Fostul deputat Ion Răducanu, președintele unei grupări din UNPR, îi cere liderului PMP Traian Băsescu divorțul amiabil. Răducanu îi propune lui Băsescu, prin intermediul unei scrisori, să anuleze prin consens „alianţa artificială” dintre UNPR și PMP.
„Suntem două partide de sine stătătoare, înscrise în Registrul Partidelor Politice, cu doctrine politice diferite, două entități a căror lideri s-au convins că nu pot avea un drum comun. Conferințele naționale ale UNPR din noiembrie 2016 și aprilie 2017, de la București — ale căror Hotărâri au fost înscrise în Registrul Partidelor Politice ( nr. crt. 48/02.05.2017)—au denunțat Protocolul de fuziune prin absorbție. S-a constatat, că nu s-au îndeplinit condițiile de fond și de formă, stabilite de statutul UNPR și de Legea partidelor politice și nu s-au respectat prevederile art. 5 din Protocolul de fuziune. La acestea, se adaugă situațiile financiare deosebite, fiind imperios necesar ca fiecare partid să-și facă ordine și să-și achite datoriile. Ne exprimăm convingerea, domnule președinte Traian Băsescu, că înțelepciunea și experiența dumneavoastră vor cântări în decizia Colegiului Național al PMP, în ceea ce privește propunerea noastră de a anula prin consens această alianță artificială. Escaladarea conflictului nu va aduce beneficii nimănui!”, spune Răducanu în scrisoarea adresată lui Băsescu.
PMP și UNPR au fuzionat anul trecut, însă procesul s-a dovedit un eșec în viziunea multor uneperiști, care vor să meargă pe drumul lor.
Scrisoarea lui Răducanu, integral