Ilie Năstase pune gaz pe focul aprins de Robert Turcescu

Ilie Năstase, senator şi general în rezervă al Armatei române, a depus în acestă dimineaţă o sesizare la Parchet împotriva lui Robert Turcescu, după ce acesta s-a autodeconspirat ca fiind ofiţer acoperit, cu gradul de locotenent colonel, în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Ilie Năstase a venit la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împreună cu deputatul PSD Madalin Voicu, după ce anunţase joi că are intenţia de a depune plângere penală împotriva fostului jurnalist întrucât declaraţiile acestuia „aduc atingere siguranţei naţionale şi îi jigneşte şi pe ofiţerii sub acoperire”.

La ieşirea din sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că Robert Turcescu ar putea fi şi un impostor, susţinând că livretul militar pe care jurnalistul l-a prezentat nu seamnănă cu cel pe care el îl are.

„Problema pe care am încercat să o lămurim era să avem certitudinea că, indiferent de persoană, lucrurile astea nu lezează siguranţa statului”, a declarat Mădălin Voicu.

Un alt motiv pentru care Năstase a vrut să-l pedepsească pe Turcescu, potrivit declaraţiilor făcute pe scările Parchetului, a fost acela că „s-a luat de Nadia Comaneci, o mare gimnastă”.

Cum a intrat Ilie Năstase în povestea ofiţerilor acoperiţi?

Joi seară, Ilie Năstase a declarat la România TV că „se uită şi el la televizor în fiecare seară”.

„De vreo câteva zile apare Robert Turcescu cu această declaraţie şi este cel mai mare circ la care am asistat vreodată, unul ieftin. Dânsul cere să îl judecăm şi noi stăm şi doar ne uităm”, a declarat Ilie Năstase.

„M-am decis să fac plângere nu ca un senator sau ca un general, ci ca un cetăţean al acestei ţări. Să fiu eu primul care face treaba asta. Nu-l cunosc, a fost la mine angajat. E foarte grav ce se întâmplă şi atentează la siguranţa naţională. În orice ţară civilizată până acum se luau măsuri!”, a declarat joi seară spus fostul tenismen, care între timp a transformat plângerea în sesizare.

Ilie Năstase: „Robert Turcescu a fost angajatul meu”

Ilie Năstase a mai declarat că ştia de mai multă vreme că Robert Turcescu era omul lui Traian Băsescu.

„La radio unde era angajatul meu, când eram plecat, a fost de partea actualului preşedinte în cursa cu Adrian Năstase. Cei care erau acţionari majoritari, francezii, mi-au cerut să-l dau afară, dar nu am făcut asta”, a mai spus Ilie Năstase.

Fostul tenismen a susţinut această declaraţie şi la ieşirea de la Parchet, fără a preciza cine anume i-ar fi cerut să-l dea afară pe Turcescu. Ilie Năstase a adăugat că nu prea era în ţară atunci, că ar fi rezolvat problema. „Dar pe Rodica Culcer am dat-o afară”, a mai spus el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.