se schimbă constant și e constant neschimbată … Este mai presus de toate o națiune foarte rară, chiar unică, și care a fost construită de un stat puternic de mai bine de o mie de ani, în interiorul granițelor care au fost stabilizate acum, într-o regiune a lumii binecuvântată de zei, cu un climat temperat, cu o fertilitate terestru și un domeniu maritim care este aproape de neegalat. O națiune unică, în care fiecare poate trăi acum în felul său, respectând regulile comune; unde trebuie să lucrați și să trăiți în societate numai în franceză, chiar dacă utilizarea altor limbi este foarte recomandată; o națiune în care se poate practica orice religie sau nici una, după cum se dorește, cu condiția să nu fie impusă nimănui și să nu pună sub semnul întrebării drepturile bărbaților, femeilor, copiilor și minorităților; o națiune în care oricine locuiește acolo trebuie să respecte un laicism solicitant, construit de-a lungul secolelor; o națiune în care libertatea de exprimare este limitată doar de obligația de a nu face rău altora.

Nici o altă națiune din lume nu cere cetățenilor săi astfel de lucruri. Nici o altă națiune din lume nu le dă atâtea drepturi. Aceasta este identitatea franceză, privilegiul francez. Și acesta nu este sfârșitul; vor veni alte drepturi; dacă știm să ne menținem rangul și să fim hrăniți de luptele viitoare, fără a distruge ceea ce s-a menționat mai sus, care este esențialul.

Una peste alta, ceea ce structurează societatea franceză, ceea ce îi va menține sau elimina identitatea, este munca și inovația, care ne vor proteja nivelul de trai și suveranitatea; și educație, care ar trebui să explice în mod constant aceste valori, aceste drepturi, aceste îndatoriri, aceste privilegii; și permite fiecărei persoane să afle cine este sau să înflorească, în mod legitim; o națiune în care nu am mai vorbi de minorități oprimate, de comunități închise, ci de oameni înfloriți, mândri că sunt francezi, să „facă Franța”.

Un cititor

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.